Cetățenii au votat, nu TikTok-ul. O discuție despre reprezentarea democratică

Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale a zguduit scena politică românească, evidențiind o fractură adâncă între elitele conducătoare și o parte largă a societății românești. Această falie nu este nouă, dar a fost neglijată suficient de mult pentru ca acum să producă un seism de proporții, obligându-ne să ne întoarcem la întrebarea privind fundamentele reprezentării democratice. Ce înseamnă, în fond, a reprezenta cetățenii într-o democrație? Există două răspunsuri diferite, iar științele politice oferă un cadru util pentru a înțelege această chestiune: distincția dintre reprezentarea ca responsabilitate și reprezentarea ca receptivitate. (În engleză, este responsibility vs responsivity).

Noțiunea de reprezentare ca responsabilitate e legată de ideea că politicianul este o instanță tutelară, un protector, care ia cele mai bune decizii în locul cetățenilor, la fel cum un părinte sau un tutore ia cele mai bune decizii în locul unui minor sau al unei persoane lipsite de autonomie. Conducătorii politici sunt priviți astfel ca niște pedagogi-curatori care servesc binele comun, chiar și atunci când acesta contravine preferințelor directe ale electoratului. Această viziune pleacă de la premisa că experiența, accesul la informații și discernământul politicienilor le oferă o înțelegere mai profundă a interesului public decât cea pe care o poate avea masa alegătorilor. Deși acest model pune accent pe ideea de interes public, el riscă să cadă în paternalism – o atitudine elitistă care, deși bine intenționată, poate aliena cetățenii. Deși rămâne suveran, poporul ajunge să fie privit drept „minor”. Și, fiindcă e perceput ca incapabil de autonomie, are nevoie de o regență, precum suveranii care nu au atins vârsta majoratului. Un alt risc asociat acestei idei este acela că, atunci când electoratul sancționează politicienii care nu le-au servit preferințele, alegătorii sunt stigmatizați ca fiind inepți și inapți.

La polul opus, noțiunea de reprezentare ca receptivitate e legată de ideea că politicianul este mai degrabă un delegat sau mandatar al preferințelor populare, obligat să acționeze în conformitate cu doleanțele efective exprimate de cetățeni, indiferent de competențele sau judecățile sale personale. Legitimitatea sa derivă din capacitatea de a reflecta fidel voința electoratului, fiind mai degrabă o oglindă a electoratului decât un far călăuzitor. Acest model privilegiază ideea de mandat popular și tinde să suspecteze deciziile care nu găsesc un sprijin explicit în voința colectivă.

Din perspectiva acestei distincții, s-ar mai putea face o deosebire între interesul public și interesele publicului sau, folosind alte sintagme, între interesul național și interesele națiunii. Prima categorie (interesul public, interesul național) se referă la ceva destul de abstract, gândit pe termen lung, deci mai imprevizibil și mai dificil de cuantificat. A doua (interesele publicului, interesele națiunii) se referă la ceva mai concret, pe termen scurt și mediu, deci oarecum mai previzibil și mai lesne de cuantificat. În primul caz, se presupune că politicianul este ocrotitorul alegătorilor. În cel de-al doilea, se consideră a fi vocea alegătorilor.

Distincția dintre modelul responsabilității și cel al receptivității este, evident, una teoretică. În practică, cele două se amestecă, căci politicile statului servesc atât ceea ce se presupune a fi interesul public, cât și o parte a preferințelor efective ale alegătorilor. Totuși este dezirabil ca să existe un echilibru optim între ideea că politicianul e un tutore luminat și ideea că este un mandatar dependent de voința alegătorilor.

Victoria lui Călin Georgescu poate fi interpretată ca un protest față de dezechilibrul dintre aceste două modele în practica politică românească. Ani la rând, elitele politice au practicat modelul independenței paternaliste, fiind percepute de un larg segment social ca desprinse total de voința populară. Decizii precum sprijinul militar acordat Ucrainei în războiul cu Rusia – un gest care, deși justificabil strategic, a fost perceput de mulți drept alienant – au alimentat sentimentul că cetățenii sunt excluși din procesul decizional. Această senzație de excludere a fost exploatată abil de Georgescu, care s-a poziționat ca o figură receptivă la voința și frustrările populare, indiferent de cât de justificate în absolut sunt acestea.

Multă lume s-a revoltat împotriva rețelelor sociale, mai ales împotriva platformei TikTok. Se fac apeluri pentru interzicerea acestei platforme. Însă merită subliniat faptul că nu TikTok -ul a votat, ci o anumită categorie de alegători, care a fost sensibilă la mesajele „pacifiste” ale lui Călin Georgescu. Platforma chinezească a fost doar un mijloc, o punte între o serie întreagă de frustrări sociale și o anumită retorică. Rețelele sociale au dat voce unor nemulțumiri deja existente, nu le-au inventat, nu le-au creat ex nihilo. Cauza profundă a surprizei din primul tur trebuie căutată în aceste nemulțumiri populare, îndelung ignorate.

În acest context, politicienii și viitorii aleși anti-populiști au o misiune dificilă, dar nu imposibilă. Pentru a avea un succes durabil, vor trebui să demonstreze alegătorilor că pot echilibra responsabilitatea cu receptivitatea. Nu este suficient să se opună lui Georgescu printr-un front mobilizat al „lumii bune” (segmentul pro-european al urbanului mare, intelectuali, ONG-iști, corporatiști etc.). Ei trebuie să arate că pot încorpora în discursul lor doleanțele efective ale electoratului român, fără a abandona responsabilitatea de a lua decizii în interesul public.

Această recalibrare este esențială nu doar pentru rezultatul acestor alegeri, ci și pentru viitorul democrației românești. Poporul nu poate fi schimbat peste noapte. Nu există procedură de suspendare sau impeachment pentru cetățeni. Singurii care pot fi schimbați sunt aleșii, iar datoria de a preveni viitoare derapaje populiste cade pe umerii lor, prin felul în care vor ști să audă glasul alegătorilor. Dacă politicienii vor continua să ignore aspirațiile populare sau să trateze alegătorii ca pe niște spectatori pasivi și minori, momente ca cel actual vor deveni regula, nu excepția.

S-ar putea totuși obiecta că nu orice dorință populară e acceptabilă. Mulți afirmă că o parte semnificativă a electoratului are tendințe fasciste. E de discutat dacă aceasta e o etichetă corectă. Și totuși, să presupunem că, sedus de perspectivele viitorului imediat, electoratul își sabotează uneori binele pe termen lung. Să presupunem că alegătorii votează uneori împotriva propriilor lor interese, cuceriți de o demagogie găunoasă. Ce e de făcut? Demitem poporul? Cum spuneam, poporul nu poate fi suspendat sau schimbat peste noapte. Însă poate fi educat. Așa că, dacă insistăm asupra primatului responsabilității asupra receptivității, ar trebui să înțelegem că cea mai responsabilă și urgentă soluție este finanțarea corespunzătoare a educației. Doar așa putem spera că aspirațiile populare vor fi cu adevărat rezonabile.

Populismul câștigă teren atunci când cetățenii nu se simt reprezentați. Acesta este mesajul pe care politicienii ar trebui să-l înțeleagă din aceste alegeri. În loc să acuze alegătorii pentru alegerile făcute, elitele ar trebui să reflecteze asupra propriului comportament și să construiască un model de guvernare care să integreze în mod autentic elementele de responsabilitate și receptivitate. Un model care să fie atât ferm în fața provocărilor complexe, cât și atent la aspirațiile și temerile cetățenilor.

Călin Georgescu nu reprezintă un fenomen singular, ci o expresie a unei crize internaționale mai largi. Iar politicienii anti-populiști, de la noi sau din alte țări, trebuie să arate că există o alternativă viabilă la actuala criză – una care să combine judecata responsabilă cu respectul pentru voința populară. Dacă această lecție este învățată, democrația ar putea ieși ceva mai sănătoasă din acest context. Dacă nu, atunci distanța dintre alegători și aleși va continua să crească, iar populismul va deveni o constantă a istoriei viitoare.

Oricum ar fi, acesta este abia începutul.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Alegerile din România determină deputații bulgari să investigheze influența rusă

Interesele și propagarea influenței ruse continuă să fie o problemă majoră și pentru Bulgaria, iar recent, parlamentarii bulgari au cerut crearea unei comisii care să investigheze aceste...

Back in business. Trump va decide pe cine votăm

Acum câțiva ani, citind cartea Andreei Roșca "Cei care schimbă jocul" mi-am dat seama că sunt extrem de rare cazurile când poți să faci performanță, urmând fenomenul de "turmă". Apoi,...