Cine vrea taxa de solidaritate (Opinii)

O mica mare controversa s-a iscat in zilele acestea pe tema asa-numitei taxe de solidaritate pe care premierul Victor Ponta intentioneaza s-o introduca pe veniturile ce exced suma de 4.500 lei, in sectorul bugetar.

Controversa tinde sa produca o pozitionare inedita pe piata politica a fortelor existente, diferita de amplasamentul oficial al acestora in structurile de putere si de opozitie actuale.

Stanga si dreapta revin episodic pe pozitiile firesti, in pofida imprejurarii ca destinul si vointa arbitrara a unor lideri le-au amestecat intr-un chip aiuritor pentru cei carora logica politica le spune ceva.

Astfel PSD si, fireste, UNPR, care ne asigura ori de cate ori are ocazia ca este cel mai autentic reprezentant al stangii, se declara partizani ai ideii, in numele echitatii si eticii (era sa zic, socialiste) si a principiilor de solidaritate sociala, in timp ce PNL si PDL se declara pentru-contra, pe temeiul ca obsesia egalitara poate fi paguboasa din perspectiva eficientei economice.

E pe undeva un semn bun aici, in sensul ca, iata, sangele apa nu se face si ca, dincolo de interesele pasagere, exista inca o anumita consistenta ideologica in incropirile ce-si zic partide socialiste sau, dupa caz, liberale, de pe esichier.

Argumentele pentru si contra par deopotriva convingatoare, iar oportunitatea sau lipsa de oportunitate a initiativei raman la fel de incerte ca si mobilul care a facut ca aceasta sa ia nastere.

Printre motivatiile pe care le putem deslusi sunt cu siguranta si necesitatile de ordin financiar care deriva din onorarea promisiunilor pe care administratia actuala le-a formulat inainte si dupa venirea ei la putere. Cadourile costa!

Pe de alta parte, este si o chestiune de imagine, foarte importanta in contextul confruntarilor electorale in curs.

Noul Guvern, emanatia USL, trebuind sa se straduiasca sa genereze impresia unui executiv care apara interesele "poporului", singurul posesor al voturilor atat de mult ravnite si necesare pentru victorie. Conform modelului de referinta, ramas in istorie prin celebrul indemn: "Nicule, mai da-le o suta!"

Obiectiile sunt si ele plauzibile. Printre ele faptul ca din impozitarea a ceea ce depaseste 4.500 lei nu se obtine o suma consistenta la nivelul intregii tari, deoarece numarul acestor privilegiati ai sortii este destul de restrans. Sau faptul ca ideea in sine de a impozita doar bugetarii este discriminatorie si deci neconstitutionala, intrucat toti cetatenii trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi si obligatii.

In ceea ce ma priveste, cred ca o ratiune valabila se poate identifica in aceasta idee, dar ca masura care s-a imaginat nu este chiar cea mai fericita dintre cele posibile, din cauza considerentelor de mai sus si ale altora nementionate.

Este adevarat ca exista inca discrepante excesive si nejustificate intre nivelul de baza al salarizarii si cel de top, in sectorul bugetar si in companiile de stat. Asta chiar daca sistemul unitar de salarizare si pensii s-a straduit sa le atenueze.

Nu este acceptabil ca la un venit minim de sub 200 euro sa existe salarii si pensii de pana aproape de 10.000 de euro. Sub niciun motiv si cu niciun fel de explicatii.

Cine vrea asemenea venituri sa faca bine sa intre in regimul concurential al sectorului privat. Cu exigentele si riscurile sale. Statul trebuie sa asigure, in principiu, venituri decente, dar nu de exceptie. Pentru ca stie cam toata lumea care sunt criteriile de admisie si promovare in anumite functii publice.

Chestiunea poate si trebuie sa fie reparata si reglementata prin sistemul de impunere. Cota unica este o realitate pe cale de a deveni o marota pentru multi dintre adeptii ei. Ea prezinta indiscutabil unele avantaje, printre care simplificarea mecanismului de colectare a impozitelor. Cu presupunerea ca diminueaza si tentatia evaziunii fiscale.

Poate, dar nu indiscutabil. Caci daca ar fi asa, sistemul s-ar aplica mai consecvent si in alte tari, lucru care nu se intampla.

In majoritatea tarilor europene se aplica sistemul progresiv de impozitare. Prin care veniturile excesive sunt binisor "tunse" in beneficiul bugetului public. Cu deosebire pentru cei care isi castiga prea usor banii, in domeniul public, dar si privat.

Sunt comunisti cei ce aplica asemenea taxe? Defel! Doar promotori ai statului social (nu, socialist) care au in vedere interesele tuturor categoriilor existente. Desigur, cifrele trebuie bine cantarite pentru ca, dupa cum s-a demonstrat, nici egalitarismul nu e o solutie. Iar pentru contracararea evaziunii fiscale exista organe de cercetare consacrate, procurori si judecatori care sunt, intamplator, bine remunerati.

Sa stam si sa cumpanim!

Xiaomi trimite un avertisment către utilizatorii de smartphone-uri. Ce trebuie evitat

Compania Xiaomi a emis recent un avertisment către utilizatorii săi privind riscurile asociate cu folosirea protecțiilor de ecran cu adeziv lichid UV. În ciuda popularității acestor...

De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici. Riscurile grave la care se expun cumpărătorii

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, pe 23 aprilie, că urmează să investigheze platformele de comerț online chinezești Temu și Shein, făcând și o...