Christian Sabbagh, detalii uimitoare din ancheta pentru eliberarea a 33 de romani sechestrati in Libia - Interviu

Christian Sabbagh a reusit o performanta greu de egalat de un jurnalist roman. A demarat o ancheta in urma careia au fost eliberati 33 de romani sechestrati in Libia.

Despre detaliile uimitoare ale anchetei, dar si despre amenintarile pe care le primeste in prezent a vorbit Christian Sabbagh in cadrul unui interviu acordat Ziare.com.

Cum ati aflat de romanii sechestrati in Libia si cand v-ati hotarat sa actionati?

M-a contactat in scris o doamna, pe pagina de Facebook, care imi explica ce drama traieste sotul ei acolo, in Libia. Sotul femeii plecase la munca de luni de zile. Era disperata pentru ca muncitorii romanii se revoltasera impotriva angajatorului libian si situatia putea degenera oricand.

La nici o ora de la primirea acestui mesaj, mi-am contactat sefii, le-am explicat despre ce este vorba si apoi au urmat formalitatile care trebuiau indeplinite pentru a putea pleca in Libia. Practic, de la momentul primirii acelui e-mail si pana la plecarea mea in Libia nu a durat mai mult de o saptamana.

Care a fost momentul din timpul anchetei in care v-ati temut cel mai mult?

M-am temut mult pentru cameramanul meu. Era prima lui iesire intr-o zona de conflict

si nu stiam cum va reactiona, filmarile au fost facute mai mult cu camera ascunsa.

Imi doream sa arat oamenilor ce inseamna Libia din punct de vedere al sigurantei.

Stiam ca exista zone unde se vand la tarabe ziare, haine, mancare alaturi de arme

... si exact asta ne doream sa surprindem si pe camerele de filmat.

In Libia, si copiii au acces la arme. Curand aveam sa primesc si o explicatie din partea libienilor: "Domnul Sabbagh, ganditi-va ca acest dictator a stat pe capul

nostru 42 de ani si nu a facut decat sa cumpere arme. Atat! Cum sa scapi tu de arme

in doi ani? Greu! Armele noastre au ajuns in toate colturile lumii. Noi nu facem

socoteala asa cum o vedeti dumneavoastra. Am avut milioane de arme, acum mai avem

cateva sute de mii. Incet, incet, lucrurile intra in normal".

Sabbagh, aproape sa fie rapit in Libia - cum a scapat

Ce v-a impresionat cel mai mult in timpul anchetei?

M-a impresionat suferinta acelor oameni, unii fiind de varsta parintilor, bunicilor nostri. O suferinta greu de descris in cuvinte... Le-am ascultat marturiile. Muncitorii ne povesteau ca trebuie sa se hraneasca din gunoaie, ca sunt amenintati, ca ii terorizau acesti indivizi. Au fost zile cand s-a tras cu mitraliera deasupra capetelor lor si apoi radeau de ei. Marturiile acestea le-ati vazut la televizor, iar oamenii nu aveau cum sa minta.

Socul inca era intiparit pe fetele lor. Dar cel mai greu moment din cariera mea de jurnalist a fost atunci cand m-am dus si le-am vizitat familiile. Am incercat sa ii linistesc pe acei oameni, aratandu-le imagini "usoare" cu cei dragi, dorind sa le demonstrez ca sunt in siguranta, "mintindu-i" ca ii voi aduce sanatosi si in siguranta acasa. Acum pot sa spun ca atunci, in acele momente, imi dadeam seama ca mint, pentru ca nu stiam ce avea sa se intample. Nu aveam nicio garantie ca ne vom intoarce cu totii, acasa, cu bine. Stiam doar ca fac tot posibilul pentru a-i aduce intregi acasa.

Lucrurile degenerau de la o ora la alta, iar noi stiam ca cei care le-au facut viata un calvar acestor oameni, cei doi angajatori romani, plecasera in Libia si incercasera sa faca presiuni, sa ajunga la diferiti lideri, ca sa ii oblige pe muncitorii romani sa nu plece. Stiau ca marturiile lor vor atarna greu in acest dosar de trafic de persoane. Noi am avut noroc pentru ca Asociatia Libiano-Romana si Consiliul Suprem al Revolutionarilor s-au unit, in asa fel incat am ajuns "sus" si am putut influenta decizia de eliberare a muncitorilor.

Le era aproape imposibil acestor escroci romani sa ajunga la un nivel atat de mare.

De la inceput am avut in gand ca, ori vom reusi, ori vom muri cu totii. Nu exista cale de mijloc. Am avut un plan bine pus la punct. Dincolo de asta, vreau sa fiu bine inteles asupra unui lucru, anume ca meritele nu imi revin mie, nu eu sunt eroul.

In aceasta poveste exista foarte multi eroi. Multi, din pacate, vor ramane anonimi, dar pot sa spun ca diplomatii nostri din Tripoli, prieteni din Asociatia libiano-romana, sefi ai Consiliului Suprem al Revolutionarilor, intreaga echipa Kanal D si managerii nostri de la Kanal D, ei sunt eroii. Trebuie sa stiti ca managerii Kanal D au fost oameni atat de inimosi, incat atunci cand le-am spus desprece este vorba, nu au stat nicio clipa pe ganduri, si au spus "Da" ca totul sa fie bine.

Dar ce v-a socat cel mai mult?

M-a socat modul in care angajatorii romani si cel libian si-au batut joc de niste oameni in varsta, nevinovati, care nu isi doreau altceva decat sa munceasca, cinstit si din greu, pentru a-si ajuta familiile ramase acasa.

Am vazut imagini in care familiile victimelor va multumeau pentru curajul si pentru ceea ce ati reusit sa faceti. V-ati putut stapani lacrimile in acele momente?

Este greu sa iti stapanesti lacrimile cand vezi atat suferinta. Ma simteam neputincios la un moment dat. Daca as fi putut sa le alin acelor oameni suferinta, durerea, as fi facut-o, dar era foarte greu. Stiam ca acel chin o sa mai dureze. De asemenea, stiam ca acea drama va lua sfarsit, dar nu stiam cand, cu exactitate. Mi-a fost foarte greu. Dupa ce i-am adus acasa, am plans de bucurie. De fapt, toti am plans.

Nu va este teama pentru familia dvs?

Ba da, e firesc sa existe si acest sentiment. Nu pot spune ca nu imi este teama, cu atat mai mult cu cat primesc informatii extrem de ingrijoratoare. Pot spune ca stiu si cum actioneaza in genere mafiotii, mai ales ca ei te lovesc acolo unde te doare cel mai tare. Dar mi-am luat masuri de precautie. In primul rand, sotia mea este ofiter de politie. Acum, banuiesc ca nimeni nu este nebun sa declare razboi unei institutii atat de puternice ca cea a Ministerului de Interne.

Eu ii sfatuiesc pe acei oameni sa isi vada de treaba, pentru ca nici nu stiu de ce sunt in stare.

Stiu ca la un moment dat ati spus ca v-ati dus familia la loc sigur. Acum sunt acasa?

Familia mea este la loc sigur.

Ce parere are sotia dvs despre aceste anchete?

Sotia m-a incurajat intotdeauna. Imi amintesc ca atunci cand am plecat in Libia, nu era nici vesela, nici trista. In ochii ei se citea ingrijorarea, stiind ca plec intr-o zona de conflict. Cu toate acestea, sotia mea stia bine de ce anume sunt capabil si m-a incurajat. Nu este genul de femeie care sa spuna "Stii, ai o familie, ai grija de familia ta si lasa-i pe altii", pentru ca era constienta ca si pe acei oameni ii asteapta cineva acasa.

Sotia mea, inca de la inceput, mi-a inteles munca, m-a incurajat, mi-a respectat-o si nu pot decat sa ii multumesc. Nici pentru ea nu este usor, nici pentru mine, dar ne sustinem si ne intelegem profesia. Mai mult, fiecare o respecta pe a celuilalt. Eu cred in sinea mea ca fac bine ceea ce fac, ca pot sa aduc bucurie pe chipurile unor oameni si sunt foarte impacat cu mine insumi.

Nu v-ati gandit sa va luati garzi de corp? Dar pentru sotia si fiica dvs?

Pentru mine, nu, in viata mea nu m-am gandit la asta. In schimb, familia mea este protejata. Nu am garzi de corp si nici nu imi doresc. Merg pe principiul ca raului trebuie sa ii raspunzi daca stai fata in fata cu el, atata tot.

Presupun ca acum si mai multe familii ale altor victime apeleaza la ajutorul dvs. Aveti de gand sa continuati cu aceste anchete?

Evident. Meseria mea este de jurnalist. Vezi tu, noi cei de la Kanal D nu ne-am limitat doar la a prezenta un caz si atat. Nu! Noi incercam sa gasim si o rezolvare a acestor probleme. Eu m-am cam saturat de toti oamenii aia care spun "Guvernul nu face nimic". Este de datoria noastra sa facem ceva pentru semenii nostri. Ca atare, noi le oferim un exemplu ca, uite, se poate. Inainte sa vrei sa vezi ce face statul pentru tine, trebuie sa vezi ce poti face tu pentru stat, pentru cetateni.

Am vazut ca multe persoane au spus ca ati avea multe sanse daca ati candida la

alegerile prezidentiale. V-ar interesa asa ceva?

Doamne fereste! Nu stiu de ce se crede asta. Probabil ca prietenii mei de pe Facebook cred asta... Ma onoreaza faptul ca dumnealor cred in mine, dar vreau sa fiu foarte transant. Eu mi-am ales meseria de jurnalist. Eu nu renunt la aceasta meserie pentru ca nu cunosc politica, nu mi-a placut niciodata sa fac politica. Consider ca in tara aceasta sunt suficienti oameni care pot conduce o tara.

Nu poti sa pui un jurnalist in fruntea unei tari. O tara trebuie condusa de oameni care au facut politica si care ii cunosc mecanismele. In plus de asta, stiti bine ca am dubla cetatenie si datorita acestui lucru nu am putut sa imi implinesc visul de a deveni politist.

Intre timp, m-am linistit pentru ca mi-am gasit vocatia. Eu am incercat multe meserii pana sa devin jurnalist si aceasta este profesia care ma implineste ca om. Asadar, in incheiere, nu am nicio legatura cu politica si cred ca sunt suficienti oameni bine pregatiti in tara asta, care pot avea grija de destinele noastre. Ii las pe ei!

PNL ar putea avea propriul candidat în cursa pentru Primăria Capitalei. Cum s-a ajuns la această concluzie

Eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti ar complica lucrurile pentru cei din Alianța PSD-PNL. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat, joi...

Primar bătăuș, susținut în continuare de PNL după ce a fost filmat cum agresa un cetățean. ”A fost sub imperiul unei mari emoții” VIDEO

Cazul primarului din comuna Spermezeu, cercetat penal după ce a agresat fizic un cetăţean, în luna februarie, va fi discutat în forurile de conducere ale PNL Bistriţa-Năsăud, a declarat...