Cine este, cu adevărat, Vladimir Putin. Cum a ajuns mare micul spion de provincie

Am rezistat până acum să fac public profilul lui Putin Vladimir Vladimirovici, așa cum a prins el contur în înțelegerea mea, plecând de la lecturi, mărturii și observații directe privind comportamentul și atitudinile subiectului Putin.

Dar nu mai rezist, când văd cât de aiurea este el portretizat în mass media din România.

Putin s-a format ca personalitate și ca profesionist în rolul de mic spion de provincie. Din acela cu imunitate diplomatică și cu licență de a încălca legea, cu condiția să nu fie prea pe față.

Dacă nu s-ar fi prăbușit Uniunea Sovietică, Putin ar fi fost astăzi un fericit pensionar, cu gradul de colonel în retragere, cu acces la vilele de protocol ale Kaghebeului de la Soci, câte două săptămâni pe an și cu un apartament cu o cameră în plus față de numărul de membri ai familiei, într-un bloc de securiști, de pe strada Arbat, din centrul istoric al Moscovei. Ceea ce era maxim de lux pe care Partidul Comunist al Uniunii Sovietice îl putea acorda celor mai dedicați membri ai săi, mai ales dacă au îndeplinit și misiuni în străinătate.

Sistemul în care s-a format Putin era generalizat în spațiul/lagărul comunist: copilul era dat la cea mai bună școală posibilă, care i-ar fi asigurat un avantaj la intrarea la liceul cel mai bun posibil, care i-ar fi dat un avantaj la intrarea la facultatea/școala post-liceală cea mai potrivită pentru ambițiile tânărului comunist. Din momentul în care intra în acea facultate/școală post-liceală, tot ce mai avea de făcut aspirantul la viața comunistă era să își ia examenele, să prindă o funcție la absolvire, să vină la timp la serviciu, să nu supere pe nimeni, să nu trezească invidii, să nu fure pe față și să zică bună ziua femeilor mai în vârstă, de pe strada sa.

Când și-a ales cariera de spion (mai precis când a fost cooptat în munca de spionaj), în plus față de cerințele de mai sus, Putin a avut de îndeplinit și cele privind specificul muncii, în interiorul lagărului socialist: să fie loial șefului care l-a trimis la post, să trimită acasă plocoane la șefi și cadouri, care să îi includă pe toți cei care l-ar fi putut vorbi de bine sau de rău, după caz, să facă rost de chestii care nu se găseau pe piața moscovită, nici măcar în magazinele cu acces rezervat, să trimită la timp rapoartele de activitate, să răspundă prompt la cererile de informații (luate din presă sau din biblioteca locală, de la Dresda, în cazul său), să justifice prin note codificate banii cheltuiți pentru finanțarea „rețelei” sale și să nu fie compromis de competitorii occidentali, prezenți în același loc cu el.

În rest, tot așa ca oricare altul, să meargă la timp la serviciu, să stea acolo opt ore și să dea bună ziua.

Pe vremea aceea, doar un spion comunist dintr-o mie primea o singură dată în carieră o misiune cu adevărat riscantă sau care presupunea un meșteșug specific anume. Acela avea apoi o șansă mai mare să fie promovat în Centrală.

Oricum, direct de pe „teren” nu ajungea nimeni șef mare în KGB. Ceea ce Putin știa foarte bine. Așa cum știa că e nevoie de pile politice serioase și înalte, dacă ar fi vrut să ajungă colonel și șef de ceva, în Centrala KGB. Astea, doar pentru a ieși la pensie cu acces de două săptămâni la vilele de protocol de la malul mării și cu o cameră în plus în apartamentul ultra-central, din Moscova.

Dar nu a fost așa. Încă de prin 1988, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a ales să se pregătească pentru momentul în care întregul sistem comunist ar fi colapsat în Uniune și în toate statele satelit, deoarece era evident că economia planificată centralizat nu putea să țină pasul cu dezvoltarea economiilor libere, de piață. Așa că PCUS a dezvoltat o rețea de spioni prin care să distribuie averea partidului în investiții private, în interiorul și în afara URSS.

Ceea ce a făcut ca prăbușirea sistemelor politice comuniste să nu îi ia prin surprindere pe cei care au fost incluși în această rețea. Și se pare că Putin a fost unul dintre inițiați. În rol operativ, de executant și nu în rol de decizie, desigur.

De aceea, în noua Rusia, Putin și-a putut face o carieră politică pornind nu de la calitățile sale personale (să nu uităm că nimeni nu l-ar fi cooptat în munca de spionaj dacă ar fi dat dovadă de calități de gândire independentă, de inovație sau de decident strategic), ci de la cunoștințele sale privind sistemul acela paralel și confidențial de investiții de partid comunist, în economia de piață.

Doar că nici cariera sa politică nu a fost susținută de calități personale de politician, de conducător, care nu aveau cum să apară din senin, la un om matur, aproape de 40 de ani.

Ce l-au susținut au fost relațiile cu politicieni și informațiile confidențiale pe care le deținea despre cei care deveneau puternicii zilei.

Asta era acum un sfert de secol. Între timp, Putin și-a consolidat puterea personală, în statul federal rus. A făcut-o cum știa el că se face și cum îi permiteau calitățile sale de mic spion de provincie.

Și i-a ieșit. Secretul a fost că Putin și-a exercitat întotdeauna puterea sa personală asupra unor persoane și nu asupra unor instituții sau organizații, ca să nu mai vorbim despre națiunea rusă, ca atare.

Dacă luați ce exemplu de exercitare a puterii putiniste vreți dumneavoastră, veți putea observa cu ochiul liber că e vorba despre o persoană sau mai multe, la capătul celălalt al relației de putere și niciodată despre vreo organizație sau instituție (singura atinsă de voința lui Putin a fost instituția Președintelui Federației Ruse).

Inclusiv pedepsirea cu închisoarea a fetelor ălora care au cântat în biserică a fost tot o chestie personală, cum bine s-a văzut.

Așa că și astăzi Putin este înconjurat de persoane care îi sunt loiale, obligate lui, dependente de el sau asupra cărora își exercită puterea sa semnificativă prin șantaj, amenințare sau chiar prin asasinat.

De ce ar fi important să înțelegem toate acestea de mai sus?

Deoarece doar așa putem să avem așteptări rezonabile privind încetarea puterii putiniste.

De exemplu, dacă înțelegem că natura puterii sale nu este una populară, atunci nu ne vom mira că o imagine defavorabilă în opinia populară din Federația Rusă nu îi va diminua din putere nici măcar cu o subunitate.

În schimb, dacă observăm că se realizează o masă critică de persoane asupra cărora și prin care își exercită Putin puterea sa în federație, masă critică ce îi devine defavorabilă, atunci am putea bănui că o schimbare va fi în ordine.

Dar nu trebuie să ne facem speranțe prea mari.

Singurul curs favorabil nouă, omenirii disprețuite de acest Putin până în vârful unghiilor sale manicurate, este o condamnare fermă a lui Putin personal, ca criminal de război, din acela care prin crimele sale s-a exclus și pe el, dar a exclus și națiunea al cărei președinte este el din rândurile lumii civilizate.

Condamnare atât de fermă încât să îi fie și lui și națiunii lui foarte clar că nu mai există cale de întoarcere la prestigiul și la locul pe care Federația Rusă îl ocupa pe Planeta Pământ, până la momentul 24 februarie 2022.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Ce avantaje are Coreea de Nord prin sprijinirea Rusiei în războiul împotriva Ucrainei: ”Kim ar putea crede că lesa lui este mai lungă decât în realitate”

Sprijinul deplin al Rusiei pentru Coreea de Nord ar putea „crește apetitul lui Kim Jong-un pentru risc“ atunci când vine vorba de amenințarea Coreei de Sud și de exportul de arme în...

Reacția Kremlinului după ce președintele Poloniei a declarat că e dispus să găzduiască arme nucleare pe teritoriul țării

Kremlinul a afirmat luni că Rusia va lua măsuri pentru a-şi "garanta" securitatea, dacă Polonia va găzdui arme nucleare pe teritoriul său, informează AFP. "Militarii vor analiza bine...