Nevazuta criza mondiala a educatiei universitare

Pe 28 februarie bordul de directori al universitatii Sweet Briar College din statul Virginia, in Statele Unite ale Americii, a votat in unanimitate inchiderea definitiva a portilor venerabilei institutii de invatamant superior. Decizia va intra in aplicare in luna august a acestui an si a fost determinata de "probleme financiare insurmontabile".

Fondata in 1901, Sweet Briar este o universitate de fete, particulara, foarte mica, cu profil de arte liberale.

Universitatile apar si dispar, departamente si facultati sunt inchise in Statele Unite in fiecare an. O statistica recenta din "The New York Times" numara 46 de universitati de arte liberale pentru fete. Dupa inchiderea lui Sweet Briar, nu vor mai ramane decat 44. Acum cincizeci de ani erau 230.

Cu toate acestea, inchiderea lui Sweet Briar a venit ca o surpriza pentru multi specialisti in educatie universitara si va deveni, fara doar si poate, unul dintre simbolurile actualei crize din educatia mondiala.

Pentru ca, nebagata in seama printre celelalte crize actuale, educatia universitara si nu numai se afla intr-o criza profunda pe peste tot in lume. In Statele Unite, nu numai universitatile particulare, cele care opereaza in mod traditional pe principiile pietei de consum, sunt in criza, ci intregul sistem de educatie tertiara publica este sub atac sustinut, sprijinul financiar acordat de catre autoritatile statale fiind din ce in ce mai redus (in SUA nu exista un minister central al educatiei, iar autoritatea relativ tanarului Department of Education - fondat in 1980 - este extrem de limitata la nivel statal).

Intr-o vizita pe care am facut-o la inceputul lunii martie in campusul din Buffalo al State University of New York, cel mai mare sistem universitar public din Statele Unite, am aflat, de exemplu, ca sprijinul financiar al statului New York pentru campusul din Buffalo (cel mai mare si mai reprezentativ al intregului sistem) s-a redus de la 83% din ponderea cheltuielilor anuale acum 20 de ani la 38% anul trecut. Diferenta de 45% este acum in sarcina managerilor universitatii, care trebuie sa gaseasca fonduri pentru continuarea misiunii educationale in alta parte.

Cazul lui SUNY Buffalo este, dupa cum am aflat, unul fericit. Universitatea detine proprietati funciare importante in zona, care ii permit sa inchirieze teren unor chiriasi comerciali si sa acopere o buna parte din cheltuieli din chirie. Cealalta parte este acoperita din sponsorizari si donatii.

Nu la fel de bine stau lucrurile cu sistemul Universitatii din Wisconsin, o alta mare institutie de stat din Statele Unite. Daca campusul din Madison - cel mai mare si mai renumit din sistem - este deocamdata la adapost de probleme financiare, decizia guvernatorului republican Scott Walker (un personaj a carui atitudine impotriva sprijinului de la stat pentru educatie este deja legendara) de a reduce cu 3,8% bugetul statal pentru educatie in urmatorii doi ani va avea un efect teribil asupra campusurilor mai mici si care nu se bucura de aceeasi popularitate si sprijin financiar privat precum Madison.

Acestea nu sunt decat cateva exemple reprezentative ale crizei educatiei universitare, care incepe, cum altfel, din Statele Unite, dar este resimtita deja si in Marea Britanie, Japonia sau Coreea de Sud.

In contrast cu privatizarea rapida a sistemului de educatie universitara mai de peste tot in lume (cu putine exceptii in Europa vestica si nordica, intre care Germania a renuntat deja complet la taxele de scolarizare) si acutizarea crizei economice globale, specialistii in educatie prezic o crestere exponentiala a numarului de studenti internationali care vor fi nevoiti sa-si gaseasca locuri de studiu in afara propriilor tari.

Daca populatia studenteasca la nivel mondial este asteptata sa se tripleze in urmatorii 25 de ani de la 97 la 263 de milioane, se preconizeaza ca numarul studentilor internationali se va cvadrupla, ajungand la 8 milioane pana in 2025.

Majoritatea acestor studenti internationali va proveni din China, India, Bangladesh si Asia de Sud-Est (Filipine, Malaiezia, Indonezia, Vietnam si Thailanda), acolo unde dezvoltarea sistemului de invatamant tertiar nu va putea tine pasul cu cresterea populatiei.

Avand in vedere ca acesti studenti vor proveni din randul unei clase de mijloc si ea in continua crestere in aceste zone, probabilitatea ca acesti studenti sa fie absorbiti si sa isi si permita sa plateasca pentru studii in Statele Unite sau Marea Britanie este foarte mare. Un procentaj redus va opta sa studieze "glocal", in tarile vecine, unde taxele de scolarizare sunt mai mici (cei din Asia de Est vor alege, de exemplu, Coreea sau Japonia).

Privatizarea invatamantului universitar (sau cel putin combinarea fondurilor din resurse publice si private) nu e neaparat un lucru rau. Ba dimpotriva, eliminarea dependentei de fonduri publice poate conduce la o mai mare independenta a procesului de educatie, un element esential atat in cercetare, cat si in predare.

Din pacate, exemplele din ultimii ani nu sunt tocmai incurajatoare in aceasta directie. Nevoia de finantare din surse externe a dus la alterari curriculare, la adaptarea la cerintele pietei si la eliminarea facultatilor pe care perceptia publica le considera neprofitabile.

Cum studentii nu mai aleg, de exemplu, specializari umaniste sau stiinte sociale pentru ca nu duc la oportunitati imediate de angajare dupa absolvirea facultatii, asa cum se intampla in cazul specializarilor STEM (sciences, technology, engineering, mathematics), si cum costul din ce in ce mai ridicat al taxelor scolare ii impinge pe studenti sa fie pragmatici si sa aleaga numai acele specializari considerate a fi profitabile, domeniile artelor liberale, stiintelor umaniste si sociale devin victima tacuta a crizei din educatia universitara.

Mai mult decat atat, sub presiunea pietei, universitatile insele au transformat educatia dintr-un proces intr-o marfa, acceptand studenti din ce in ce mai putin pregatiti si acordand din ce in ce mai multe diplome de absolvire.

Implicatiile restrangerii invatamantului liberal, ale reducerii importantei studiului limbilor si culturilor straine, istoriei si sociologiei, literaturii si filosofiei -discipline care din vedetele educatiei universitare post-iluministe au ajuns cenusaresele lumii academice - nu sunt inca vizibile decat ici, colo.

Dar daca intoleranta religioasa de astazi, extremismele de orice natura ideologica si dispretul total fata de importanta fiintei umane si de respectul pentru semeni stau marturie pentru decaderea treptata a modelului curricular liberal sub presiunea comodificarii educatiei universitare, continua criza mondiala a educatiei nu are darul de a ne sustine optimismul pentru viitor.

George T. Sipos este profesor universitar de studii japoneze si est asiatice si manager in administratie universitara. Jurnalist si traducator din literatura japoneza, locuieste si munceste in prezent in Japonia. Pe langa Ziare.com, scrie sporadic pe blogul personal, Quotidian Wonders

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Strada surpată la Slănic s-a construit peste o mină. Ciolacu: ”Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat, întrebat despre situaţia de la Slănic, Prahova, unde o stradă s-a surpat, formându-se un crater de doi metri, că a fost făcut un drum peste o mină....

Ciolacu anunță că implementarea salariului minim european va începe de la 1 iulie: ”Am dat și ordonanța”

Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa....