Reportaj Ziare.com: Desteapta-te maghiare, acum ori niciodata!

Deoarece data trecuta cand fusesem in Secuime avusesem senzatia ca, de vreme ce n-am gasit ura nicaieri, trebuie ca mi-a scapat ceva, m-am intors in Harghita decis ca, de data asta, sa revin la Bucuresti cu paramilitarii in dinti. Am stat o saptamana si am adulmecat, decis sa sun la Consiliul Europei de cate ori cer cate-o paine si vanzatoarea imi raspunde ca nu intelege ce spun. M-am rugat sa ajung la Urgenta, ca sa nu ma poata trata in limba romana. La finalul micii mele vacante, aveam doua variante: ori sunt bou, ori sunt bou. Nici nu-mi trecea prin cap ca animelele sunt altii, politicienii.

Am ajuns in Miercurea Ciucului cu o intarziere de o ora si ceva, cu o mizerie de tren. Acceleratul 641, care pleaca de la Bucuresti si se opreste de tot abia la Baia Mare, via Miercurea Ciuc, este probabil cel mai lung tren din viata mea. Ce relevanta are lungimea unui tren in existenta unui om? Nici una, aduce noi reprezentari ale bizarului. Am prins loc doar in ultimul vagon si stiti cum e: in garile mici, cu peroane cat o chiftea, cobori pe undeva prin triaj. Sau nu iti dai seama ca-i gara si te tot duci. Mai ales daca e noapte.

Era noapte. Am avut noroc cu o adolescenta mignona, cat un dop, si m-am tinut dupa ea. Din tren n-a mai coborat nimeni, si, cu ochii fixati pe un punct fluorescent de pe jacheta ei am ajuns din triaj intr-o haita de caini. Mi-a fost frica de mic de caini, dar astia nu erau iredentisti. Am luat un taxiu. Ata spre pensiunea unde facusem rezervare, in afara orasului.

Usa era incuiata, nicio miscare. Facusem cel putin doua greseli. Lasasem taxiul sa plece si nu anuntasem receptia ca s-ar putea sa ajung aproape dimineata. Obosit si murdar, eram ursuz ca un arici trezit din somn. Mi-am zis ca daca se leaga vreun secui de mine ii rup o mana si i-o prind in piept cu ace de siguranta, pe post de cocarda de 15 martie. Cine sa se lege? La ora aia oamenii normali stau acasa si dorm, nu umbla dupa iredentisti. Noroc ca aveam niste numere de telefon de la companii de taximetre, ramase de la celelalte peripluri prin capitala secuilor.

Asa, intr-o masina noua, am demarat operatiunea "cazarea". Am scotocit tot orasul fara sa gasesc o perna ieftina - imi programasem o saptamana de sejur in cautarea autonomistilor care dorm cu pistolul sub perna - si in fata perspectivei sa ma cazez in sala de asteptare a garii, care-mi picura venin pe tepi, am mai facut o incercare la locul initial. "E musai sa nu fie cineva care nu-i adormita, poate are sonerie", m-a incurajat taximetristul.

Era o adormita, ca era o "ea", dar o trezise un caine. Sau "o"? Am completat fituicile, am luat cheia si m-am aruncat in pat, teapan ca un bostan.

Teava lui Funar

Cand am deschis ochii, prima imagine a fost un ceas smecher: era 13 martie, ora 14. Ca sa revin printre vii, am pornit spre dus. Nu curgea apa. Eram din nou un pachet de nervi si am inceput sa vad multi secui cu bratul drept prins in piept. Receptie: nu curge la mine? E un fenomen sau un focar? Nu, nu curgea nicaieri. Dupa o ora am intrebat din nou.

Nimic. Nu curgea apa in toata zona. Mi-am petrecut restul zilei blestemand, iar spre noapte, am dat drumul la televizor. Asa am aflat ca se sparsese magistrala. In pensiune mirosea a rahat, iar receptionera a incercat sa ma indulceasca, spunandu-mi ca pute pe toata strada. Nu a reusit. In asteptarea apei, cu mii de injuraturi pe limba, am realizat ce se intamplase: ca sa contracareze, Funar a angajat pe cineva sa sparga magistrala, ca sa nu aiba apa secuii trei zile si sa nu se duca la proclamarea independentei nespalati, putind a rahat, ca nu se face.

Si s-o declare pe chat. Am sunat-o pe nevasta-mea si i-am spus sa-l intrebe pe senator daca e adevarat. L-a intrebat, intr-o conferinta de presa. N-a negat.

Cand avam deja in cap al treilea razboi mondial, rascoala lui Horea, un rastel cu PM-uri si ma scarpinam peste tot, ca ma manca si sufletul, tevile au inceput sa sune. Traiasca articolul unu din Constitutie! Frecat cu buretele pana la septicitate, curat ca un algocalmin iesit de pe banda, am adormit cu ochii pe Szekely Tv, televiziunea prietenului meu Bogdan.

Un cvartet de canapele

14 dimineata, preziua manifestatiilor prilejuite de sarbatoarea ungurilor din toata lumea. Am plecat in oras sa caut iredenta. Aveam informatii clare ca vor veni in secuime mii de unguri ca sa se manifeste revizionist, revansard si sovin. Era vorba ca vor aparea si cateva sute de motiociclisti suparati rau. Mai mult, in unele medii, asa, mai peremiste, se zvonea ca insusi Che Guevara al iredentismului maghiar va fi prezent in secuime si va indemna la smulgerea gliilor din trupul sfant.

Zvonurile, alimentate de paranoia, erau apocaliptice. Si pentru ca pericolul maghiar plutea in aer, eram decis sa il caut. Am cautat la cofetarie, la berarie, la covrigarie, la pizzerie si in general in toate locurile publice in care puteam sa gasesc macar o farama de informatie despre manifestantiile-surpriza. Nimic. Mi-am zis ca poate nu caut eu unde trebuie, asa ca am decis sa merg pe cai batatorite. M-am dus direct la Szekely TV, televiziunea in limba maghiara cu proprietar roman. Dar nici aici nu stia nimeni unde se proclama independenta.

Nici nu-i interesa. Aveau mintea surub ca sa le traga secuilor un program de divertisment cat mai pe gustul lor, de 15 martie. In schimb, mi-au dat alta directie - sa casc bine ochii pe strada: nu mi se pare ca este foarte multa polititie si jandarmerie? Asa era, parca eram la Kosovska Mitrovica. Si astia erau la vedere, la preventie, cum zic ei. Oamenii mi-au soptit faptul ca in zona au fost mobilizati si incredibil de multi reprezentanti ai serviciilor speciale si m-au invitat sa-i caut. Insa cum ofiterii sub acoperire nu pot fi identificati, ca n-au placute pe ei, nu i-am gasit nici pe astia.

In schimb orasul fiind extrem de mic, bastinasii au putut sa constate brusc o inflatie de indivizi veniti cu afaceri, la neamuri, la prieteni vechi, sa faca turism. Dar localnicii erau relaxati cand venea vorba de servicii, si o dadeau pe gluma, mai ales ca stiau, nu-mi dau seama de unde, ca manifestarile vor fi palide in comparatie cu anii trecuti. Unde erau vremurile cand apareau vanzatori ambulanti cu propaganda anti-romaneasca? Tricouri si harti cu Ungaria Mare, insigne si tot felul de alte cacatisuri menite sa intretina discordia. Nimic!

In fine, daca tot taiam frunza la caini, am zis sa fac ceva ca sa merit masa de pranz. M-am oferit voluntar sa ii ajut pe cei de la tv sa care mobila. Asa ca in preziua zilei de 15 martie, cand ungurii si romanii ar fi trebuit sa se dusmaneasca de moarte, un maghiar din Satu Mare, un secui din Miercurea Ciuc, un roman din Baia Mare si un roman din Cluj au facut un cvartet de canapele din piele. Am carat mobila la etajul cinci pana au inceput sa ne tremure stixurile.

Sculati, voi, oropsiti ai sortii!

15 martie, marea zi. La prima ora trebuia sa ma infing la televiziune, langa echipele de filmare, sa nu cumva sa scap proclamarea independentei. Jos, in receptia bar restaurant, in asteptarea taxiului, am cerut un pachet de tigari. Receptionera barmanita chelnerita mi-a atras atentia ca trebuie sa iau micul dejun inainte de a pleca la drum. O interesa soarta unui roman? In ce film intrasem? I-am raspuns ca nu obisnuiesc sa mananc dimineata. Mi-a raspuns ca e nesanatos si ca daca nu iau micul dejun nu trebuie sa platesc tigarile. What??

Am plecat spre tv. Acolo aveam sa aflu ca lucrurile cele mai interesante s-ar putea intampla la un monument din pasul Nyerges. Desi filingul imi spunea ca ar trebui sa ma duc la Odorheiul Secuiesc- unul dintre fiefurile radicalilor unguri - am mers pe mana prietenilor mei. Am pornit la drum impreuna cu Bogdan, seful televiziunii fiind si pe post de sofer - in secuime toti au dubla calitate- un cameraman si doua exemplare foarte reusite ale speciei feminine, ca sa nu le zic bunaciuni, studente la jurnalism la Universitatea Sapientia. 50 de kilomentri am vorbit intre baieti, fetele chiripeau din cand in cand in limba maghiara, dar palid.

Am crezut ca se trag din neamul lui Basescu si de-aia sunt asa de timide si de introvertite. Putintel mai tarziu aveam sa aflu ca nu asta era cauza pentru care ele nu vorbesc decat intre ele. Nu erau nici timide si nici introvertite. Pur si simplu nu stiau limba romana. Mi-am dat seama de asta cand le-am intrebat unde-i Attila, cameramanul. S-au uitat una la alta si dupa o vreme, una si-a luat inima in dinti: "Plecat se vede unde se sta camera". Mi-am data seama ce inseamna "unde se sta camera" in momentul cand l-am vazut pe Attila venind cu trepiedul.

Manifestatia a inceput la ora 13. Cu foarte mare indulgenta, am apreciat ca acolo nu erau mai mult de 500 de nostalgici. Au inceput discursurile, si ma bucuram ca are cine sa-mi traduca. Ma bucuram degeaba. Aveam sa stau degeaba, desi era un frig teribil si-mi venea sa fac exercitii fizice.

Fanfara - imn, secuii - transa. Momentul culminant: imnul secuilor, intampinat de natura cu o ninsoare de toate frumusetea si un vant teribil. Ma credeti, nu ma credeti, dar vijelia s-a terminat exact in momentul in care s-a terminat si cantarea. Ca si imnul secuilor este foarte frumos, seamana cu al nostru, cel putin la versuri: "Tapra maghyar, most vagy soho!" - "desteapta-te maghiare, acum ori niciodata".

Am numarat cam 200 de neni care nu pareau secui si puteam sa jur ca sunt securisti. La un moment dat mi s-a parut ca unul dintre husari e insusi Virgil Ardeleanu - ca si cand vulpile ar calari. Oricum nu putea fi el, ca de cand s-a cumintit, s-a si pocait.

Hora Unirii, de 15 martie

Mi-am petrecut restul sejurului pe langa televiziunea in jurul careia se intampla de o buna bucata de vreme mare parte din viata Cetatii. Programele abundau de imagini de la toate momentele filmate pe 15. Oamenii sunau in disperare, cereau reluari. O babuta chiar a spus ca nici de revelion nu s-a simtit asa de bine.

16 martie. Am iesit pe strada. La frizerie, covrigarie, pizzerie, berarie si cofetarie, viata curgea ca si cand nu se proclamase nici o independenta. In timp ce-mi aranjam barbita, Figaro mi-a spus ca fortele de ordine sunt extrem de agresive si de ostentative chiar si in zilele obisnuite. La cofetarie, un taximetrist mi s-a plans ca a luat o amenda de zece milioane deoartece n-a pornit aparatul de taxat.

Nu il pornise pentru ca isi dusese o vecina la urgenta. Tanti de unde am luat doi covrigi mi-a zambit, iar mai tarziu, la pizzerie, o pustoaica a vorbit cu mine in romaneste. De cateva ori.

17 martie. Un tanar de la masa alaturata, auzindu-ma ca-s roman, a intat in vorba, s-a scuzat ca vorbeste stricat, si mi-a spus ca nu-i pasa de balariile politicienilor, mai ales ca-i postul Pestelui. Bine, dar cum e de 15 martie? Iese lumea in strada cu speranta, are asteptari, vrea sa-si faca tara ei? "Nu vrea, ei merge teleghidata. Stie ca trebuie sa merge, dar nu vrea nimic. Ca stafide (stafiile). Nu gandesti ca vrei sa rupi de stat, mergi asa, che plictisit si mai iesi. Oameni lucru, nu politici".

... La plecarea mea din zona, prefectul tocmai parasea locul unde il gasisem prima data cand vizitasem Miercurea Ciuc - sala de jocuri mecanice. Si totusi, ceva era schimbat: la pensiune perdelele erau date jos, sa fie spalate pentru Pasti, iar camera single era mai scumpa cu 20 de lei. Cat despre ura viscerala a secuilor fata de romani, eu cred ca nu exista. Si in sensul acesta facusem si un experiment. In seara zilei de 15 m-am uitat la emisiunea cu dedicatii de pe Szekely TV.

Am sunat si eu, si am vorbit in limba romana, numai ca sa vad daca imi va inchide cineva telefonul in nas. Nu s-a intamplat asa, ci dimpotriva, eu am fost cel care am intins coarda, deoarece am cerut ca dedicatie Hora Unirii. Realizatorul s-a blocat putin, dar si-a revenit repede si a luat-o ca pe o gluma buna. Cat despre ce stiu si simt ungurii din Ungaria despre Tara secuilor... Bogdan a trimis o reporterita in Ungaria, ca sa faca un vox-pop de 15 martie. La intrebarea "ce stiti despre Tara secuilor", raspunsuri interesante. Unii credeau ca e la 7 kilometri de granita, altii ca-ar fi prin Ucraina.

Burduja, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Îl provoc pe Nicuşor Dan la o dezbatere. Vreau să văd dacă are curajul să se lupte cu mine” VIDEO

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja şi-a depus, sâmbătă, 27 aprilie, candidatura la Primăria Capitalei, şi a declarat cu acest prilej că îl provoacă pe actualul primar la o dezbatere...

CTP, devastator cu Piedone: ”Candidatul Parizer Usturoi. Așa un afront?... Semn rău pentru interlopul poporului”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat cu aciditate ultima ieșire publică a lui Cristian Popescu Piedone, candidat la Primăria Capitalei, care și-a prezentat programul cu care vrea să...