O capitala europeana a muzicii - Documentar

Nedezmintind o traditie instaurata acum aproape opt decenii, Viena ne-a oferit si de randul acesta faimosul Concert de Anul Nou, dedicat - cum altfel? - muzicii clasice vieneze.

De-a alungul anilor, organizatorii vienezi au impus notorietate acestor concerte, incredintand de fiecare data bagheta unor somitati ale vremurilor, personalitati de prestigiu cu nume care se impuneau de la sine.

N-a fost deloc usor, daca tinem seama de faptul ca primul concert a fost organizat in 1939, cand Austria disparuse ca stat (odiosul "Anschluss"), iar in continuare Europa se pregatea sa asculte ritmul tunului, nu al vasului.

Din 1939 si pana mult dupa razboi, cand tarile inca isi mai lingeau ranile macelului, nu se punea problema aducerii unor sefi de ochestra de departe, cu atat mai mult, cu cat Viena dispunea de propriile somitati austriece. Asa se face ca, in primii sai ani, Concertul de Anul Nou s-a desfasurat sub bagheta unui muzician local, dar care impunea respect in intreaga lume muzicala europeana: Clemens Krauss, directorul operei din Viena.

In treacat fie spus, acest distins muzician al epocii era casatorit (in al doilea mariaj) cu o distinsa soprana din aceeasi perioada, romanca Viorica Ursuleac, personalitate notorie cu care ne mandrim, chiar daca poate unii contemporani nu-si mai aminesc de ea.

Si tot in treacat fie spus, dupa numai cativa ani, aceeasi opera din Viena condusa candva de Clemens Krauss, l-a avut ca director pe timisoreanul Ioan Holender, emigrat in Austria, dupa ce fusese neagreat in Romania de atunci.

Dar sa revenim la concerteul vienez de anul Anul Nou 2017 si la dirijorul Filarmonicei Vieneze, tanarul venezuelan Gustavo Dudamel, caruia i s-a incredintat aceasta bagheta la numai 36 de ani. Dupa cum se vede, garantiile cu care se impune astazi o parsonalitate in lumea muzicii nu deriva totdeauna dintr-o experienta bogata in timp, ci adesea din valentele sale personale dovedite rapid in fata intregii lumi.

Copil precoce, la sase ani, Gustavo Dudamel, descifra partiturile simfoniei a V-a de Beethoven, pe care o "dirija" in familie la "pupitrul" unei orchestre imaginare, iar la 18 ani dirija cu adevarat in fata publicului o presigioasa orchestra din capitala Venezuelei. Acesta a fost startul.

In anii urmatori, incepe sa fie solicitat de orchestre celebre din Germania, Suedia, Italia (opera "La Scala"), Austria, Cehia, SUA. I se ofera cinstea de a dirija in fata Papei Benedict al XVI-lea celebra simfonie a IX-a (Lumea Noua) de Dvorak.

Cheia acestui succes de proportii nu trebuie insa cautata numai in indiscutabilele valori personale al tanarului muzician, ci si in faptul ca el a descoperit o anumita compatibilitate intre arta moderna, neinteleasa de unii, si genialele compozitii ale clasicilor poate mai accesibile publicului larg datorita rutinii. As spune ca Gustavo Dudamel coabiteaza intre limbajul riguros al clasicilor si interpretarile maleabile ale modernistilor.

Ascultand la televiziune concertul de duminica al filarmonicei vieneze, poate multi melomani au avut motive sa fie surprinsi. Chiar si alcatuirea programului difera de cele cu care am fost obisnuiti. Exceptand finalul consacrat, au lipsit cu desavarsire acele piese de efect care garanteaza succesul prin notorietatea temelor muzicale sau prin faptul ca publicul prefera sa aplaude numai ce este "deja vu" si deja aplaudat.

N-am observat titlurile de altadata cu succesul verificat a priori: "Povestiri din padurea vieneza" "Vin, cantec si femei", "Voci de primavara", "Vals imperial", "Sange vienez" si multe altele arhicunoscute. Publicului i s-a oferit sa guste piese de care poate nici n-a auzit, dar care au dat posibilitatea tanarului muzician sa-si exprime propria personalitate moderna.

In locul lor, apar titluri mai putin celebre, pe care Gustavo Dudamel le interpreteaza intr-un stil maleabil, cu aparente de improvizatie, fara accentele solemne ale dirijorilor obisnuiti.

Unor melomani impatimiti ai respectului neconditionat pentru valorile deja consacrate poate sa li se para inacompatibila evolutia valorilor clasice catre altele modene. As zice ca ei, daca n-as sti ca insusi Johann Strauss-tatal si-a initiat fiul intr-ale muzicii convins fiind ca acesta nu va indrazni vreodata sa-l depaseasca.

Dar l-a depasit. Nu pentru ca era mai talentat. Pentru ca, la talentul sau si la pregatirea sa, acum se va adauga experienta parintelui sau, pe care se va baza creatia sa in viitor. Distanta dintre cei doi Strauss, lunga de vreo trei decenii, era suficienta pentru a le distanta stilul.

Cand a simtit Strauss-tatal ca Strauss-fiul il depaseste, a devenit cel mai dur critic al sau. Inutil. Viata a aratat ca geniul lui Strauss-fiul, ajuns intre clasici, nu a afectat geniul tatalui, ramas si el intre clasici.

Trebuie sa acceptam ca reprezentatia Filarmonicei din Viena din acest an a incercat si a reusit sa constituie un spectacol modern, in baza incontestabilelor valori clasice, interpretate intr-un stil nou, de catre un tanar dirijor.

Si pentru ca istoria nu iarta, intamplarea face ca insasi Concertele de Anul Nou ale Filarmonicei Vieneze sa se incheie cu doua piese clasice, la fel de respectate si de savurate amandoua: valsul "Dunarea Albastra" de Johann Strauss-fiul si marsul "Radetzki" de Johann Strauss-tatal.

Una era moderna la timpul sau, cealalta era clasica la timpul sau, iar acum stau amandoua alaturi in pantheonul valorilor omenirii.

Inseparabile, incontestabile, dar compatibile.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...