Cupa Mondială de fotbal, inaugurată în anul 1930 la Montevideo, a fost întreruptă timp de 12 ani din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial. Ediţiile din 1942 şi 1946 au fost anulate, competiţia fiind reluată în 1950. Gazda celei de-a patra ediţii a fost Brazilia, aleasă drept ţară organizatoare de către FIFA în anul 1946, la congresul din iulie de la Luxemburg.
În premieră, trofeul a fost denumit "Cupa Jules Rimet", pentru a marca 25 de ani de când francezul se afla în fruntea FIFA. Jules Rimet a devenit preşedintele FIFA în martie 1921 şi a deţinut funcţia până în iunie 1954, fiind cel mai longeviv preşedinte în funcţie al Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie.
Cele 22 de partide ale Cupei Mondiale din 1950 s-au desfăşurat între 24 iunie şi 16 iulie, pe şase stadioane din tot atâtea oraşe gazdă: Maracana din Rio de Janeiro (200.000 de locuri), pe care s-au disputat opt meciuri; Pacaembu din Sao Paulo; Sete de Setembro din Belo Horizonte; Eucaliptos din Porto Alegre; Ilha do Retiro din Recife şi Vila Capanema din Curitiba.
Alături de ţara gazdă, naţionalele care s-au întrecut pentru a cuceri Cupa Jules Rimet au fost: Uruguay, Paraguay, Chile, Bolivia, Mexic, Italia, Iugoslavia, Elveţia, Spania, Anglia, Suedia şi SUA.
România nu s-a calificat la această ediţie a Campionatului Mondial.
Din prima grupă au făcut parte Brazilia, Iugoslavia, Elveţia şi Mexic. A doua grupă a fost compusă din Spania, Anglia, Chile şi Statele Unite. Grupa a treia a fost formată doar din Suedia, Italia şi Paraguay, pentru că India s-a retras. Grupa a patra a fost reprezentată doar de Uruguay şi Bolivia, pentru că celelalte două echipe, Scoţia şi Turcia, au absentat de la turneul final.
În locul celor trei echipe absente, FIFA a invitat selecţionatele din Portugalia, Irlanda şi Franţa, deşi fuseseră eliminate în preliminarii. Primele două au refuzat oferta. Iniţial, Franţa a acceptat, fiind inclusă în cea de-a patra grupă, dar, într-un final, nu s-a prezentat.
Cupa Mondială de fotbal din Brazilia din 1950 a început cu o mare surpriză. Echipa Angliei, cu celebrii Tommy Lawton şi Stanley Matthews, a fost învinsă cu 1-0 de formaţia SUA.
Italia, campioana mondială en titre, a decepţionat. Tragedia marii echipe AC Torino, care în ziua de 4 mai 1949 s-a prăbuşit cu avionul pe dealul Superga de lângă Torino, a distrus toate visele suporterilor echipei naţionale. Majoritatea jucătorilor ''Squadrei Azzura'' (19 persoane) au dispărut în acel tragic accident.
Fiecare echipă câştigătoare din cele patru grupe iniţiale a fost inclusă, apoi, în grupa finală: Brazilia, Uruguay, Spania şi Suedia. Echipa ţării gazdă, considerată în vremea aceea invincibilă, şi-a intimidat adversarii şi a început în trombă cu scoruri fluviu: 7-1 cu Suedia, 6-1 cu Spania. Parcursul excelent al brazilienilor fusese confirmat şi de victoriile cu Iugoslavia (2-0) şi Mexic (4-0) din prima fază a grupelor.
În anul 1950 nu a existat o finală propriu-zisă. A fost singurul turneu al cărui rezultat nu a depins de o finală. Campioana a fost decisă după disputarea meciurilor în grupa de patru echipe. Totuşi, înaintea ultimei etape, doar Brazilia şi Uruguay mai puteau câştiga trofeul. Aceste două echipe urmau să se întâlnească chiar în ultima etapă. Un egal ar fi avantajat Brazilia, deoarece avea un punct mai mult.
La 16 iulie 1950, spre decepţia celor 200.000 de spectatori prezenţi pe Estádio do Maracana, victoria a revenit Uruguayului cu scorul de 2-1, în ciuda faptului că brazilienii deschiseseră scorul în minutul 47 prin Friaca. Schiaffino, minutul 66 şi Ghiggia, minutul 79 au parafat scorul final şi triumful selecţionatei din Uruguay, în ceea ce a rămas în istorie ca ”Maracanazo”. Căpitanul Varela a primit cupa chiar din mâinile celui care o instituise, Jules Rimet.
Cupa Mondială din 1950 a fost o competiţie prolifică, dovadă stând cele 88 de goluri marcate în 22 de jocuri disputate, conform http://www.fifa.com. Prin urmare, media a fost de patru reuşite pe meci. Brazilienii au marcat 22 de goluri, Uruguay - 15, Suedia - 11, iar Spania - 10.
Golgheterul ediţiei din 1950 a fost căpitanul brazilian Ademir Marques de Menezes, care a reuşit să înscrie de nouă ori. După el, au urmat uruguayanul Oscar Miguez şi compatriotul său Alcides Ghiggia, cu câte cinci goluri, arată fifa.com.
Pe toată durata Mondialului nu s-a acordat niciun avertisment de către arbitri. În ''finala'' din 1950 a fost înregistrat un număr record de spectatori la o partidă a Cupei Mondiale de fotbal: 199.850 de persoane prezente în tribune. În general, la meciurile din competiţia mondială de atunci, s-a înregistrat un uluitor număr total de spectatori: 1.045.246, adică o medie de 47.511 de persoane la fiecare meci.
Citește și:
Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Franța 1938
Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Italia 1934
Retrospectiva Campionatelor Mondiale: Uruguay 1930
