Marți, 4 aprilie 2023, ora 15 - șah la Putin. Sau despre cum principala victorie împotriva ofensivei Rusiei în Ucraina vine din Finlanda

Finlanda a devenit oficial cel de-al 31-lea stat membru NATO, după 30 de ani de nealiniere militară

Pe lângă alte fapte remarcabile pe care le-a comis anterior, marți, 4 aprilie 2023, la ora 15.00 ¹, sub centura (mini) „țarului atomic” se va fi adăugat probabil cea mai însemnată realizare a activității sale politico-militare de până în prezent. Una care va putea fi cu greu depășită.

Succesele anterioare, unele bifate înainte de februarie 2022, nu sunt chiar puține: continuarea cu spor maxim a dezindustrializării masive a Rusiei (începută după 1991), menținerea (aș zice deliberată) a economiei acesteia la nivel de exportator de materii prime (și atât) obținerea controlului asupra unei rețele vaste și pe cât s-a putut centralizate de corupție de tip mafiot pe care n-a intenționat (sau măcar încercat) s-o elimine, ci a vizat doar dobândirea locului din vârful piramidei sale ierarhice, și pe existența căreia se bazează și impresionanta sa avere personală ². Mamini-țarul i putem adăuga obținerea unui control cvasitotal asupra presei rusești, crearea unei armate numeroase de postaci/troli responsabili cu propaganda pe internet (mai ales pe rețelele sociale online), aceștia nefiind localizați exclusiv în Rusia, suprimarea fizică a unor opozanți (mai mult sau mai puțin proeminenți, probabil în funcție de impulsurile de moment ale personajului). Apoi, transformarea armatei ruse (ex-sovietice) într-un o entitate coruptă, profundă viciată structural la toate nivelele, fapt care a afectat nivelul de instruire și dotare, logistica, motivația, eficacitatea mecanismelor de comandă și calitatea celor care le populează, tacticile și strategia folosite. Aceasta până la punctul în care armata Federație Ruse a devenit cvasi-total ineficientă, reușind (cu greu) să performeze la limita penibilului, cu costuri umane/pierderi de vieți (în primul rând, dar și materiale) mult supradimensionate față de amploarea obiectivelor vizate și de implicarea sa operațională concretă. Desigur, după cum am mai repetat-o, excepție făcând de arsenalul nuclear moștenit de la fosta URSS ³ - unica pârghie de forță care mai poate fi „agitată” credibil pe plan internațional rămasă la dispoziția lui Vladimir Vladimirovici Putin.

Nu putem să nu enumerăm, fără pretenții de exhaustivitate totuși, eforturile continue și susținute, din păcate aproape încununate de succes, ale aceluiași, ale camarilei sale și ale pseudo-ideologilor și pseudo-clericilor (ierarhilor) aflați în serviciul său lui de a (re) aduce mândrul popor rus, care se poate revendica de la o cultură și civilizație europene, impresionante și demne de toată admirația, aflat într-adevăr într-un context de criză identitară/de repere, la stadiul de NEO-MUJICIE. Mai cu propaganda, suplimentată în mare măsură prin dezinformare și știrile false, care au ajuns să concureze cu succes realitatea, mai prin „re-evanghelizarea” în spiritul unui pseudo-ortodoxism eviscerat de valorile creștine, mai cu apelul la reflexe revanșarde (și acelea ilegitime) care se pare că tinde să prindă în genere în vremuri grele și complicate, mai făcând apel la reînvierea, pe bază de butaforie, a unui trecut imperial (ist) - fie acesta unul sadea sau deghizat în comunism - de care rusul mediu nu a beneficiat de fapt niciodată.

Și, în completarea tuturor acestora, cu pojghița subțire de ideologie eurasiatică, oricum foarte puțin credibilă (a se vedea pe de o parte unde și-au construit oligarhii ruși palatele cele mai impresionante, unde își țineau bunurile cele mai de preț sau țările care își trimiteau copiii la studii ⁴, iar pe de alta, la nivel popular, panica produsă de decizia McDonald's de a-și închide rețeaua de restaurante din Rusia) - atât s-a reușit să se facă, atât poate individul numit Dughin, acest nou Rasputin al cercului puterii de la Moscova. Dar, mai ales, ca mijloc de persuasiune, cu cnutul, care, aplicat cu forță și unde trebuie s-a dovedit mai mereu convingător. Astfel, Vladimir Vladimirovici Putin (Putler, cum l-au poreclit unii, făcând un calambur și o asociere cu numele lui Hitler), aproape că a reușit să transforme poporul rus din statul neo-totalitar al cărui lider este într-o populație anesteziată, care răspunde (nu cu mare entuziasm) la comenzile lui și ale camarilei sau cel puțin în majoritate amorfă. Aproape.

Șirul celor enumerate nu înseamnă că mărețele împliniri ale lui Vladimir Vladimirovici s-ar fi oprit pe 24 februarie anul trecut, la data agresiunii neprovocate a acestuia asupra Ucrainei. Omul a reușit să facă în așa fel încât sub comanda lui să aibă loc mărețe fapte de arme. Sunt astfel de subliniat multiplele eșecuri militare care au dus la un fiasco al invaziei. Printre acestea, detaliind puțin, eșecul de a obține nu supremație sau control total, ci măcar asigurarea unei ”upper hand”/dominații relative asupra spațiului aerian al Ucrainei, în cadrul unui raport inițial de forțe de aproximativ 10: 1 în favoarea Rusiei în domeniul aviației militare ⁵, eșecul Flotei Ruse a Mării Negre (care practic nu avea parte de o opoziție la nivel naval din partea Ucrainei de a juca orice fel de rol relevant strategic sau tactic în conflict), bașca pierderea navei-amiral Mockba/Moscova, sau, poate cel mai important, ratarea oricărui obiectiv strategic sau tactic cât de cât semnificativ față de gradul de control rusesc deja existent (teritoriile ucrainene aflate în puterea Rusiei) după 2014 și înainte de agresiunea eșuată din februarie anul trecut.

Singurul câștig cât de cât palpabil rămas taberei pro-ruse, inclusiv după eșecul lamentabil legat capturarea „metropolei” Bahmut ⁶ (acesta din urmă un simptom al eșecului întregii ofensive de iarnă a agresorilor) este dobândirea controlului asupra unei fâșii de teritoriu, în sudul provinciei/oblastului Zaporojia (regiune autoproclamată independentă și alipită formal Rusiei, „la cerere” și prin decizii ale Camerelor Parlamentului și președintelui Federației Ruse), care să facă legătura între Donbass și Crimeea. Într-adevăr, Rusia nu dispunea de acel culoar înainte de 24 februarie 2022. Dacă obținerea controlului temporar asupra lui a meritat zeci de mii de pierderi de vieți (acum mă refer doar la partea rusă), expunerea slăbiciunii structurale și cronice a forțelor sale armate convenționale și decimarea acestora (pe mai multe planuri) - la care se adaugă embargoul aproape general la adresa sa și solidarizarea NATO și a unei părți importante a restului lumii sub forma unei grupări care se opune Rusiei - cred că este o întrebare la care suntem calificați să răspundem fiecare dintre noi.

Cu toate acestea, continui să cred că cea mai mare realizare, exact în spiritul celor deja enumerate, a personajului central din acest text a avut loc marți, 4 aprilie, la ora 15 (a se vedea știrea de la începutul materialului). Alături de solidarizarea/coalizarea statelor NATO împotriva lui, V. V. Putin obține, la ora pomenită, o graniță nou-nouță cu aceeași Alianță a Pactului Nord-Atlantic, în zona de nord-vest a Rusiei, măsurând 1340 de kilometri. Aceasta ca urmare exclusivă a meritelor, inteligenței și acțiunilor proprii. Granița e cea cu Finlanda, aceasta aderând oficial în 4 aprilie la NATO, alăturându-se unei alianțe care se opune Rusiei. Aceasta deși a fost neutră (la fel ca Suedia, dar nu atât de mult timp ca cea din urmă) vreme de aproape 78 de ani, și în pofida faptului că a fost ocupată (militar, ca urmare a unui război) de către Imperiul țarist timp de 116 ani, iar după proclamarea independenței, în 1917, a avut trei conflicte militare cu statul succesor al acestuia (URSS) într-un interval de 27 de ani. Întreaga politică externă de rezervă chibzuită și echilibrată a Finlandei a fost determinată să facă o cotitură radicală de aventura irațională și cu puternic iz de infamie inițiată de Putin pe 24 februarie 2022, decizia de aderare fiind luată de țara nordică la maximum câteva luni după atacarea de către acesta a Ucrainei.

Iar Finlanda va intra în NATO mult mai bine înarmată ca unele membre de bază ale alianței. Și mă refer efectiv la numărul anumitor sisteme de armament, făcând abstracție de raportul lor cu populația relativ puțin numeroasă a țării (peste 5,6 milioane de locuitori). Astfel, voi puncta doar trei aspecte. Ca număr de tancuri moderne (Leopard 2) forțele armate finlandeze dispun de mai multe blindate operaționale decât Germania însăși (Finlanda 239 de vehicule, aproximativ jumătate varianta A 4 și jumătate varianta A 6 ⁷, iar Germania ⁸ 312 tancuri, dintre care 212 operaționale - cele operaționale în variantele A 6 și A 7). De asemenea, acestea au în dotare cel mai numeros parc de artilerie din Europa de Vest (și unul dintre cele mai moderne), iar forțele aeriene dispun de 55 de avioane multi-rol F/A 18 (versiunea C) ⁹, în perioada 2026-2030 fiind programată livrarea (pe bază de contract semnat) a 64 de avioane F 35 II Lightning, varianta A.

Suedia a solicitat aderarea la Alianța Nord-Atlantică aproximativ simultan cu Finlanda, după mai bine de 200 de ani de neutralitate armată, (!) din același motiv, și va fi admisă în curând în cadrul acesteia, cu un procent mare de probabilitate. Deci, iată, palmaresul realizat de Putin în cazul Finlandei se îmbunătățește și devine mai complex. Aflată în a doua linie, fără graniță direct cu Rusia, această tară scandinavă este considerabil mai întinsă și populată decât Finlanda (aproape 10,5 milioane de locuitori), și o veche putere industrială. Ambele state sunt bine înarmate, cu o resursă militară umană activă (și de rezerviști) foarte bine instruită, aproape complet (sau în întregime, potrivit unor observatori) compatibile/interoperabile din punct de vedere al structurilor armate cu partenerele acestora din NATO.

În plus, ca un al treilea bonus pentru actualul număr 1 de la Kremlin, ca noi membre ale Alianței cele două state vor flanca Rusia exact în zona din nord în care aceasta, simțindu-se cel mai puțin amenințată potențial, are situate principalele instalații și echipamente strategice. În plus, Sankt-Petersburgul va ajunge în raza de acțiune a multor tipuri de rachete (convenționale) balistice, de croazieră sau aer-sol[ Fiind situat la aproximativ 400 de km de frontiera cu Finlanda. ¹⁰ Nemaivorbind de faptul că, precum a declarat și exemplificat concret extrem de recent Putin, considerând chestiunea deplasării și poziționării de arme nucleare tactice pe teritoriul Belarusului, „la solicitarea conducerii acestui stat” ca una „absolut firească în relațiile cu NATO”, aceasta din urmă ar putea, la fel, deplasa nu doar trupe aliate ci și, la cererea Suediei sau a Finlandei, focoase nucleare pentru vectorii tactici staționați, alături de trupele de sprijin, în interiorul granițelor acestora.

Tot acest ansamblu de evenimente constituie o adevărată „lovitură de maestru” reușită de neo-țarul cu ambiții de jucător mondial, dar plusând aproape exclusiv la noroc/la cacealma. Această întreită „realizare”, mai mult decât un eșec total sau cvasitotal (și previzibil) în Ucraina este cea prin intermediul căreia istoria (și mă refer aici la istoria Rusiei) îi va da un șut puternic în dos lui Vladimir Vladimirovici, plasându-l direct în coșul său de gunoi. Ori, dacă preferați, îl va adăuga la grămada ei de rebuturi sau îl va arunca în vidanjă/hazna. Istoria universală, prin întrețeserea de acțiuni umane și organicism, cred că a „întreprins” deja, de o bucată de vreme, această operațiune.

În rest, „micul țar” a avut deja parte de mini-Stalingradul lui, în postură de agresor (totul la scară, așa cum le potrivește istoria uneori) la Bahmut. Va urma să dea colțul ierbii, să apară ghioceii și alte flori de primăvară, să înmugurească copacii iar rușii ar trebui să înceapă, precum trupele unui alt agresor (rămas și acela în galeria de întrupări ale infamiei) al cam aceluiași teritoriu, dar venind de la vest spre est ¹¹, retragerile strategice. Probabil că agresorilor le va fi tăiată mai întâi legătura terestră dintre Donbass și Crimeea, fapt care va arunca logistica aflată oricum la nivel critic a armatei ruse în plin haos. Nu văd niciun motiv pentru care acest lucru nu s-ar întâmpla. Fiecare consolidare a forțelor armate ale Ucrainei, la nivel de înzestrare, instruire pe tehnica nouă, pregătire militară a rezervelor aduce, chiar dacă gradual, un plus acestui organism militar pe care Rusia nu are cu ce să-l compenseze. Tehnica de luptă (cât de cât) utilă și fiabilă, comparabilă tehnologic cu ceea ce are și mai ales cu ceea ce primește Ucraina, a fost decimată și spârcuită, iar industria militară (și nu numai) rusă, aflată în pană, nu are cu ce s-o înlocuiască.

Iar dorința „marilor prieteni” chinezi de a ajuta a transpărut relativ limpede la ultimul summit dintre cele două mari state, liderul suprem al Chinei lăsând să se înțeleagă destul de clar că nu vrea nici să-și ia angajamente de amploare nici să-și asume riscuri semnificative pentru a sprijini un ”gambler” iresponsabil. Deci, din partea Chinei, se pare că nu există nădejdi prea mari privind un sprijin care să conteze cu adevărat. Cât despre „ajutorul oferit de Iran”, s-a văzut cam până unde poate merge eficiența acestuia pe plan militar.

Pe de altă parte, oricâți recruți ar mobiliza, cu arcanul, regimul neo-totalitar rus, ei nu vor putea fi transformați, în cadrul organismului militar existent, în militari bine instruiți și combatanți pregătiți să îndeplinească misiunile în mod eficient. Nu înainte ca acest organism, viciat de deficiențe multiple și structurale, să treacă printr-o reformă profundă, care nu cred că e posibil de realizat în cadrul actualului regim. Oricum, îndeobște pregătirea generalilor (a comandanților militari de top) exclusiv (sau preponderent) pe timp de pace e o loterie. Am constatat-o noi cu generalii Aslan și Culcer în Primul Război Mondial, francezii cu Gamelin și Weygand în Cel de-al Doilea (sau sovieticii, tot atunci, cu comandanți din ale căror nume s-ar putea întocmi o listă), și au pățit-o și alții mai recent. Chiar și așa, faptul că niciun general rus nu s-a remarcat în timpul recentei invazie sau, mai ales, în momentele grele care au urmat pentru armata rusă după faza sa inițială e o rușine pentru tradiția acestui organism militar, inclusiv la nivel de prestigiu al instituțiilor sale educaționale.

Caracteristice pentru competența structurilor de comandă și nivelul general la care a ajuns armata rusă sub conducerea inspirată a „reformatorului statului și societății”, „noul Petru cel Mare” wannabe, aka V.V. Putin pot fi considerate două episoade din cadrul conflictului din Ucraina. Faptul că unul dintre cei mai vehemenți critici ai priceperii generalilor ruși s-a dovedit a fi cel care este de fapt (la origine) un bandit cecen, precum și situațiile în care (ca să ne și franțuzim puțin, după ce ne-am englezit), evoluțiile conform cărora, pe alocuri, ”un ancien ‘chef’ s'est avéré être un meilleur général que les généraux de métier” ¹². Primul personaj este „bravul” Ramzan Kadîrov, lider al Republicii Cecene sub tutela actualului tătuc de la Kremlin, iar cel de-al doilea Evgheni Viktorovici Prigojin, oligarh, recrutor și comandant de mercenari (proprietarul companiei ”Wagner”, poreclit și „bucătarul lui Putin”).

ÎN LOC DE CONCLUZII:

Una dintre cele mai serioase preocupări pe care am ajuns să o am față de evoluția situației din Ucraina, pe termen să zicem mediu, este legată de faptul că, după ceea ce ar echivala cu un dezastru militar pentru Rusia (mai exact o situație în care Ucraina să își recupereze frontierele suverane dinainte de 2014, sau ceva cât mai apropiat de aceasta) - scenariu pe care îl consider perfect posibil - s-ar putea ca Vladimir Putin să supraviețuiască la putere. Un lucru pe care nimeni nu l-ar considerat plauzibil după primele eșecuri majore ale rușilor în Ucraina, acestea având efectul unor au șocuri pentru întreaga lume. Dar care, consider, devine un lucru din ce în ce mai probabil, și, mai mult, unul pentru care tind să cred că Putin se pregătește deja, cel puțin la nivel de ipoteză de lucru.

Situația are cel puțin un precedent nu foarte vechi - supraviețuirea unul alt descreierat sadic aflat la conducerea unui stat, Saddam Hussein, după înfrângerea dezastruoasă suferită de acesta ca urmare a invadării Kuweitului. Saddam s-a menținut la putere între 1991 și 2003, și poate că dictatura sa ar mai fi durat dacă nu aveau loc evenimentele din 11 septembrie 2001 din SUA și, ulterior, declanșarea „Războiului împotriva terorii/terorismului” de către Administrația americană a lui George W. Bush. Jr. În mod similar, Putin ar putea să-și retragă majoritatea forțelor de pe linia frontului pentru a-i păzi-intimida pe proprii cetățeni (Saddam Husein a procedat la fel cu o parte unitățile „de elită” ale Gărzii Republicane irakiene), să strângă și mai mult șurubul privind limitarea drepturilor și libertăților civile și politice și să transforme Rusia, cea mai mare țară din lume, într-o versiune a Coreei de Nord.

Desigur, situația ar fi de-a dreptul explozivă. Regimul s-ar baza, pentru menținerea la putere pe plan intern, aproape exclusiv pe cnutul pomenit mai sus, iar pentru „descurajare externă/șantaj” în cvasitotalitate pe același arsenal nuclear moștenit de la URSS. Care, din păcate, nu posedă capacități mai degrabă demonstrative precum cel aflat sub controlul lui Kim Jong-un, ci e unul care poate distruge fără probleme întreaga viață de pe planetă. Embargoul internațional împotriva Rusiei s-ar menține probabil, economia acesteia ar scădea drastic și lipsurile serioase în privința nivelului de trai s-ar face simțite din plin în rândurile populației (fără a afecta, evident, în vreun fel din punct de vedere material oligarhii și lidershipul politic) iar țara ar ajunge la remorca Chinei pe post de furnizor de materii prime.

Toate aceste elemente ar afecta poziția liderului neo-totalitar al Rusiei, făcându-l și mai rupt de realitate și mai inflexibil. Având mai puțin de pierdut, la nivel politic și personal ¹³, el ar tinde pe de o parte să riște și mai mult (în termenii teoriei jocurilor), iar pe de alta să formuleze alegerile cu care se confruntă tot mai mult în termeni de joc de sumă nulă. Iată o altă realitate posibilă pe termen mediu, care ar fi extrem de dezirabil să poată fi evitată datorită gradului său sporit de periculozitate.

Între timp, de-o fi una, de-o fi alta în viitor permiteți-mi vă rog să-i urez vecinului nostru temporar (deocamdată având în mod concert, chiar dacă nu legal, o frontieră maritimă comună), președintelui Federației Ruse, ”A happy 4th of April, Mr. President Putin, or dear Vladi!” La cât mai multe asemenea succese!

POST SCRIPTUM:

Materialul de față, la fel ca altele pe care le-am scris pe această temă, descrie fără menajamente și eufemisme personajul politic Vladimir Putin și acțiunile acestuia, precum și pe unii dintre membrii camarilei sale. Acest lucru nu e doar firesc, ci reprezintă cred și o datorie morală pentru cel care întocmește o analiză, care trebuie să prezinte abuzurile, ticăloșia, artitrariul, represiunea, dictatura și totalitarismul drept ceea ce sunt.

Acesta este însă un lucru, iar culpabilizarea otova, la grămadă, a unui popor e cu totul altceva. Un altceva la care eu unul nu voi subscrie niciodată. Din păcate, din mare păcate, în istoria lor cunoscută, sau pe parcursul vieții pe care cei mai vârstnici dintre ei au trăit-o, rușii n-au cunoscut niciodată altceva în afară de autocrație și despotism (putându-se considera norocoși atunci când cel din urmă era „luminat”) - scurtele interludii de semi-deschidere fiind în mod evident, și la fel de regretabil, excepții ¹⁴. Cam la fel arată și istoria poporului sârb. De aceea apelul la o tradiție din zona culturii politice care să sprijine practicile necesare organizării unor instituții democratice precum și procesul de tranziție și consolidare a acestora la nivelul funcționării lor în cadrul societății îmi pare dificil spre imposibil, această tradiție democratică fiind una inexistentă.

Desigur, acest lucru nu e vina rușilor de astăzi. De aceea, în pofida celor precizate mai sus sau tocmai datorită lor dedic acest articol tuturor rușilor care n-au renunțat, nu renunță și nu vor renunța la valoarea libertății indiferent de faptul că trăiesc într-un regim (neo-)totalitar dur și asumându-și riscurile la care se expun denunțând, prin faptele lor, dictatura și arbitrariul. Unul din cele mai sublime exemple a fost dat de protestele din marile orașe rusești din prima zi de război (urmate de sute sau mii de arestări), aceasta atunci pe când foarte mulți, din interiorul sau exteriorul Rusiei, credeau că planul lui Putin de ocupare a Ucrainei în câteva zile - trei săptămâni e perfect realizabil. Iar alte manifestări au continuat să fie organizate, în ciuda represiunii.

Respect și glorie (pe care o vor binemerita de la istorie și posteritate) tuturor rușilor care nu și-au abandonat verticalitatea morală și dreptul de a gândi și de a se manifesta liber! Mai ales în asemenea condiții adverse. Deși curajul de a lupta pentru libertate face parte mai degrabă dintr-o altă categorie de aptitudini decât cele necesare construcției și consolidării unui stat de drept și democratic (tact, toleranță, empatie, perseverență), un „mai bine” al Rusiei în viitor, în opinia mea, e de așteptat în primul rând din partea lor.

Iar dumneavoastră, tuturor cititorilor, vă urez sănătate!

--------------

¹Ora Europei de Vest. Ora 16, ora României.

²Întocmai ca tiranii din vechime care, conform autorilor clasici, se foloseau de supuși pentru a-și spori avutul personal.

³Inclusiv cu concursul Ucrainei - devenită, după declararea independenței, a treia putere nucleară mondială - către jumătatea anilor 1990.

⁴Evident, în Occidentul degenerat, aflat în putrefacție morală și dușmănos la adresa Rusiei și poporului său.

⁵In plus, conform tuturor informațiilor disponibile, aceasta s-a întâmplat în condițiile în care, până în prezent, ajutorul militar acordat Ucrainei NU a inclus avioane de luptă. Prima țară NATO care a anunțat, pe 23 martie a. c. că va transfera 4 Mig-uri 29 Ucrainei este Polonia, acestea putând eventual fi urmate de maximum două-patru escadrile (24-48 de aparate ca total general), acestea provenind din aceeași Polonie (și eventual Slovacia și Bulgaria). O parte din aparate, spre deosebire de cele pe care Ucraina le poseda la începutul conflictului, sunt cu siguranță în versiunea de bază pentru membrii Tratatul de la Varșovia (inferioară celei produse pentru URSS), deci nemodernizate, iar altele (la fel de sigur) au nevoie de revitalizare (înlocuirea unor componente de bază, posibil chiar a motoarelor Klimov- aparatul fiind bimotor).

⁶Centru administrativ al raionului cu același nume, din provincial/oblastul Donețk. Un oraș cu aproximativ 70-80.000 de locuitori înainte de 2022 (totalul estimat actual fiind în jur de 4.000), deci undeva între un Zalău și un Satu-Mare, sau echivalentul unui Focșani, ca nivel al populației, dintre orașele din România.

⁷Cele care ar fi donate/vândute Ucrainei urmând a fi înlocuite, probabil de versiuni mai avansate, ultimul model al tancului Leopard 2 oferit de producător (Compania Krauss-Maffei Wegmann) fiind A 7+

⁸Având peste 84 de milioane de locuitori.

⁹Mai multe decât Polonia (38 de milioane de locuitori), care are în înzestrare 48 de avioane supersonice multi-rol F 16 C/D (Block 52+).

¹⁰Fiind situat la aproximativ 400 de km de frontiera cu Finlanda.

¹¹Și acela, și oamenii lui, foloseau pe mașinile de luptă simboluri formate din unghiuri. Doar că preluaseră și adăugaseră (încă) un fel de Z în plus, orizontal.

¹²„Un fost maestru-bucătar s-a dovedit un general mai bun decât generalii de meserie.” Iar această apreciere se bazează pe doza mai mare de realism și flexibilitate privind operațiunile militare de care uneori Evgheni Prigojin a dat dovadă. În privința sa însă, și luând în considerare arhitectura actuală a puterii reale din Rusia, termenul de ”chef” nu trimite doar „meseria” de maestru-bucătar.

¹³ Iar riscurile personale (față de care sancțiunile economice ar putea ajunge să pară o glumă) au devenit majore și cât se poate de palpabile pentru V. V. Putin după decizia adoptată de Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga, care l-a pus pe acesta sub acuzare pentru crime de război, emițând și un mandat de arestare pe numele lui, pe 17 martie 2023. Dacă măsurile legate de embargoul economic la adresa Rusiei ar/vor putea fi negociate, la o adică, nu e cazul cu acest act de acuzare. Aceasta deși Rusia nu recunoaște, deocamdată, jurisdicția CPI. Practic, orice stat a semnat tratatul care pune bazele funcționării acestei instituții și îi recunoaște deciziile va fi obligat, conform normelor dreptului internațional, nu doar să nu permită accesul lui Vladimir Putin pe teritoriul său, ci să îl rețină (chiar dacă aceasta ar presupune, de pildă, interzicerea survolului și obligarea aeronavei care îl transportă să aterizeze, folosind aviația militară cu care se efectuează misiuni de poliție aeriană) - în aceste condiții imunitatea diplomatică nu mai contează - și să îl pună la dispoziția CPI. Liderul Rusiei a devenit astfel, în mod oficial, din 17 martie, criminal internațional.

¹⁴Exemple posibile de asemenea interludii ar fi, poate, reformele lui Alexandru I de după jumătatea secolului XIX, perioada urmând Revoluției din 1905 (o parte din ea), guvernarea Kerenski după Revoluția din februarie 1917 (prea scurtă), perioada de dinaintea morții lui Lenin și din primii anii de după aceasta (cu limite clare), plus perioada post-Glasnost și Perestroika și o bună parte din regimul Elțîn (și acestea cu limitări evidente). Cam puțin, mult prea puțin!

Horia Lupu.Politolog. Cu amintiri din copilarie din "socialismul real". Absolvent al Facultatii de stiinte politice din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca (infiintata cu sprijinul USIA, United States Information Agency), beneficiind de expertiza unor profesori remarcabili din UBB si de la universitati din SUA, Germania, Franta etc. 15+ ani de experienta de predare si cercetare in invatamantul universitar si cateva stagii in strainatate. Contactul cu politica reala inceput (suprarealist) la 23 de ani (neafiliat politic, director de campanie electorala la nivel de judet), continuand peste timp cu cativa ani in conducerea locala a unui partid care la aderare era in opozitie si de stanga, iar cand il paraseam ajunsese la putere si tindea spre dreapta. Cu expertiza in (sub)domeniile teoriei, ideologiilor, partidelor, regimurilor si istoriei (toate politice), a nationalismului si relatiilor interetnice. Compenente in zona aparare&securitate (inclusiv aspecte tehnice).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Când ar putea deveni operațională Forța de reacție rapidă a UE: ”Există multe crize asupra cărora NATO nu are competenţe”

O ”forţă de reacţie rapidă” a Uniunii Europene, evocată joi de preşedintele francez Emmanuel Macron şi destinată unor operaţiuni de tipul evacuării de cetăţeni din ţări în...

Ministrul rus al Apărării susține că nu e în interesul țării să atace state NATO. Rusia şi China continuă cooperarea militară

Trupele NATO au creat ameninţări suplimentare pentru Rusia prin apropierea lor de frontierele ruse, dar Moscova nu are interesul militar sau geopolitic de a ataca state NATO, a declarat vineri...