La 75 de ani de la declansarea oficiala a celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe 1 septembrie 2014, cotidianul italian "La Republica" transmitea stirea ca, intr-o discutie telefonica cu Jose Manuel Barosso, presedintele Comisiei Europene, Vladimir Putin i-ar fi spus ca, "daca vreau, iau Kievul in doua saptamani".
Nu stiu daca presedintele Rusiei si uriasul sau aparat de propaganda au aranjat in asa fel incat declaratia sa apara fix in ziua in care liderii Europei meditau mai intens la semnificatiile lui 1 septembrie 1939.
Cert este ca, pe langa amenintarea reala si tot mai concreta a Rusiei din estul Ucrainei, unde are loc un razboi care a inregistrat pana acum mii de morti, conflict intretinut cel putin de Vladimir Putin daca nu chiar incurajat, opinia publica din lumea intreaga a primit inca un subiect de reflectie - este sau nu este Vladimir Putin noul Hitler care vrea sa zguduie din temelii linistea si bunastarea la care a muncit din greu Occidentul?
Coincidenta celor doua momente este greu de privit, insa, ca o simpla hachita a istoriei, o alintatura de care presedintele Rusiei avea nevoie pentru a-si trece ziua intr-un mod mai placut.
Dincolo de astea, indiferent daca presedintele Rusiei vrea doar sa se umfle in pene sau, varianta cea mai proasta, vrea cu orice pret sa redea faima apusa a "Maicii Rusia", declaratiile si mai ales actiunile lui Vladimir Putin devin de la luna la luna o amenintare tot mai serioasa.
Spre deosebire de evenimentele din urma cu 75 de ani, cand dupa invazia Poloniei Franta si Anglia au declarat razboi Germaniei lui Hitler, astazi Vladimir Putin este inca privit cu bunavointa cel putin de unii lideri occidentali.
Angela Merkel spunea in urma cu doua saptamani ca in problema "Ucrainei" trebuie gasita o solutie care sa "nu ofenseze" Rusia, dar care sa lase puterea de decizie "poporului ucrainean". O dorinta imposibila a liderului UE, care reflecta bine paradoxul Germaniei - vrem si afaceri cu Rusia, dar vrem sa ne consolidam si pozitia de lider al Europei.
Dar in timp ce vesticii nu stiu cum sa mai negocieze cu Putin si nu stiu ce sa faca pentru a evita o catastrofa si mai mare decat cea pe care o vad derulandu-se in estul Ucrainei, liderii de la Bucuresti par rupti, ca de obicei, din cu totul alta lume.
Nu ca ar trebui sa reactioneze mai mult sau mai dur la provocarile lui Putin. E suficient ca Traian Basescu l-a facut recent "bolnav" pe liderul de la Kremlin, iar in ultimii ani a facut praf si orice punte pe care ar fi trebuit sa o avem catre Moscova.
Vestea si mai proasta e ca vad ca nici premierul, candidatul cu cele mai mari sanse sa-i urmeze la Cotroceni, nu se raporteaza la criza din Ucraina si la Rusia lui Putin decat prin prisma alegerilor si campaniei electorale.
Conflictul e folosit in discurs doar daca aranjeaza o fantezie a liderului de la Bucuresti - fie cea de patriot gata sa moara ca sa isi apere "tarisoara" de invazia straina - cazul Traian Basescu, fie cea de amic al intregii lumi cazut in admiratie fata de Partidul Comunist Chinez - cazul lui Ponta.
Drama e ca intre cele doua extreme ale liderilor de la Bucuresti, in relatia diplomatica dintre Bucuresti si Moscova, nu exista nicio traditie in politica externa de dupa 1990.
In acest caz, apropierea campaniei prezidentiale si cresterea in intensitate a crizei din Ucraina risca sa devina, pentru Romania, un veritabil cocktail Molotov. Un amestec de irational si resentiment care sa inflameze si mai mult starea de spirit din intreaga zona.