Cele 24 de ore de lupte care au schimbat situația din Caucaz. Turcia ar putea lua locul Rusiei în zonă

Etnicii armeni din Nagorno-Karabah au început, duminică, un exod masiv cu maşina spre Armenia, după ce Azerbaidjanul i-a învins, în 24 de ore, pe luptătorii din regiunea separatistă într-un conflict care datează din epoca sovietică, scrie Reuters. Conducerea Nagorno-Karabah a declarat pentru Reuters că cei 120.000 de armeni din regiune nu doresc să trăiască ca parte a Azerbaidjanului de teama persecuţiilor şi a epurării etnice. Armenia spune că îi va primi pe toți, dar a declarat în repetate rânduri că un exod în masă ar fi din vina autorităților azere.

Premierul armean acuză Rusia că nu a reuşit să asigure securitatea în Nagorno-Karabah . Mica ţară din Caucazul de Sud s-ar putea confrunta cu o criză atât umanitară, cât şi politică.

Turcia ar putea lua locul Rusiei în zonă

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, s-a întâlnit, luni, 25 septembire, cu omologul său azer, Ilham Aliev, în exclava azeră Nahcevan, situată între Armenia și Iran și la granița cu Turcia, pentru a deschide oficial un coridor terestru între cele două ţări. Unii experţi estimează că Baku ar putea acum să încerce să-şi mărească avantajul şi să lanseze operaţiuni în sudul Armeniei pentru a crea o continuitate teritorială cu enclava Nahicevan, după ce preşedintele turc şi-a exprimat de mai multe ori sprijinul față de armata azeră în confruntările din Karabah. Având în vedere furia unei părți a poporului armean, puterea lui Pașinian la Erevan nu mai este sigură. O lovitură de stat nu poate fi exclusă. În plus, se pune problema influenței Rusiei în acest nou raport de forțe.

„Le Figaro“ scrie că de la Revoluția de catifea, care l-a adus la putere pe premierul Nikol Pașinian, legăturile dintre Moscova și Erevan au fost tensionate.

Vladimir Putin nu vede cu ochi buni democratizarea și apropierea Armeniei de Occident și se străduiește să demonstreze, atât în Armenia, cât și în Ucraina, că procesele de democratizare aduc haos.

„La fel ca și războiul din 2020, victoria fulgerătoare azeră în Nagorno-Karabah creează un precedent periculos care pare să justifice utilizarea forței mai degrabă decât a diplomației“, spune un expert consultat de ziar.

În timp ce Azerbaidjanul este susținut ferm de Israel și de Turcia, liderii occidentali, în special din Europa, sunt reticenți în a se confrunta direct cu Azerbaidjanul, nu în ultimul rând pentru că au curtat Baku ani de zile în căutarea unor acorduri privind gazele naturale - o căutare care a devenit și mai critică de la invazia Rusiei în Ucraina.

Un sentiment de abandon îi cuprinde pe etnicii armeni, care se simt abandonați atât de aliații tradiționali, cât și de Occident, transmite corespondentul Politico.

Din secolul al XIX-lea și până în prezent, Rusia și folosit statutul de „mare putere” pentru a-și revendica vecinătatea. Dar acum, din cauza războiului din Ucraina și-a pierdut din aură și are cel puțin un concurent în zonă. Turcia se pare că a văzut Rusia așa cum este ea cu adevărat – o putere regională medie. Sub conducerea lui Recep Tayyip Erdogan, Turcia este la fel de predispusă ca Rusia să vadă ceasul întors la vremurile de dinainte de primul război mondial. La fel ca și atunci, Rusia și Turcia pot fi aliați situaționali, dar caută în mod constant avantaje unul împotriva celuilalt în zonele lor de frontieră.

Ankara acceptă și împărtășește formula Moscovei a duplicității occidentale în aplicarea standardelor pe care le predică. La fel ca Putin, președintele Erdoğan este predispus să revină la trecutul imperial și la valorile tradiționale, nuanțate religios, ca o contrapondere la principiile liberale și democratice. Cu toate acestea, tocmai această convergență de idei deosebește inevitabil cele două capitale ca și concurenți tradiționali.

Mai puțin tulburată de fantoma dominației globale decât Moscova, Ankara și-a calibrat țintele mai aproape de casă și, făcând astfel, pare să fi surprins Rusia nepregătită. Turcia a ignorat acum Rusia, îndrăznind să-și arate curajul de mare putere într-o regiune extrem de sensibilă.

Politica Rusiei și Turciei Nagorno-Karabah

Turcia a început să manifeste interes pentru regiune imediat după emanciparea sa din URSS, încercând să mențină relații echilibrate cu țările transcaucaziene. Mai exact, strategia de bază a Ankarei în Caucazul de Sud este determinată de relațiile excelente cu Azerbaidjan, care reprezintă cel mai bun aliat și partener economic al Turciei din regiune, de legăturile satisfăcătoare cu Georgia și de dialogul dificil cu Armenia.

Astăzi, ponderea geostrategică crucială a Turciei în Transcaucazia se bazează pe rolul său de țară de tranzit al materiilor prime în contextul coridorului energetic Est-Vest care, pornind din regiunea Caspică, se extinde în Europa. De la venirea la putere a Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) în 2002, prioritățile Ankarei s-au orientat către implementarea proiectelor de tranzit energetic de la hidrocarburile din Marea Caspică către piețele europene. Mai mult, în ceea ce privește soft power, Turcia proiectează o influență considerabilă în Caucazul de Sud.

Emisiunile de televiziune turcești sunt excepțional de populare în Azerbaidjan, iar schimburile turistice reciproce sunt înfloritoare. În plus, influența religioasă turcă este notabilă, nu numai în Azerbaidjan – chiar dacă aproximativ 80% din populația azeră mărturisește, spre deosebire de Turcia, versiunea șiită a islamului – ci și în regiunile musulmane din Georgia, cum ar fi regiunea Adjara, scrie într-o amplă analiză Osservatorio sul Mediterraneo.

Cum gestionează Ankara relațiile cu statele din zonă

În abordarea sa față de Azerbaidjan, după o abordare invazivă inițială inspirată de panturcismul de la sfârșitul Războiului Rece, Ankara și-a revizuit ambițiile anterioare și a revenit la o atitudine mai pragmatică.

Cu toate acestea, Baku ocupă un loc special în politica externă a Turciei datorită afinităților lingvistice și culturale, deoarece sunismul turc și șiismul azer nu au împiedicat cooperarea economică și strategică dintre cele două țări. În același timp, Turcia a susținut întotdeauna activ poziția Azerbaidjanului în conflictul Nagorno-Karabah, precum și în alte probleme de securitate regională.În termeni economici, Turcia și Azerbaidjan sunt legate printr-o multitudine de acorduri care garantează schimburi într-o varietate de sectoare, inclusiv sectorul energetic.

De la independența sa de URSS, Azerbaidjanul a adoptat o politică de echidistanță și nealiniere atât cu Rusia, cât și cu Occidentul, păstrând Turcia ca principal aliat strategic. În general, Azerbaidjanul își permite să adopte o poziție neutră, în principal datorită bogățiilor energetice ale bazinului Caspic, care fac din acesta o țară cu care alții au interes să dialogheze. Astăzi, Azerbaidjanul întruchipează pentru Turcia un element fundamental pentru rolul său de conector energetic între Marea Caspică și Marea Mediterană, datorită în principal conductei petroliere Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) și gazului Baku-Tbilisi-Erzurum (BTE). conductă. Specific,. Axa Ankara-Tbilisi-Baku este crucială pentru a asigura funcționalitatea deplină a rutelor energetice și de transport Vest-Est, deoarece Azerbaidjanul produce resurse naturale, Georgia acționează ca un coridor de tranzit, iar Turcia încheie ruta permițând mărfurilor să acceseze piețele internaționale, în special pe piețele internaționale. unul european.

În ceea ce privește Armenia, relațiile Ankarei cu Erevan sunt încă foarte delicate și complexe. În 1993, în solidaritate cu Azerbaidjan, Turcia și-a închis granițele cu Armenia ca contramăsuri la ocuparea Nagorno-Karabah. De atunci, acest conflict – alături de vechea chestiune a exclavei azere Nahicevan – a reprezentat un obstacol de netrecut în normalizarea relațiilor bilaterale. O altă problemă spinoasă a fost cea a genocidului armean. Armenia consideră masacrul populațiilor armene efectuate în 1915 în Imperiul Otoman drept un genocid și a militat activ la nivel internațional pentru a fi recunoscut ca atare., deși Ankara neagă amploarea masacrului.

Din cauza absenței relațiilor diplomatice normale și datorită granițelor închise cu Turcia și Azerbaidjan, Armenia este foarte dependentă de Georgia și Iran pentru tranzitul de persoane și mărfuri. În plus, în ceea ce privește furnizarea de energie, Armenia a fost exclusă din proiectele regionale ale BTC și BTE, fiind astfel în întregime dependentă de energia importată din Rusia și Iran. Astăzi, rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabah și relațiile tensionate cu Armenia reprezintă principala provocare a Turciei în Caucazul de Sud. Revanșismul și iredentismul armean sunt încă o forță motrice în spatele creării unei Armenii Mari care include fostele regiuni sovietice Nagorno-Karabah – astăzi Republica Artsakh – și Nahicevan în Azerbaidjan și Javakheti în Georgia.

În cele din urmă, în ceea ce privește Georgia, proclamarea independenței acesteia față de URSS în 1991 a permis construirea unor relații solide cu Ankara. Pentru Turcia, teritoriul georgian reprezintă un coridor de intrare în Caucaz și în Asia Centrală trans-caspică, precum și un conector fundamental de hidrocarburi al bazinului Caspic. Turcia și-a afirmat în mod repetat sprijinul pentru integrarea europeană a Georgiei și aderarea la NATO, reafirmând integritatea teritorială a Georgiei în lumina intervenției militare ruse în Abhazia și Osetia de Sud.

Importanța coridoarelor energetice

În concluzie, odată cu sfârșitul erei sovietice, Caucazul de Sud și-a asumat un loc important în agenda politicii externe a Turciei. Din 1991, politica externă a Ankarei a menținut un interes puternic pentru regiunea Caucaz, în special datorită importanței sale în sectorul energetic. În mod clar, cea mai spinoasă problemă pentru realizarea unei normalizări a relațiilor turcești în Caucazul de Sud provine în primul rând din disputa cu Armenia privind Nagorno-Karabah. În acest sens, cel mai bun partener al Turciei în regiune rămâne și va rămâne în viitorul previzibil Azerbaidjan. În ciuda disputelor teritoriale și geopolitice din Caucazul de Sud, Turcia a devenit deja un actor indispensabil pentru transportul de energie și un conector trans-eurasiatic esențial între Europa și Asia Centrală, conchide Osservatorio sul Mediterraneo.

Minele din Donbas au fost falimentate de ruși. Angajații sunt trimiși cu forța pe front să lupte împotriva Ucrainei

Ocupanţii ruşi au constatat că aproape 100 din cele 114 mine existente în estul Ucrainei sunt neprofitabile şi au mobilizat forţat bărbații angajați, declară șeful administrației...

Ministrul rus al Apărării susține că nu e în interesul țării să atace state NATO. Rusia şi China continuă cooperarea militară

Trupele NATO au creat ameninţări suplimentare pentru Rusia prin apropierea lor de frontierele ruse, dar Moscova nu are interesul militar sau geopolitic de a ataca state NATO, a declarat vineri...