Iluzia diversitatii. Ce este industria "Diversitatii, Incluziunii si Echitatii"?

Intr-un articol pentru New Discorses, James Lindsay, matematician si comentator politic, scrie despre ceea ce numeste "industria diversitatii, incluziunii si echitatii", "ce vinde aceasta industrie", dar si despre "manipularea discursului.

Suntem mintiti, iar asta ne costa o avere, atat din punct de vedere economic, cat si social. Pentru cea mai buna bucata de vreme in ultimii zece ani, industria care vinde aceste minciuni a avut o cifra de afaceri in jur de zece miliarde de dolari pe an, vanzandu-ne un produs despre care stie ca nu functioneaza, dar care acum se dezvolta exponential.

Aceasta industrie nu produce un bun tangibil, ci produce locuri de munca lipsite de eficienta si creeaza un mediu toxic si ostil care va conduce, in final, companiile in colaps - si chiar societatea. Iar cu toate astea nu ne mai saturam de ea. E un fel anume de nebunie care e aproape imposibil de inteles, explicat sau oprit,

Ce vinde aceasta industrie? Training, administrare si consultanta in "Diversitate", "Incluziune" si "Echitate" (DIE).

Aceste idei, alaturi de consultanta corporatista foarte scumpa care ne invata cate ceva despre ele, sunt vandute astazi cu o urgenta de neinteles. Acest sentiment al urgentei este o alta manipulare a industriei DIE. Din nou si din nou, auzim ca munca lor este esentiala, aparent pentru orice, si este esentiala chiar acum, in urma unei moarti tragice, a carei nedreptate poate fi cu greu pusa la indoiala (desi este surprinzator de neclar, avand in vedere reactiile, daca rasa a fost in vreun fel relevanta in acest incident). Cu toate acestea, starea de spirit a epocii ne indeamna sa ne insusim "Diversitatea", "Incluziunea" si "Echitatea" chiar acum.

Totusi, avem dreptul sa ne intreb "Esentiale pentru ce scop?" Trebuie sa fie un scop pentru care aceste idei sunt esentiale. Care este acela? Daca intelegem corect aceste cuvinte vom vedea ca raspunsul nu este ceea ce pare a fi - depasirea rasismului si a discriminarii si obtinerea unei societati mai corecte, mai juste. Este o intrebare importanta, dupa cum vom vedea in curand, si nu este greu de raspuns la ea.

Avem, de asemenea, dreptul sa ne intrebam "Cum s-a intamplat asta?" Si la aceasta intrebare este usor de raspuns, cel putin partial. Doua aspecte ale succesului acestei industrii pot fi intelese imediat. In primul rand, suna bine si astfel mizeaza pe cele mai bune instincte ale noastre, ceea ce este in sine un lucru malefic facut oamenilor. Promovarea personala si a intereselor personale prin distorsionare si manipulare emotionala este intotdeauna ceva rau, dar este ceva cu adevarat malefic sa manipulezi oamenii prin intermdiul celor mai bune parti ale naturii lor: partile datorita carora le pasa, datorita carora isi doresc sa faca binele si sunt ingroziti de posibilitatea de a fi ranit pe cineva.

In al doilea rand - iar acesta este un punct care poate fi atacat folosind parghiile justitiei -, teoria pe care DIE se fundamenteaza manipuleaza limbajul pe care il folosim, facandu-ne sa cumparam ceea ce ne vinde, crezand ca ni se ofera altceva. Acesta este modul prin care obtine cele mai multe dintre rezultatele sale, iar principiul acesta este atat de important pentru felul in care industria DIE functioneaza, incat este de mirare ca nu ne-am dat seama suficient de bine pana acum de acesta manipulare, astfel incat sa aplicam legile protectiei consumatorului impotriva ei, la fel cum am facut acum un secol in cazul a nenumarate industrii daunatoare si frauduloase.

Manipularea discursului

Lista termenilor pe care industria DIE i-a manipulat, atribuindu-le un sens diferit de cel pe care oamenii il atribuie, este acum substantiala si bine-cunoscuta: "rasism" inseamna "rasism sistematic", care nu presupune nici macar o singura persoana rasista sau intentie rasista;

"anti-rasismul" este un fel de angajament de cult de a practica activismul pe viata, asa cum este el definit tocmai de acesti consultanti; "discursul ofensator" este discursul in dezacord cu parerile consultantului despre cum sa "ajuti" oamenii pe care i-a definit ca fiind perpetuu "marginalizati" si "oprimati", iar "privilegiul" este orice forta cvasi-spirituala care il face pe albul vagabond, dependent de droguri, ale carui boli mintale il duc in pragul sinuciderii, mai bogat decat pe Oprah Winfrey, Michael Jordan si Barack Obama la un loc. Si chiar si aici, in jargonul de specialitate, exista un fel de manipulare abuziva si nemiloasa: Ce, nu te duce capul? Nici macar nu stii definitia "rasismului"?

Printre minciunile care se afla chiar in miezul acestor proiecte de consultanta, se afla trei cuvinte aparent linistitoare si sacre: "Diversitate", "Incluziune" si "Echitate". Asta este ceea ce ne vand - in valoare de miliarde de dolari cheltuiti anual - despre care nu se vorbeste, in schimbul unei societati care devine, ca rezultat, din ce in ce mai disfunctionala, iar noi avem dreptul de a stii de ce. Avem dreptul de a intelege cum suntem mintiti si manipulati prin intermediul acestor trei cuvinte. De fapt, chiar trebuie sa intelegem termenii "Diversitate", "Incluziune" si "Echitate" in sensul lor "critic" - pentru ca asta este ceea ce vand cu adevarat - pentru a intelege ce se petrece. Toate acestea sunt programe politice, nu ceva de ajutor, util, moral, sau macar putin apropiat de ceea ce oamenii considera a fi dragut, pufos si vrednic de a fi insusit. In termeni corporatisti, ar fi mai bine sa ne dam foc banilor decat sa ii cheltuim pe aceste programe care nu numai ca ii risipesc, dar ulterior cauzeaza costuri mai mari, in mod mai mult sau mai putin constant.

Acest program politic provine dintr-o mai veche directie de gandire radicala numita "Teorie Critica", care a fost supra-licitata in ultima decada, devenind ceva nou. Noul fel de a face "Teorie Critica" este numit "Justitie Sociala Critica", sau uneori "Wokeness", in argou, reprezentand maturarea a ceea ce Teoreticienii Critici au numit "marsul lung prin institutii", dupa filosoful comunist Antonio Gramsci, din anii 1920. Aplicarea DIE la locul de munca faciliteaza acest din urma - si, daca au success, final - pas al "lungului mars", dand nastere unei forme noi de fascism, printr-un proiect care secolul trecut s-a dorit "anti-fascist".

Acest lucru este putin mai greu de inteles, insa trebuie sa il cunoastem. Pentru a o intelege situatia, avem nevoie sa ne intoarcem la acesti termini: "Diversitate", "Incluziune" si "Echitate" si la minciuna periculoasa pe care ne-o vand.

"Diversitate"

Deoarece teoriile critice referitoare la identitate vad persoana si (politicile care vizeaza) identitatea sa ca fiind intrinsec corelate, "Diversitate" nu inseamna ceea ce crede toata lumea ca inseamna. Inseamna "Diversitate" asa cum abordarile critice ale "studiilor de identitate" din cadrul justitie sociale critice (precum teoria critica a rasei) o inteleg. "Diversitatea" are un inteles foarte specific in teoria critica. Inseamna existenta unor reprezentari mai diverse ale "opresiunii traite". Mai precis, inseamna existenta unor oameni de diferite etnii, dar cu aceeasi abordare victimizanta in felul in care isi inteleg trecutul, cu acelasi stil agresiv si foarte sensibil de a-l aborda, specific politicilor identitare. Iar asta este ceea ce obtii cand optezi pentru "Diversitate": Teoreticieni Critici ai Identitatii, adica persoane care se feresc de munca si se plang constant, care fac probleme, bagaciosi care vor problematiza fiecare aspect al organizatiei tale pana cand aceasta se va mula pe doleantele lor politice, de multe ori imposibile sau fara sens.

In mod normal, cand auzim "Diversitate" gandul ne duce la oameni cu provinienta diferita, insa Teoreticienii Critici sucesc aceasta definitie obtinand o interpretare foarte specifica. Mai exact, in Justitia Sociala Critica, "Diversitate" inseamna "oameni cu origini etnice diverse care au aceeasi intelegere woke a pozitiilor sociale pe care le ocupa si a lumii in care acestea sunt contextualizate". Programele pentru "Diversitate" insista asupra acelor oameni - care nici macar nu au un background diferit, trebuie sa fie folosite pentru a obtine "Diversitate". Sistemul Critic de gandire sustine ca tuturor celorlalti le lipseste o perspectiva "autentica" si astfel nu reusesc sa sustina felul bun de "Diversitate".

Potrivit acestor Teorii Critice, daca se intampla sa ai o anumita identitate (de exemplu, sa fii "rasial negru", dupa cum aparent nepotrivit a pus problema Nikole Hannah-Jones, creatoarea "Proiect 1619" a New York Times Magazine), atunci ceea ce sustii este autentic Negru ("politic Negru") doar daca este formulat in termenii Negricitatii (Blackness) - o abordare politica radicala care isi propune eliberarea politica a mintii persoanelor negre - asa cum este aceasta inteleasa de Teoria Critica a Rasei. Altfel, se considera ca persoana neagra in cauza sufera de rasism internalizat (o forma falsa de constiinta sociala, obtinuta prin spalarea pe creier, care impiedica persoana neagra sa isi cunoasca propriile interese) sau ca este tradator de rasa. Prin urmare, o selectie de persoane "rasial negre", dar nu si "politic negre" nu ar constitui o "Diversitate" Neagra adecvata, deoarece perspectiva "Diversitatii" cere punerea in aplicare a politicilor de eliberare a persoanelor negre, asa cum sunt ele definite de Teoria Critica a Rasei. Iar orice altceva sustine "suprematia albilor", care este opusul "Diversitatii", deci nu merita luat in considerare. Identitatea persoanei este totuna cu pozitia sa politica, si de aceea vedem persoane influente de culoare care sunt defaimate pentru ca nu adera la linia "politicii negre".

Cum de este posibil acest lucru? Teoriile Identitatii opereaza cu premisa ca diferite grupuri identitare au o experienta diferita a dinamicii "puterii sistemice" si, prin urmare, acestea cunosc si traiesc realitati diferite. Cand identitatea este rasiala, se spune ca fiecare rasa detine anumite "cunostinte rasiale" care nu pot fi obtinute decat intr-un singur fel: prin experienta de a fi opresat din cauza rasei si astfel a invata sa interpretezi acele experiente prin Teoria Critica a Rasei. Doar cineva care reprezinta aceste experiente in mod fidel sau, altfel spus, in conformitate cu Teoria Identitatii, are o voce "autentica" atunci cand vorbeste din acea pozitie sociala. Astfel, in Teoria care sta la baza instruirii de tip DIE, numai teoreticienii critici ai mai multor identitati "oprimate" pot fi considerati in acord cu conceptul de "Diversitate", deoarece la asta se refera cu adevarat "Diversitatea".

In contextul unei organizatii, acest lucru consta in angajarea unor oameni care au fost instruiti intr-o forma deosebit de nuantata de depistare a discursului ofensator, al caror efort principal va fi sa descopere si condamne orice lucru care prezinta un potential rasist. Si pentru a nu lasa loc vreunei greseli, Teoria spune ca, fara indoiala, rasismul este mereu prezent ("intrebarea nu este: avem vreo forma de rasism aici?, ci cum s-a manifestat rasismul in aceasta situatie? - Robin DiAngelo). Responsabilii cu "Diversitatea" sunt prezenti pentru a-l depista si a-l expune. Pregatirea responsabililor pentru diversitate este menita sa faca din acest mod de a gandi si din cultura de anulare rezultata de el o procedura de operare standard in organizatii. La cel mai scazut nivel, aceasta concentrare a atentiei pe initiativele de "Diversitate" va avea ca rezultat o pierdere de resurse valoroase, fapt care duce la o organizatie mai putin productiva si competitiva. In cel mai rau caz, organizatia se va fractura intr-un mod hobbesian in jurul acestor diviziuni, cum a fost cazul colegiului de stat Evergreen.

Prin urmare, atunci cand auzim un apel la mai multa "diversitate" in angajare, asta inseamna de fapt angajarea mai multor Teoreticieni Critici, care au o varietate larga de statuturi identitare, dar aceleasi politici cu privire la identitate in sens general. Acest lucru ar trebui acceptat numai daca este dorit sub aceasta forma, deoarece el nu garanteaza nici una dintre ideile obisnuite cu privire la diversitate.

Acum putem raspunde la intrebarea cu privire la felul in care aceasta operatiune DIE este "esentiala". Asumarea DIE este "esentiala" pentru a promova si a contribui prin organizatia care si-o insuseste la Revolutia Critica. Acest obiectiv va fi atins prin finalizarea lungii campanii conduse de Gramsci prin institutii, cu ajutorul careia aceasta perspectiva critica este impusa. Scopul este cel de a-i statornici si perpetua hegemonia. Acestea fiind spuse, DIE este "esentiala" pentru o preluare sociopolitica a societatii liberale de catre activistii neomarxisti radicali.

"Inlcuziunea"

"Incluziunea", atunci cand este inteleasa in mod critic, este cea mai sinistra dintre aceste trei idei ("Echitatea" este un concept destul de stupid si comunist, iar "Diversitatea" nu are decat o definitie complicata). "Incluziunea" este cu adevarat insidioasa, deoarece ea inseamna "a primi cu bratele deschise", dar in DIE chiar faptul de a fi primitor este interpretat prin lentile critice ale dinamicii puterii si a claselor protejate, lentile care devin din ce in ce mai familiare. In programul DIE, un mediu "incluziv" este unul care nu poate genera sentimente de "excludere" sau "marginalizare" pentru niciun fel de clase protejate sau vocile lor "autentice" (sau consistente din punct de vedere al Teoriei). Prin urmare, "Incluziunea" inseamna limitarea discursului la o conformitate cu Teoria pana in punctul in care se ajunge la excluderea fizica a dizidentilor, a parerilor diferite si a oricui care reprezinta grupuri identitare "dominante", chiar si prin "adiacenta" sau "complicitate".

Adevarul nu este relevant pentru aceste reclamatii. De exemplu, a interzice unor companii imobiliare sa foloseasca termenul de "master" (engl: master bedroom, "master"= stapan) pentru cel mai mare dormitor dintr-o casa este o forma de gandire "incluziva". Chiar daca termenul isi are originea intr-un catalog Sears din 1926 si nu are nicio legatura cu sclavia, simpla idee ca unii oameni l-ar putea asocia cu sclavia este suficienta pentru a scoate termenul din sfera imobiliarelor. Vedem acest lucru si in cazul companiilor de machiaj care elimina termenii de "albire" si "iluminare" din descrierea produselor. Vedem acest lucru la studentii si muncitorii care solicita spatii dedicate exclusiv negrilor sau solicita un numar minim de oameni albi in preajma, fiindca prezenta membrilor grupului dominant ii face sa se simta inconfortabil. Il vedem si in cazul faimosului savant anti-rasist Ibram X. Kendi care a decis sa-si schimbe numele de la Ibram Henry Rogers la Ibram Xolani Kendi.

De fapt, vedem aceasta notiune de "incluziune" in spatele aproape oricarei incercari de a constrange libera exprimare si actiune pentru a asigura un confort psihologic absolut pentru toti membrii claselor "minorizate", care trebuie protejate. La fel cum "Diversitatea" necesita angajarea unor persoane care sunt instruite sa gaseasca forme de rasism in orice si sa semnaleze fiecare microagresiune, "Incluziunea" devine un fel de permis pentru controlul complet al exprimarii, formelor de reprezentare si comportamentului, pana la nivelul prezentei fizice intr-un spatiu sau organizatie. Acesta include indemnuri la re-segregare sub o eticheta de "desagregare".

Asadar, cand o anumita organizatie spune ca este necesara o crestere a nivelului de "Incluziune", asta inseamna de fapt ca absolut nici o disidenta de la linia de partid a Teoriei Critice nu mai este permisa. De ce? Pentru ca orice dezacord ar face ca persoanele care imbratiseaza Teoria Critica, pe care au sinonimizat-o cu identitatea lor personala, sa se simta "inconfortabil". Dezacordul ii face victime "vatamarilor" sau "traumelor" bazate pe idei, iar simpla prezenta a persoanelor care au o alta parere le aminteste de modul in care grupurile "dominante" "ocupa prea mult spatiu".

Nu este o exagerare, fiindca Teoria Critica a justitiei sociale sustine literalmente ca fiecare dezacord este o incercare de a "prezerva privilegiul". In aceasta teorie, fiecare dezacord e luat ca un act ostil impotriva grupurilor "marginalizate" si "oprimate". Astfel, "Incluziunea" inseamna a permite oamenilor sa gandeasca, sa actioneze si sa vorbeasca numai si numai in concordanta cu cerintele schimbatoare si adesea insensibile ale activistilor critici care se infiltreaza in organizatie prin cerintele DIE.

"Echitatea"

Echitatea si egalitatea nu sunt acelasi lucru. Egalitatea inseamna "aranjarea sistemului astfel incat cetatenii sa fie tratati in mod egal". "Echitatea" inseamna "ajustarea actiunilor, astfel incat rezultatele sa fie egale de la un cetatean la altul." Aceasta se naste din ceea ce este cunoscut sub numele de "teoria echitatii sociale" si isi propune ca rezultatele sa fie egale, indiferent de situatie. "Echitatea" isi justifica caracterul "esential" prin identificarea oricarei diferente de rezultat cu un lucru negativ pentru "clasele protejate", dupa cum sunt ele stabilite de Teorie (deci nu albii si, de obicei, nu asiaticii), sau altfel spus ca o urmare a bigotismului. DIE foloseste cele mai proaste mijloace de masurare a "echitatii" atunci cand doreste sa stabilieasca daca ea a fost atinsa sau daca lipseste. Diferentele minore, conform Teoriei Critice de justitie sociala, sunt "inechitabile" si implica discriminare sistemica- prin urmare trebuie ajustate. Acest apel la "echitate" se realizeaza chiar daca nu exista dovezi ale vreunei discriminari (solicitarea acestor dovezi este luata la randul sau ca dovada a rasismului, deoarece sugereaza ca ceva ar putea fi mai presus si mai important decat "realitatea traita").

Acesta este punctul in care "rasismul sistemic" (pentru a numi o singura forma de bigotism sistemic) devine relevant, servind rolul unui copil al "bigotismulului golurilor", sintagma care cuprinde toate diferentele pe care Teoria le numeste forme de "opresiune". Credinta care sta la baza Teoriei este ca toata lumea trebuie sa in mod intrinsec la fel, si de aceea orice diferenta de la medie nu poate fi altceva decat rezultatul unei discriminari fatise sau ascunse. Sarcina unui teoretician DIE este de a gasi formele ascunse de "discriminare", cu atat mai mult cu cat discriminarea fatisa a fost eliminata prin lege de zeci de ani.

Aceasta discriminare ascunsa poate fi gasita chiar in organizatie (si va plati pentru ea, indiferent cat se va stradui apoi sa isi repare "greseala") sau in diferite activitati ale societatii, in cultura, in educatie, in reprezentare, in limba, in sentimente sau in orice altceva experimentat vreodata. Simpla "atribuire" a sexului feminin la nastere pentru femei este adesea considerata suficienta pentru a incepe "socializarea" (ceea ce, conform teoriei critice, se numeste spalarea creierului de catre societate) printr-un set de credinte si atitudini care le determina pe femei sa se simta nepotrivite pentru a lucra in anumite domenii, cum ar fi stiintele tehnice sau platformele petroliere (stati, nu, nu si a doua!). De aici, tot ceea ce traiesc ele in intreaga lor experienta ca fete, apoi ca femei, face parte din bigotismul "sistemic" (aici, sexismul si misoginia) care "trebuie" sa fie cauza acestui rezultat. "Equity" doreste sa regleze acest aspect al vietii prin inginerie sociala, dar aceasta ajustare nu se aplica si pe platforma petroliera.

Obiectivul conceptului de echitate este de a crea rezultate perfect "echitabile" in sectoarele inalte de munca ale societatii (si, practic, nicaieri altundeva). La o lectura superficiala, dupa cum vom vedea, aceasta inseamna ca statisticile privind ocuparea fortei de munca in slujbe cu statut inalt, in special in cele din industria culturii sau cele care implica potentiale prejudicii, vor trebui sa corespunda exact procentelor demografice existente in populatie, chiar daca acest lucru este literalmente imposibil fara inginerie sociala pe scara larga, inclusiv prin utilizarea unor cote fortate. (Stocasticitatea aleatorie, adica zgomotul din sistem, ar trebui sa conduca la o corespondenta perfecta cu procentele demografice extrem de improbabile, pana la urma, chiar daca sistemul ar fi lipsit de diferente si discriminari de orice fel). Asta inseamna ca "echitatea" presupune utilizarea unor cote bazate pe identitate si pe o inginerie sociala curajoasa pentru a putea fi realizata. Deoarece rezultatele trebuie sa fie perfect echitabile pentru ca "echitatea" sa fi fost obtinuta, ea ar reprezenta cu adevarat ceva apropiat unui totalitarism etno-comunist daca ar fi pusa in practica la scara larga.

De retinut este si faptul ca rezultatele "echitabile" necesita discriminare. In cea mai bine vanduta carte a lui Ibram X. Kendi, "Cum sa fii antirasist", el nu ascunde acest fapt; nu este ca si cum ar fi o oarecare teorie secreta care trebuie sa fie pastrata departe de ochii publicului. Kendi apreciaza ca "intrebarea cheie este daca discriminarea creeaza echitate sau inechitate. Daca discriminarea creeaza echitate, atunci este antirasista. Daca discriminarea creeaza inechitate, atunci este rasista. " Pe aceasta linie de gandire, recent, Legislativul de Stat din California a votat pentru a elimina exprimarea anti-discriminare din Constitutia statului sau. "Echitatea" ne-ar impune sa facem o distinctie intre grupurile "dominante", impotriva carora ar trebui sa ne indreptam, si cele "asuprite", in favoarea carora ar trebui sa actionam, asa cum stabileste Teoria, astfel incat realizarea "echitatii" inseamna, de fapt, sa faci discriminare bazata pe identitate, potential la nesfarsit, deoarece aceste teluri vor fi practic imposibil de realizat tocmai datorita fluctuatiilor aleatorii in dinamica populatiei.

Chiar si crearea unor rezultate "echitabile" precum egalitatea perfecta nu ar fi suficienta, deoarece Teoria rasista critica poate fi descrisa, de asemenea, ca "etno-istorica". Astfel, chiar daca nu exista discrepante actuale de gasit (si vor exista intotdeauna pentru ca pot fi inventate si la nivel de cultura sau trairi subiective), in toate cazurile in care exista diferente istorice la care se pot face raportari, acestea vor trebui sa fie si ele "ajustate" pentru a obtine "echitate". Astfel, aplicarea "echitatii" dintr-o perspectiva critica are ca rezultat o combinatie de actiuni pozitive si de despagubiri, intr-o forma sau alta.

In orice caz, daca luam in considerare teoria pe care se bazeaza acum acest concept, cererea pentru "echitate" devine incurabila si perpetua. Acest lucru se datoreaza credintelor fundamental cinice pesimiste care definesc Teoria rasista critica. Printre acestea, in special, este ideea lui Derrick Bell cu privire la "Convergenta intereselor", care a fost o parte centrala a Teoriei inca de la inceput si este considerata in prezent unul dintre elementele sale centrale. "Convergenta intereselor" insista asupra faptului ca persoanele aflate in pozitii dominante in societate ofera oamenilor asupriti oportunitati si acces la resurse atunci cand este in interesul lor propriu, si astfel chiar si anti-discriminarea si despagubirile ar putea fi intelese ca forme de rasism, ceea ce ar putea reprezenta un factor important de instigare. Aceasta inseamna ca Teoria rasista critica sustine si a sustinut inca de la inceput ca rasismul nu poate nicicand sa dispara si nici sa fie compensat vreodata (fara o refacere completa si totala a intregului sistem). Astfel, "equity/ echitatea" este, intr-un anumit sens, o cerere perpetua pentru mai multe "reparatii", fie in oportunitati, fie in putere sau in plati directe, care nu vor fi niciodata sufficient de bune. Deci, "Equity" inteles in mod critic este un instrument grosolan de a castiga puterea.

Desigur, minciuna despre ceea ce este cu adevarat "echitatea" este esentiala pentru succesul in implementarea sa atat de larga. "Echitatea" este adesea considerata un fel de "egalitate" avansata, calificare data de initiativele reale de equity (mai degraba decat de catre cele critice)- atunci cand nu sunt critice in orientare-, iar falsa impresie creata de aceasta ambiguitate este permisa in continuare, chiar daca ea creeaza o premisa foarte inselatoare. Cu toate acestea, nu sunt greu de analizat aceste concepte. Ideea de baza este simpla si foarte cuprinzatoare: egalitatea este corecta; acolo unde exista o discriminare reala, iar "terenul" de joc nu este drept, exista un argument pentru a lua masuri pentru a-l nivela, deoarece egalitatea autentica nu este posibila altfel; prin urmare, exista abordari rezonabile ale echitatii care pot spori si imbunatati egalitatea. Un exemplu elocvent si aplicat pe scara larga astazi poate fi punerea in aplicare a masurilor pentru accesul persoanelor cu handicap in diferite institutii.

Cu toate acestea, o abordare rezonabila nu este ceea ce promoveaza viziunea critica radicala a "echitatii" si, cu siguranta, nu "sporeste" egalitatea. Viziunea lor, asa cum se poate observa aici, este radicala, si de multe ori nici macar nu este practica sau justificata corespunzator. Acest lucru se datoreaza faptului ca fiecare inechitate, masurata doar in linii generale, la suprafata, care are un impact negativ asupra unui grup protejat, trebuie sa fie inteleasa a fi rezultatul bigotismului si construita ca atare prin patrunderea deliberata si fortata in sistemul in care ea se produce (care include intregul sistem, de fapt).

Argumentul potrivit caruia "terenul" de joc necesita "echitate" pentru a fi "nivelat", compensand astfel orice posibila "denivelare", pare plauzibil, dar este evaluat intr-un mod care nu are aproape nicio legatura cu realitatea. Fiintele umane nu sunt grupuri identitare. De fapt, acestea din urma sunt constructii sociale, asa cum subliniaza chiar Teoria, iar fiintele umane nu sunt constructii sociale. Suntem persoane unice. Conceptele relevante social pentru noi pot avea un impact asupra experientelor noastre, dar nu este in niciun fel plauzibil faptul ca pozitia radicala sustinuta de Teorie, conform careia toate rezultatele inechitabile din societate sunt rezultatul unui bigotism adanc inradacinat, poate explica in mod adecvat aceste aspecte.

In ceea ce priveste egalitatea, teoria este in mod deschis ostila acestui concept. Kendi si-ar fi dorit sa credem, de exemplu, ca egalitatea duce oriunde la inechitati, ca egalitatea este rasista si ca trebuie evitata (indiferent de motiv si aratand doar rezultate disparate care nu favorizeaza anumite clase identitare protejate). Egalitatea este descrisa in mod explicit in toata Teoria rasista critica si in teoriile critice pe care se bazeaza ca un fel de conspiratie pentru subjugarea "grupurilor minorizate".

Pentru a incheia, trebuie inteles ca aceasta este otrava neinchipuita a abordarii "rasismului sistemic": de fapt, aceasta abordare ne opreste sa putem rezolva probleme reale. Tratandu-i pe toti ca pe niste figuri ale "intersectarii" grupurilor identitare construite social, nu putem identifica probleme reale (cum ar fi inegalitatea de avere, care este extrem de determinanta din punct de vedere social si profesional) si adoptam strategii politice slabe. In teorie, insa, "politicile slabe" sunt binevenite, deoarece oamenii care folosesc Teoria ajung sa dea vina doar pe "rasismul sistemic" pentru propriile esecuri. Nu este Teoria cea care nu a reusit, ci "suprematia alba" a sistemului cea care a facut-o sa esueze, deci avem nevoie de mai multe mijloace prin care sa punem in aplicare Teoria. Deoarece "rasismul sistemic" este la ordinea zilei, permanent si prezent in toate interactiunile si situatiile vietii - acesta fiind un alt element al teoriei rasei critice - este intotdeauna posibil sa aducem un astfel de argument. Mereu. In acest mod, esecurile proprii ale Teoriei sunt o dovada ca Teoria este corecta, asa cum oricum se precizeaza si in cuprinsul acesteia.

Asadar, este de o importanta incredibila in acest moment al istoriei sa intelegem ca "Diversitatea", "Incluziunea" si "Echitatea", asa cum sunt prezentate in sens critic, nu sunt cu adevarat ceea ce par a fi, si, prin urmare, este mai potrivit ca cele trei cuvinte sa fie ordonate in acest mod non-standard si sa li se aplice acronimul "DIE" . Aceste cuvinte au semnificatii reale, desigur, si, atunci cand sunt intelese si aplicate corect, pot duce la imbunatatiri considerabile. Asa cum ne sunt "servite", insa, de catre specialistii DIE, fiind puternic infuentate de teoria critica, reprezinta o inselatorie etica ce nu ne va aduce nimic altceva decat pierderi grele.

Articol original: The Diversity Delusion

Traducerea a fost realizata pentru Marginalia de Maria Chiribes, Elena Cristina Enoiu si Iulia Nedelcu

Acest articol a fost publicat si pe Marginaliaetc.ro

Burduja, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Îl provoc pe Nicuşor Dan la o dezbatere. Vreau să văd dacă are curajul să se lupte cu mine” VIDEO

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja şi-a depus, sâmbătă, 27 aprilie, candidatura la Primăria Capitalei, şi a declarat cu acest prilej că îl provoacă pe actualul primar la o dezbatere...

CTP, devastator cu Piedone: ”Candidatul Parizer Usturoi. Așa un afront?... Semn rău pentru interlopul poporului”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat cu aciditate ultima ieșire publică a lui Cristian Popescu Piedone, candidat la Primăria Capitalei, care și-a prezentat programul cu care vrea să...