Controlul democratic al forțelor armate. Amuțește sub amenințarea războiului sau trebuie să fie și mai activ, vocal și țintit?

Autor: Hari Bucur Marcu - Expert international in materia apararii nationale
Sambata, 16 Aprilie 2022, ora 15:30
3586 citiri

Există o școală de gândire națională care promovează teza că, în asemenea momente, când noi, națiunea română, suntem amenințați cu războiul de către o mare putere nucleară (Rusia lui Putin) și când ne învecinăm nemijlocit cu cel mai sângeros, mai distrugător, mai irațional și desigur cel mai ilegal război în Europa ultimilor 77 de ani, ar trebui să nu ne mai referim negativ sau critic la niciunul dintre aspectele de guvernare ale niciuneia dintre autoritățile publice naționale sau locale, ca să nu mai vorbim despre vreo referire negativă ori vreuna critică la adresa conducătorilor noștri politici și de stat.

Deoarece ei sunt cei care ne apără și ne conduc prin aceste încercări istorice, cu războiul, și nu mai contează acum că au mai greșit și ei, că oameni sunt. Important este să ne conducă în liniște și cu voioșie, nu să îi tot supărăm cu observațiile noastre deplasate despre ce au făcut ei pe vremuri, pe când nici nu știau că vor ajunge președinți, premieri, miniștri și alte demnități, pe care neam de neamul lor...

Eu aparțin unei alte școli de gândire, din păcate fără anvergură națională, care promovează teza că controlul democratic al forțelor armate (care include și controlul decidenților de la cel mai înalt nivel în jos, ale căror decizii sunt transpuse în viață de forțele armate sau care influențează decisiv puterea militară a României) trebuie să fie și mai activ, și mai vocal, și mai țintit, în condiții din acestea, de război și de amenințarea cu războiul, inclusiv cu cel nuclear.

Pentru că doar așa ne luăm atât o responsabilitate cetățenească, cât și o garanție de-a noastră, publică, pentru modul în care guvernanții noștri, ăia pe care i-am ales sau care au fost numiți de cei pe care i-am ales noi democratic, ne asigură pacea sau, după caz, victoria în război, cu cât mai puține suferințe și cu cât mai multă pricepere și mai ales cu cât mai mare grijă față de noi, poporul suveran.

Cum spuneam, școala de gândire de care aparțin eu nu este națională, deși ar trebui să fie, deoarece este în interesul națiunii întregi ca ea, națiunea română, să fie condusă la război de inși controlați public la sânge, ca să nu facă iar prostii, cum făcuseră în trecut. Prostii ce fuseseră ignorate sau iertate, că, deh, numai cine nu muncește nu greșește.

De exemplu, eu pot înțelege și chiar accepta că un tânăr comandant de unitate să se lase păcălit de un profesor de la o școală înaltă militară să îi „dea” un doctorat în „științe militare” fără niciun efort, nici măcar cel de a-și scrie cu cuvintele lui teza de doctorat. Pe principiul că așa fac toți. Și eventual să îi dea la schimb profesorului și comisiei un festin sau mai multe, ori vreun avantaj de un alt fel, cum ar fi o vacanță la munte sau la mare.

Așa ceva este o faptă necinstită (adică de rușine, dacă se află), dar normală (adică după o normă morală în felul ei), în condițiile în care chiar că „așa fac toți”, iar cei care nu fac așa sunt excepții ignorate de toată lumea.

Consecințele pentru noi, publicul național, al unei asemenea situații (când un tânăr comandant își „ia un doctorat” într-o disciplină nedefinită și fără mari valențe de studiu științific, cum este cea a „științelor militare”, doar pentru a fi și el „în rândul lumii”, cu șanse reale de promovare în carieră până la cel mai înalt nivel) erau inițial doar cele de rușine națională că școala românească permite și chiar încurajează o asemenea impostură.

Dar când beneficiarul unui asemenea titlu de doctor în științe militare devine ministru al Apărării Naționale și apoi premierul României, precum și candidatul partidului care a dat actualul Președinte al României la alegerile prezidențiale viitoare, consecințele pentru noi, publicul național, ale faptului că doctoratul său i-a fost dat fără niciun respect față de cerințele academice și legale, devin cu totul altele.

În primul rând, ne îngrijorează că nu știm câteva lucruri esențiale: oare câte altele nu le-a obținut omul nostru tot așa, fără muncă, fără efort și fără merit? Oare ce a dat în schimb (nu de la el de acasă, ci de la el de la serviciu) omul nostru, pentru a primi un titlu de doctor și cine știe ce alte lucruri? Oare cui i-a dat el toate astea? În ce s-o fi băgat și cine îi poate forța mâna cu care semnează deciziile care ne afectează profund pe toți, în vreme de război?

În al doilea rând, ne îngrijorează și mai tare că suntem complet ignorați în îngrijorările noaste perfect justificate și complet legitime. Nimeni nu se obosește să ne explice ceva. Să ne facă să înțelegem despre ce e vorba.

Pentru că una este să fi fost vorba doar despre o greșeală de tinerețe și despre o învârteală din care mai ies vreo 15 la sută în plus la solda oricum mai mică decât cea a unui plutonier din Armata Statelor Unite, și alta este să fi intrat prin doctoratul în impostură sub controlul mafiei doctoratelor în „științe militare, informații și securitate națională” (plus „ordinea publică”, desigur), mafie patronată de infamul Oprea Gabriel, cu locotenenți de prestigiu, din Serviciul Român de Informații, din Ministerul de Interne și chiar din Armata României.

În al treilea rând, ne îngrijorează sever faptul că Președintele României, premierul României, ministrul de Interne, procurorul general al României fie ignoră, fie supervizează, fie doar protejează acțiuni făcute de angajați ai statului împotriva gazetarului care a făcut publică situația în care se află pe atunci ministrul și ulterior premierul de acum, privind obținerea doctoratului său în condiții improprii.

Ceea ce ne indică un fapt deosebit de grav: avem de a face cu o situație mult mai serioasă decât o simplă lovitură de presă, prin care un ziarist specializat în descoperirea de plagiate doctorale, mai ales în sistemul de securitate națională (care include și dreptul, mai cu seamă procurorii militari) a ajuns și la teza actualului Numărul 4 în ierarhia de stat și totodată Numărul 2 în ierarhia de securitate națională.

Ce altceva, mai adânc, este aici, domnule Președinte al României, Klaus Iohannis?

Acesta a fost doar un exemplu despre cum școala de gândire de care aparțin se deosebește de școala de gândire națională care promovează teza că actualii conducători naționali, nominalizați în exemplul meu de mai sus, trebuie neapărat lăsați în pace, ca să ne conducă spre victorii depline, în războiul care ne paște.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB

Mesajul lui Iohannis pentru noul președinte al Ungariei: ”Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună”
Mesajul lui Iohannis pentru noul președinte al Ungariei: ”Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună”
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni seară, 26 februarie, un mesaj de felicitări pentru noul preşedinte al Ungariei. Klaus Iohannis i-a transmis, într-un mesaj postat pe reţeaua X,...
Analiză: Au început pregătirile de război și în România?
Analiză: Au început pregătirile de război și în România?
Spitalele se pregătesc pentru situații de război, președintele și reprezentanții instituțiilor de forță sunt îngrijorați că ceea ce se întâmplă în regiunea Mării Negre afectează...
#forte armate, #razboi, #guvern, #Klaus Iohannis , #Razboi Ucraina