In dialogul platonicIon,Socrate ii reproseaza unui rapsod ca iubeste un singur artist si un singur fel de arta si ca, astfel, nu iubeste artistii si arta. Ideea lui Socrate e ca inspiratia poate lovi oriunde, indiferent de personalitatea si conditia sociala a unui artist, de locul sau de genul in care se exprima acesta.
Va amintiti de razboaiele din anii '90 dintre rockeri si depechari, de dogmatismul adolescentilor care jurau pe un singur fel de muzica si le dispretuiau pe toate celelalte?
Intre timp, razboiul s-a cam terminat, dar toate tunurile s-au pus pe manele si manelisti. N-o sa fac o analiza a motivelor pentru care manelele primesc atatea suturi nemeritate in bot.Ce ma intereseaza e sa prind, foarte pe scurt, citeva prejudecati estetice si sa le desurubez. Principala prejudecata, care le inglobeaza pe toate celelalte, e aceasta:
Manelele au continut si limbaj vulgar, imoral
In primul rind, de cateva sute de ani arta s-a eliberat din serviciul comunitatii, a devenit o zona libera de moralitate si didacticism, o zona de experiment mental. Se poate face bineinteles arta etica, dar nu asta e neaparat prima grija a artistului si nici a receptorului.
Artistul detine acea "capacitate negativa", cum o numea John Keats, abilitatea de a se pune in pielea oricui si de a-i exprima subiectivitatea. Cel mai impresionant exemplu de "negative capability" e Shakespeare, care a creat zeci de lumi si personaje, dar despre ale carui valori personale - morale, politice, religioase etc. - nu stim nimic.
E, deci, un semn de retardare estetica sa le reprosezi asa ceva muzicienilor. Sa ne prefacem totusi ca Shakespeare n-a existat si sa vedem cit de solid e acest repros.
Sa luam "muzica buna", "muzica adevarata", cea pentru care se cheltuiemilioane de euro din bani publici- sarind peste faptul binecunoscut, dar nu prea relevant, ca lui Hitler ii placea Wagner si ofiterii nazisti ascultau Bach in lagare, hai sa vedem care e continutul marilor opere occidentale: inTraviatae vorba de o curtezana, deci o curva de lux, Violetta Valery, inManon Lescautla fel, Carmen e o curva ordinara care moare omorata, inCosi fan tutteambele fete isi insala iubitii, Norina dinDon Pasqualese marita din interes si isi trage si un amant, Senta dinOlandezulsi Elsa dinLohengrin isi tradeaza iubitii, fetele dinMadame Butterfly,BoemasiRigolettose cam sinucid, un act profund imoral etc.
In schimb, valorile promovate de manele sunt profund conservatoare: dragostea, sacrificiul pentru copii, parintii, fratii, familia, monogamia, credinta in Dumnezeu.
E adevarat ca in anii '90 primele manele aveau texte mai frivole, venite cumva pe linia cantecului de petrecere (deloc dispretuit de elite, care se amuza la petreceri cu melodii deocheate, atata vreme cat sunt inconjurate de aura falsa a vechimii lor), dar intre timp genul s-a mai schimbat.
Nu exista cuvinte buruienoase in manele, dimpotriva, versurile sunt romantice, platonice (in sensul de idealizare a dragostei), majoritatea cantecelor aflandu-se in continuarea respectabilelor traditii occidentale ale trubadurilor si ale poeziei orientale.
Atitudinea interpretilor e una calda, deloc ironica, cu exceptia cantecelor de smecherie, care nu sunt luate cu adevarat in serios nici de cantareti, nici de public, fiind considerate simple melodii de distractie. Faceti o comparatie intre pasiunea cu care canta un manelist si vocile sictirite din pop-ul romanesc, cel pe care il auzi intruna la posturile de radio si televiziune.
Citeste mai mult despre Mituri despre manele pe Think Outside The Box.
