De ce s-a înfuriat lumea pe mine și cine mă înjură? Exact cei care sunt interesați de menținerea legăturilor denunțate. Se știe de multă vreme că ICR funcționează defectuos. Au fost numeroase nemulțumiri, petiții, glasuri revoltate. Lucrurile au rămas la fel. Ba mai mult, legăturile de rudenie au fost legalizate. Ele nu mai sunt nepotisme, nu mai ridică probleme de morală. Este foarte bine și „corect” ca un director al Centrului Cărții (din cadrul ICR) să-și pună semnătura pe procesul verbal care atestă finanțarea primită de soțul său. Este chiar indicat să ne aducem toate rudele, atunci când avem funcții de decizie legate de banii statului. E chiar un merit. Citind reacții la memoriul meu, înțeleg foarte clar un lucru: Scriitori, trimiteți-vă nevestele în funcții ICR, ca să primiți finanțare pentru traducerea cărților! E perfect legal și moral.
Mai mult decât asta, cei ofuscați nu pot să accepte ca un funcționar ICR să stea la distanță de banii publici. El e acolo să profite. De ce să nu se bucure și el câtuși de puțin?! Ok. Nu participă la concursul de finanțări. Nici editura lui nu participă. Dar traducătorul său primește o bursă. Desigur e pe merit. Culmea e că acel traducător poate chiar merită. Scriitorul a cărui carte a primit finanțarea, chiar merită. Dar nu vorbim despre asta aici. Nu despre meritul unui scriitor, al unui traducător, ci despre situarea morală. Nici scriitorului respectiv nu cred că-i convine să rămână în istorie ca „ăla promovat de nevastă pe bani publici ”.
Și nu e o metaforă: directorul CENNAC semnează toate documentele care țin de un concurs, el aprobă, girează acel concurs. Tot el face și propunerile pentru târguri, pentru evenimente externe. Și în general, ar trebui să mediteze asupra lor, în loc să se plimbe pe la târguri, însoțit de alai, de familie, și pe bani publici.
Apoi, un traducător/editor/instituție care lucrează/face servicii pentru un funcționar ICR, nu ar trebui să aibă relații economice cu aceeași instituție. De ce? Pentru că e insalubru. Pentru că de la genul ăsta de compromisuri cade societatea. Nu vorbim aici despre traducerea unor funcționari deveniți dintr-odată scriitori demni de a fi traduși, ci despre cum contribuie ei la degradarea societății, prin practici care în mod obișnuit sunt considerate imorale. Fini, nași, soți, funcționari – acesta era subiectul, nu o informație marginală. Dar știți cum se întâmplă: când un om e vinovat, a comis, de exemplu, un delict moral și poate penal, el este cel care țipă, iar ca țipătul său să aibă răsunet, deturnează discuția, pune în prim-plan un cuvânt marginal dintr-un text care nu face altceva decât să ceară explicații. Premiul European e pentru tineri (scriitori încă aflați la început de drum). Întrebarea mea era de ce dă ICR acest premiu? Cine/când a hotărât? Cine și-a pus semnătura pe procesul verbal de jurizare? Ce legături există între juriu și cel care girează concursul? Și-aș mai pune o întrebare suplimentară: ce pregătire specială au cei aleși în juriu? Câte cărți au citit dintre cele eligibile pentru un astfel de concurs? Cât timp au avut la dispoziție pentru asta?
Nu este o toană faptul că am scris. Știți că acesta este adevărul și știu foarte bine că sunteți plictisiți de el. Dar, credeți-mă avem nevoie de puțin spațiu, avem nevoie să respirăm.
Poate că propunerile mele, legate de o promovare democrată sunt otrăvitoare pentru cei favorizați. E normal să se supere, mai ales că abia au ocupat un loc la masă. Dar voi, ceilalți, ce motiv aveți să stați pe margine? Sperați cumva că o să vă cheme cineva de-acolo? Era un film mai vechi despre niște călători în timp, care ajunși în epoca medievală asistă la un prânz: seniorul mănâncă dintr-un ciolan, iar osul îl aruncă spre servitor, așezat pe jos la oarecare distanță de masă. Servitorul se bucură maxim și mulțumește de trei ori. Vi se pare normal să rezemați zidul în așteptarea unui os? Degeaba îl așteptați: n-o să vină nici ăla.
Pun mai jos incriminatul meu memoriu, care, într-o formă mai neglijentă, a fost preluat de Evenimentul Zilei (din inițiativă proprie, din sursele lor).
PS. Nu, nu i-am scris ministrei Culturii, nu mi-a trecut prin minte. Dar dacă trebuie, i-l trimit.
D-le Președinte Liviu Jicman,
Asociația Creatorilor de Ficțiune, entitate înregistrată, compusă din 400 de artiști (scriitori, regizori, scenariști, actori etc) și revista săptămânală „Ficțiunea OPTm” vă cerem sprijinul pentru restabilirea ierarhiilor valorice, printr-o activitate transparentă din partea Institutului Cultural Român și a celorlalte structuri statale, responsabile cu promovarea culturii naționale.
În special activitatea scriitorilor are nevoie de sprijin.
Iar în sensul acesta, facem următoarele sesizări și propuneri, pe care vă rugăm să le sprijiniți:
Vezi mai multe aici: https://www.cennac.ro/pagini/lista-finala-a-proiectelor-finantate-prin-programele-translation-and-publication-support-programme-si-publishing-romania-sesiunea-deschisa-2023
- Actualele programele CENNAC preferă scriitorii editurii Polirom, în numele declarat al gradului de rudenie dintre Oana Boca Stănescu, directorul CENNAC, și directorul Polirom, Silviu Lupescu: fină și naș. Prin urmare, listele cu participanții la diverse programe merg spre acest grup sau spre alianțele lui. De pildă, niciun scriitor de la ed Litera, unde există o colecție consistentă de prozatori contemporani romani (peste 30), nu a beneficiat de vreun program, n-a fost numit ori invitat la vreuna dintre acțiunile organizate de CNNAC sau de ICR. Excepție fac cei care trec la Polirom, devenind imediat valoroși, prin aderarea la grupul favorizat.
- În cazul în care directorul CENNAC ori un alt funcționar din această instituție are interese ori ambiții literare, el uzează de funcție pentru a-și promova opera. Din acest motiv, propunem cu insistență ca traducătorii care aleg să traducă cărți ale angajaților ICR să nu aibă acces la altele tipuri de recompensă, în contul traducerii pe care au făcut-o pentru acel angajat. S-a instituit însă de-a lungul anilor practica următoare: traducătorul care traduce cartea unui funcționar ICR, nu intră în programul TPS (Translation and Publication Support Programme), dar este recompensat cu o bursă ICR. Alături de asta, există și alte „trocuri” similare (de exemplu cu Ministerul Culturii, cele două instituții organizând prin rotație participarea scriitorilor romani la târguri). Campioana acestor practici este Simona Sora, angajată ICR și scriitoare. Un traducător al unui angajat ICR ori al rudelor sale nu trebuie să aibă acces la recompensele aceleași instituții. Acesta este abuz în funcție, uneori exercitându-se o presiune infracțională asupra traducătorului. Recent, Simona Sora, in momentul acela, adică anul trecut, fiind directoarea CENNAC, și-a tradus si editat cartea la aceeași editură cu care instituția avea contract economic pentru o altă carte: editura Bottega Errante (It). Ca să fie mai clar: un scriitor roman își găsește singur o editură străină, cu mari eforturi. Editura respectivă aplică la CENNAC pentru a obține banii pentru traducerea cărții, iar funcționarul ICR face presiuni asupra editurii, uneori condiționând plățile, decontările proiectului câștigat, în schimbul unor servicii personale. Din acest motiv, funcționarului ICR nu-i este permis să aibă contracte/legături economice personale cu entitățile care au deja contracte cu instituția pe care o conduce.
Trebuie spus aici că în proporție covârșitoare, editurile străine care au publicat unul-doi scriitori români, nu mai acceptă după aceea alte colaborări, nu vor să mai audă de literatura romană.
Cerem ca aceste cazuri să fie sancționate, chiar și retroactiv. E ușor de verificat, de pildă, care dintre traducătorii recompensați cu burse au tradus cărți ale funcționarilor ICR.
- Cerem cu insistență să sprijiniți regândirea concursului de finanțare a literaturii române (TPS - Translation and Publication Support Programme), într-un mod valoric și echitabil. Criteriul principal ar trebui să fie capacitatea unei edituri străine de a distribui (real) și de a promova eficient o carte de literatură română. Trebuie să înceteze risipirea banilor publici pe edituri care funcționează într-un apartament, fără distribuție reală, fără finalitate. Traducerile de tip vanity nu pot fi plătite de stat. Comisia de jurizare nu poate fi alcătuită doar din apropiații, prietenii si rudele directorului CENNAC. Funcționarii statului, ai Ministerului Culturii, de exemplu, nu pot face parte din juriul CENNAC. Credem că trebuie descurajate „trocurile” între instituțiile Statului, cum a fost cazul anul acesta cu Simona Sora, invitată de Ministerul Culturii, care e partener ICR.
- Distribuirea justă a oricăror finanțări este iarăși necesară: când un scriitor, un artist din orice domeniu este invitat la un eveniment prestigios, el trebuie sprijinit financiar ca să ajungă acolo. Târgurile internaționale de carte au ca valoare principală promovarea unor scriitori, dar mai ales a unor opere deja traduse și care nu s-au bucurat de o circulație prea bună. Târgurile nu trebuie transformate într-un prilej de a plimba cât mai mulți scriitori, indiferent dacă sunt sau nu traduși. Nu în număr stă promovarea culturii. De aceea propunem ca la târgurile internaționale să fie prezentați scriitorii care au o carte publicată recent în acea limbă. Organizarea standurilor românești în cadrul târgurilor internaționale de carte are ca scop promovarea literaturii române. Evenimentele care au loc în cadrul târgului sunt făcute pentru scriitorii care au cărți traduse recent in acea limbă, alături de care sunt invitați jurnaliști și scriitori din țara respectivă (altfel evenimentul rămâne izolat într-o bulă). La târgul de la Londra, de anul trecut, Oana Boca Stănescu, proaspătă directoare CENNAC, a participat ea însăși, invitând pe banii statului român, pe lângă alte persoane din Ro) un jurnalist (Marius Constantinescu) și un librar, ambii din România. Această operație e un abuz, transformând evenimentul de promovare în turism. Costurile au fost duble, eficiența – zero. Ca idee, pt o persoană plimbată la Londra e nevoie de minimum 1000 euro (cazare, drum, diurnă). Un scriitor din Londra cere câteva sute pentru a gira un eveniment literar românesc.
În paralel, scriitorii cu cărți traduse recent în engleză au mers pe banii lor sau prin bunăvoința fundațiilor străine sau prin chetă făcută în comunitatea românească din Londra.
Prin urmare, cerem ca investiția să fie făcută în presă și în promovarea reală a unui scriitor care a avut șansa de „a ieși” într-o limbă, de a fi tradus. Ne opunem categoric practicii de a fi invitați jurnaliști români la evenimentele internaționale scriitoricești. Această invitație e păguboasă. De ce-ar veni un jurnalist de la București la Târgul de la... Paris? Costurile sunt mari, iar rezultatele nu există: jurnalistul roman vine acasă și scrie un articol, face o emisiune unde invită organizatorul acelui fiasco de eveniment, cum s-a și întâmplat. Dar scriitorul român nu are nevoie de promovare în România, ci de promovare reală în țara în care e tradus. ICR trebuie să invite jurnaliști din acea țară unde are loc evenimentul, să invite scriitori mari, care să recomande prin prezența lor scriitorul român. Costurile sunt mai mici (la jumătate), decât cele pentru călătoria inutilă a unui jurnalist român. Investirea in presă și în scriitori străini are maximă eficiență. S-a mai făcut acest lucru, atunci când funcționarii ICR au fost competenți și interesați de promovarea culturii. La ICR Londra, de pildă, Roxana Dumitrache a organizat un eveniment foarte eficient.
- Statul roman a investit în ultima perioadă în acțiuni menite să contureze o imaginea internațională a culturii românești. Printre multe altele, apreciem contribuția directă (bănească) prin care a fost posibilă participarea României la diverse premii literare, ca Premiul European (dedicat scriitorilor tineri) sau nominalizările la Premiile Strega. Considerăm însă că sistemul de selecție pentru participarea la aceste premii trebuie regândit. Cine hotărăște ce scriitori sunt nominalizați? Care sunt criteriile de selecție? În ce măsură decidenții sunt implicați (bănește, emoțional, profesional) în aceste premii? Propunerile pentru acestea ar trebui să vină din partea grupurilor, asociațiilor, fără legătură cu ICR. Nici într-un caz instituția care girează un premiu nu poate deveni și cea care îl propune, cea care hotărăște etc, așa cum s-a întâmplat cu recentul Premiu European pentru Ro. Cine a decis ca ICR să administreze acest premiu? Propunerea a fost făcută de Simona Sora, angajat si director CENNAC, scriitoarea propusă/premiată este o prietenă a Simonei Sora, care a semnat procesul de jurizare. Nu a existat implicarea tuturor editorilor de carte românească (nu sunt mulți), nu a existat o dezbatere. Vă rugăm să sprijiniți demersul nostru de a elimina tipul acesta de abuz și cerem cu insistență:
- Cât privește participarea artiștilor la evenimentele girate de ICR, adică de Statul Român, avem câteva propuneri și vă cerem sprijin pentru instituirea măcar a câteva reguli uzuale decente:
1. Evenimentele organizate de către ICR, atât cele interne cât și cele internaționale să aibă la bază diversitatea. Trebuie să înceteze rularea doar a acelor scriitori din anturajul unei singure edituri, sau a două-trei edituri, ceea ce este nesănătos, - mai ales când organizatorul se află într-o legătură de rudenie cu editura, iar întreaga poveste devine o simplă cumetrie provincială.
2. Invitații ICR să respecte minime criterii justificative pentru invitație: nu poate fi invitat și plătit cineva ca specialist într-un domeniu în care nu a scris nici măcar o carte, nu are o atestare a rolului său. A face o antologie (adică a aduna textele altora) nu-l transformă pe acel om în specialist în proză scurtă.
3. Este necesară, de asemenea, o deschidere a instituției ICR spre parteneriate, de la cele de conținut spre parteneriatele media cu structuri și entități fără legături de rudenie și interese varii. Excludem cu desăvârșire parteneriatele dintre ICR și o firmă privată, de exemplu o editură particulară, ori a parteneriatelor exclusive cu un festival în care sunt implicați funcționarii instituției.
4. Vă rugăm să sprijiniți ideea ca CNNAC să funcționeze ca o agenție literară (așa cum au scriitorii ruși, care s-au impus masiv în ultimele două decenii), care să se ocupe profesionist de promovarea literaturii române. Respectiv, în momentul de față autorul își găsește singur editură, acea editură depune aplicația pentru finanțarea traducerii, la CENNAC, iar o sumă de funcționari uzează de funcția lor pentru a deturna hotărârea inițială a editurii ori pentru a-l discreditata pe scriitor. Concurența, luptele literare au existat dintotdeauna și vor continua la infinit. Tocmai de aceea e nevoie ca instituțiile statului să aducă profesioniști, iar nu scriitori care hotărăsc soarta adversarilor literari.
Cerem cu insistență accesul la activitățile organizate de ICR (programe, nominalizări, târguri de carte și la altele) pentru scriitori de la TOATE editurile, din toate grupurile scriitoricești. Fiecare editură are dreptul să facă propuneri. Credem că trebuie sancționată participarea exclusă a editurilor legate evident și indubitabil de conducerea CENNAC.
În încheiere, menționez că sunt un scriitor cu 40 de titluri traduse în peste 15 limbi și că am participat la cam toate târgurile importante, pe aproape toate continentele, uneori și prin contribuția ICR, dar de cele mai multe ori pe cheltuiala fundațiilor, a editorilor și chiar a guvernelor străine.
Cu toată încrederea și cu mulțumiri anticipate,
Doina Ruști
Președinte al
Asociației Creatorilor de Ficțiunea
Revista Ficțiunea OPTm
Traduse in peste 15 limbi, inclusiv in chineza, scrierile sale s-au bucurat de exegeze si de recenzii laudative in numeroase publicatii internationale. Printre cele mai recente traduceri se numara editia a doua a romanului L'omino rosso (2021, Roma), The Book of Perilous Dishes (2022, Londra), Zogru (2022, Marsilia).
Doina Rusti coordoneaza colectia Biblioteca de Proza Contemporana, la Editura Litera, este scenarista si tine cursuri de scriere creativa la Universitatea din Bucuresti.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.
