Oriunde le-ar fi sasilor acasa, niciunde nu le e ca in Transilvania

E neobisnuit de cald chiar si pentru amiaza primei zile de sambata din august din inima Podisului Transilvan. Si e destul de greu sa mai gasesti un loc sub umbrelele teraselor din Piata Mica a Sibiului.

Un zumzet toropit pluteste peste centrul vechi al orasului, amestecand sute, mii de amintiri povestite intre doua feluri de mancare si printre paharele din care bautura s-ar evapora cu siguranta, daca ar apuca sa stea mai mult timp.

Din cand in cand, atmosfera de mare masa de familie e sparta de cate un strigat uimit. Sunt oameni care nu s-au mai vazut de dinaintea caderii Cortinei de Fier. Oameni pe care Ceausescu i-a vandut Germaniei de Vest sau pe care Germania occidentala i-a rascumparat - "ca pe vite", cum inca mai spun unii.

Oameni care nu au mai ajuns acasa de decenii bune. Oameni care nu isi explica de ce nu s-au sinchisit vreodata, in deceniile petrecute in Germania, sa se duca la intalnirile sasilor transilvaneni, organizate anual in diverse colturi ale Germaniei, dar care si-au luat concediu, s-au organizat si s-au pus pe drum sa vina, in miezul verii anului 2017, la Sibiu, la Hermannstadt, la cea mai mare intalnire organizata acasa, in Transilvania, in "Siebenburgen", care le este, oriunde vor fi ratacind acum, "die Heimat" - leaganul, copilaria, limba materna si istoria familiei.

In Piata Mare a orasului, l-au aclamat pe seful statului roman, un sas de-al lor, care i-a indemnat sa nu uite niciodata ca, daca simt nevoia sa se intoarca in "Heimat", la Sibiu vor fi mereu acasa.

Citeste si Iohannis, discurs bilingv in fata sasilor: Povestiti-le copiilor si nepotilor despre Sibiu. Sunteti acasa!

L-au ascultat, l-au aplaudat si au plecat fredonand "Siebenburgen, Land des Segens" - Transilvanie, tara binecuvantarii. O binecuvantare promisa lor in urma cu sute de ani, cand au migrat din marcile saracite ale principilor germani catre granita de rasarit a crestinatatii, sa tina piept hunilor, turcilor sau tatarilor.

Si au ramas, oricat de mult a fost nevoie sa lupte pentru binecuvantarea promisa.

Rebela fara voie

Pe batranul pastor Wagner nu l-ar fi scos nimic din Ungra sa si a stramosilor sai sasi. Nici granita care a venit, la un moment dat, peste el, lasandu-l minoritar intr-o tara pe care nu si-a ales-o, dar pe care a respectat-o la fel de mult cat l-a respectat si tara aceea pe el.

Ar fi putut ramane linistit pentru restul vietii printre enoriasii sai, cati vor mai fi ramas in sat dupa ce doua dictaturi inlantuite peste o jumatate de veac au distrus tot ce s-a cladit intr-o jumatate de mileniu, tot ce a rezistat navalirilor barbare, ciumei, saraciei si schimbarilor de granite peste acesti mai bine de 800 de ani de cand familiile germane au inceput sa se aseze in Podisul Transilvan.

Fiica pastorului, Elisabeth, studia la Cluj si era impacata, cumva, cu destinul. Nu se simtea, sasoaica din Galt/Ungra, discriminata. Traiau la fel, romanii, sasii, ungurii, cu aceleasi spaime in suflet, cu aceleasi nevoi, cu aceeasi nesiguranta a zilei de maine. Dar nu iti trebuie neaparat multe pentru a-ti trai viata in liniste.

Cu toate acestea, totalitarismul reuseste, intr-un fel sau altul, pana la urma, sa trezeasca rebelul din tine. Pentru Elisabeth Wagner, rebeliunea a insemnat nevoia de a pleca undeva unde nu isi baga nimeni, mai cu seama statul, nasul in viata ei privata.

Conspiratia inimilor

Intr-o zi, pastorul luteran din satul brasovean Ungra a primit o vizita neasteptata - un tovaras care ii aducea la cunostinta ca fiica lui, studenta la Cluj, a fost prinsa intr-un camin de baieti, unde intretinea relatii sexuale cu studenti straini pentru a obtine foloase necuvenite.

Sigur, realitatea Securitatii e mereu distorsionata. Elisabeth nu se intalnea cu studenti straini, ci cu unul singur, prinsa nu a fost neaparat in patul acestuia, ci se afla sub permanenta supraveghere, pentru ca studentul strain, din Madagascar de felul lui, era tot timpul urmarit de Securitate, care nu putea permite elementelor straine sa tulbure mintile tovarasilor cetateni ai Romaniei socialiste, iar daca tovarasul tulburat era un membru al unei minoritati conlocuitoare cu radacini in Occidentul decadent, cu siguranta era o conspiratie impotriva sistemului la mijloc.

Conspiratia, in paranteza fie spus, continua si astazi, aproape 35 de ani mai tarziu, iar rezultatul actiunii subversive la adresa sistemului ceausist este o lunga casnicie fericita si doua gemene.

Oricata incredere ar fi avut, atunci, la mijlocul anilor '80 din secolul trecut, batranul pastor in fiica sa, o umbra de indoiala trebuie sa ii fi zdruncinat sufletul. Si i-a deschis in minte o rana sora cu hemoragia sasilor din Transilvania catre patria de unde le-au venit stramosii.

Elisabeth nu are stiinta daca Germania a platit ceva regimului ceausist pentru plecarea familiei Wagner. Probabil, insa, ca nu au fost ei o exceptie. Aveau cu totii inalta calificare, iar Germania nu s-a sfiit niciodata sa cumpere inteligenta de care avea nevoie.

Plecarea nu le-a fost, insa, cum si-ar putea imagina unii ca arata o astfel de adoptie. "Le iei cu tine asa cum esti si pleci la drum. Si iti dai seama, pe acest drum, ca trebuie sa lasi in urma ceea ce este de lasat in urma si ca trebuie sa te decizi pentru ceea ce vrei sa faci.

Poate ca dorul doare, poate ca e greu sa iti gasesti contactul cu noua viata. Poate traiesti si escuri. Partial am trait, o vreme, in lumi paralele. Dar m-am decis sa ma mut in acest nou inceput!"

Cu caruta spre lumea libera

Sotia pastorului a fost cea care s-a ingrijit de plecare. Sau de despartirea familiei de trecutul transilvanean. A luat lucrurile din casa la mana.

"Pe unele le-a facut cadou, pe altele le-a vandut. A facut lada de calatorie, a facut lista cu tot ce era acolo, inclusiv polonicul din bagaj trebuia sa fie notat, ca securistii sa controleze tot ce luam cu noi. Si au venit sa compare lista cu bagajul. Dupa care am inceput sa ne plimbam de jur imprejurul casei parohiale, in imensa livada care, pentru mine, era un mic paradis.

Imi amintesc chiar si tristetea cainelui. Nici macar nu a latrat, cand a venit caruta care ne-a luat de acasa si ne-a dus la gara din Rupea. Satenii stateau in porti, pe strada principala, si ne priveau tacuti. M-am simtit trista. Si, cumva, abandonata."

Au schimbat cateva trenuri, apoi, pana la Viena. La granita ii astepta fratele Hans, care avea sa ramana in Romania, in Banat, si pe care cei mai multi din familie aveau sa il vada, atunci, pentru ultima oara.

Si, tot la granita, ii asteptau securistii si politia de frontiera. Le-au deschis bagajele si si-au luat tainul - cafea si tigari.

"Era cu noi in vagon o doamna mai in varsta care nu cunostea cum merg treburile. Nu avea pregatita spaga pentru graniceri. Au dat-o jos din tren si nu a mai urcat".

Apatrid in suflet

Nu a realizat, cand s-a dat jos din tren, la Viena, ca a ajuns intr-o lume libera. O ruda din Viena i-a asteptat cu cativa silingi pe peron, bani cu care au putut sa bea o bere inainte de a se urca in trenul de Nurnberg.

"Cand am ajuns la granita austro-germana eram obositi, necajiti, haituiti de atatea controale, nedormiti si chiar murdari. Si ne intreaba granicerul german de unde venim. I-am spus ca din Romania. Si ne-a raspuns ca exact asa si aratam".

A fost, de fapt, mesajul de bun venit in Germania. "Ne-a durut. Chiar ne-a durut".

Dar drumul nu mai avea intoarcere. Si ca tuturor sa le fie clar ca asa stau lucrurile, pe peronul garii din Nurnberg, Kuno, unul dintre fratii Elisabethei, a luat un pix, s-a aplecat peste bagaje, a sters adresele de pe eticheta si a scris, sub numele fiecaruia, "apatrid".

Batranul pastor luteran nu s-a mai intors niciodata in Romania. Acasa, in noul acasa, la Leverkusen, in vestul indepartat al Germaniei, la mesele in familie, nu s-a prea povestit despre ce a ramas in urma, in Transilvania.

"Poate ca ne-ar fi fost mai usor, nu stiu. Dar nu ne-am exteriorizat dorul de casa, iar mamei, sunt convinsa, acest zbucium interior i-a grabit imbolnavirea". Un an mai tarziu, familiei Wagner i s-a alaturat Olivier, studentul din Madagascar pe urmele caruia se afla Securitatea romana, la Cluj, in momentul in care s-a rescris, brutal, destinul familiei Wagner din Ungra Brasovului, din Galt-ul sasesc.

"Daca as fi stiut, in 1985, ca va mai dura doar patru ani pana cade Ceausescu, poate nu as mai fi plecat de acasa. As fi ramas, cu toate dificultatile vietii de dupa iesirea din dictatura".

Secretul florilor sasesti

Pe Eckhart Erdei, din Hoghilag, nu l-a lasat tatal sa plece in Germania. Sotia Minodora, romanca de felul ei, povesteste ca batranul Erdei era cel mai mare cultivator de tuberoze din sat. Se intreceau intre ei, sasii.

Cateva familii, vreo 15, aveau taina plantatiilor. Si nu o dadeau nimanui. Dar, unul dupa altul, sasii au plecat. Fratele lui Eckhart s-a dus, imediat dupa Revolutie, sa ia o masina de la Oradea. N-au avut nici o veste de la el vreo doua-trei zile, pana le-a dat un telefon din Viena.

Cineva trebuia sa preia secretul florilor si toata gospodaria, asa ca batranul Erdei i-a lasat-o mostenire si grija fiului ramas inca acasa, in Hoghilagul de la granita judetului Sibiu cu Brasov.

Acum, dupa aproape trei decenii, in gospodaria de peste drum de ruina bisericii evanghelice, ultimul sas din sat are vreo treizeci de vaci, hectare de cereale si un lot frumusel de tuberoze. Iar secretul... Ei bine, secretul l-a dat romanilor. Ca altfel se pierdeau tuberozele. Daca nu mai sunt sasi sa le cultive, singure nu cresc.

Le vinde de doua ori pe an unor angrosisti din Bucuresti: de Sfanta Marie si de inceperea anului scolar. Acasa le vinde cu doi lei firul, eventual cu trei, cand e vreun eveniment, cum a fost Sarbatoarea Tuberozelor, care a picat, anul acesta, in acelasi sfarsit de saptamana cu Intalnirea Sasilor Transilvaneni de la Sibiu.

Asa ca sambata seara s-a umplut Hoghilagul de autocare cu turisti straini. De fapt, strainii nu erau deloc straini. Au nimerit chiar cand s-a pornit orchestra sa cante slagare nemtesti si cantece romanesti vechi de cand lumea.

Si s-a incins, in curtea bisericii evanghelice, o petrecere cum n-a vazut Hoghilagul.

Cand s-a pus ploaia, ca a dat ploaie, sambata seara in sat, prima dupa multe zile de seceta, a venit pimarul si le-a deschis turistilor usile bisericii, sa se adaposteasca si sa nu isi piarda veselia. Ca, cine stie, poate vor prinde drag si-or mai veni si la anul.

Cheile de acasa

La Probstdorf (fost Prostea, acum Stejarisu, ca sa nu sune prea urat), la fel, exista unul dintre ultimii sasi, Misch Gierling.

Nici el n-a plecat. Se mai duc, e drept, si Gierling, si Erdei, uneori la munca in Germania. Dar, spune Erdei, acasa poate face aceiasi bani, poate ca-i munceste mai greu, dar e acasa, "Daheim", in "Heimat". Acolo unde isi are sufletul.

Erdei nu administreaza biserica, in care nu mai canta nimeni "O fortareata este Dumnezeul nostru", imnul lasat mostenire de Martin Luther reformatilor germani. Dar daca vreo scandura din gardul bisericii putrezeste, striga dupa unul dintre copiii de prin sat si impreuna o repara.

Gierling, in schimb, are cheia bisericii. Si a primit de la consatenii sasi plecati sarcina de a vinde casele. Pe unele le-a vandut, pe altele nu. Intre timp, sasii care au ramas cu casele in sat au gasit o alta cale de a le conserva, odata cu viata aici traita, odata cu toate amintirile: le dau in grija familiilor din sat - familii de romani si familii de rromi.

Cei ramasi au invatat sa le ingrijeasca si, cu imboldul sasilor plecati, au prins gustul unei mici bunastari. Asa ca vad de gradini, de animale si de confortul din casele care, parca, incep sa prinda o noua viata, la Probstdorf, candva Prostea, acum Stejarisu, ca sa nu sune jignitor.

La Leverkusen, in ultimii ani, Elisabeth Wagner s-a angajat ca voluntar in misiuni de sustinere a refugiatilor plecati din zone critice.

Are, cu siguranta, de-a face cu experienta traita personal. Desi, spune, destinul familiei Wagner este greu de comparat cu viata acestor oameni carora razboaiele le-au distrus trecutul. In weekendul ce vine are o mare bucurie pe care nu vrea sa o rateze: una dintre gemenele romano-saso-madagascareza, pe care Securitatea ceausista nu le-a putut anticipa, va urca la Buftea, pe scena unuia dintre cele mai populare festivaluri de muzica pop din Romania, Summer Well, alaturi de colegii ei germani din trupa Roosevelt.

Cristian Stefanescu

Primar vizat de mai multe dosare pentru fraudarea alegerilor în favoarea PNL, candidează acum sub sigla PSD. „Au furat voturile fără niciun resentiment”

Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Voicu Marin, trimis în judecată pentru falsificarea documentelor electorale, în favoarea Partidului Naţional Liberal, la alegerile locale din anul...

Acuzații de fraudă electorală: cum au „semnat” mai mulți membri USR pe listele Dianei Șoșoacă. „Adepţii şoşocişti, o infracţiune”

Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de...