„Marea prescripție” ar urma să golească pușcăriile. Avocatul CJUE: „E inacceptabil ca inculpații să scape și deținuții nu” ANALIZĂ

Avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), Manuel Campos Sánchez-Bordona, e de părere că deciziile Curții Constituționale (CCR) și ale Înaltei Curți (ICCJ) pe tema prescripţiei ar trebui să se aplice și deținuților, nu doar inculpaților. În măsura în care judecătorii instanței de la Luxembourg îi vor da dreptate, deciziile CCR și ICCJ vor goli nu numai instanțele, ci și pușcăriile.

Dacă ar fi așa cum spune avocatul general al CJUE, atunci Elena Udrea, Darius Vâlcov, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Sorin Oprescu sau Lucian Duță ar beneficia de anularea condamnărilor.

CJUE are pe rol una dintre cele câteva sesizări care „au scăpat” din România cu privire la riscul sistemic de impunitate generat de „marea prescripție” de anul trecut, care a generat din 26 mai 2022 până în acest moment soluția de încetarea a procesului penal în 5.302 de procese.

Magistrații Curții de la Luxemburg urmează să decidă dacă judecătorii români pot ignora sau nu deciziile instanței de control constituțional în măsura în care acestea creează, prin aplicare, un „risc sistemic de impunitate”.

Sintagma citată a fost folosită de către magistrații europeni atunci când au „tranșat” scandalul completurilor nelegale de la Înalta Curte, în decembrie 2021, prin decizia legată de Dosarul „Gala Bute”, în urma căreia Elena Udrea a pierdut contestația în anulare și a ajuns la pușcărie.

Cu toate acestea, avocatul general al CJUE a fost apreciat că „riscul sistemic de impunitate” ar putea fi reținut doar în urma comunicării exacte a numărului de cauze care ar fi afectate de hotărârile CCR și ICCJ:

„82. Situația descrisă de instanța de trimitere și de Raportul MCV 2022 ar evidenția un risc de impunitate în România pentru infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii (și pentru infracțiunile de corupție la nivel înalt, care sunt adesea asociate cu acestea) în perioada 2018-2022, chiar dacă nu se identifică exact câte cazuri afectează interesele financiare menționate. Acest risc ar rezulta din lipsa unor cazuri de întrerupere a termenelor de prescripție a răspunderii penale (și, concomitent, din durata excesivă a proceselor penale respective, dincolo de termenul de prescripție).

83. Revine instanței de trimitere sarcina de a lămuri, ca o chestiune de fapt, dacă, în urma jurisprudenței Curții Constituționale, statul român se confruntă cu un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și pentru infracțiunile de corupție asociate acestora. În acest caz, România nu ar respecta obligația specifică de a atinge obiectivele de referință prevăzute în anexa la Decizia 2006/928 (în special obiectivele de combatere a corupției)”, arată avocatul general al CJUE.

Concluziile lui Manuel Campos Sánchez-Bordona depuse în ședința din data de 10 mai au fost publicate pe site-ul oficial al CJUE.

Avocatul: „E inacceptabil ca persoanele condamnate să rămână în detenție”

Ziare.com a consultat documentul din care reiese că avocatul general al CJUE a arătat că interesele financiare ale Uniunii Europene nu pot avea întâietate în fața drepturilor fundamentale, reprezentate aici de aplicarea legii mai favorabile și, deci, a prescripţiei.

Mai mult, avocatul CJUE critică aplicarea deciziilor CCR și ICCJ doar în cadrul proceselor pe rol, opinând că de „marea prescripție” ar trebui să beneficieze și cei deja aflați în pușcărie.

• „ 124. Nu este logic ca modificarea valorilor (sau a criteriilor punitive) ale legiuitorului să se aplice numai în beneficiul persoanelor inculpate sau acuzate, iar nu și al celor care, pentru fapte similare, se află în executarea unor condamnări definitive. Lipsa logicii este mai ușor perceptibilă în cazul dezincriminării, printr‑o lege ulterioară, a unor comportamente care anterior erau pedepsite (abolitio criminis). Este inacceptabil din punct de vedere juridic ca, în această ipoteză, din rațiuni pur temporale, persoanele condamnate definitiv pentru unul dintre aceste comportamente să rămână în detenție, în timp ce autorii acelorași comportamente care așteaptă încă pronunțarea unei hotărâri să fie exonerați de răspunderea penală.
• 145. În orice caz, considerăm că invocarea riscului sistemic de impunitate pentru infracțiuni grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii nu constituie un motiv care să justifice restrângerea unui drept fundamental precum aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, atunci când în sistemul constituțional al unui stat membru există un standard de protecție a acestui drept mai ridicat decât cel stabilit la articolul 49 alineatul (1) ultima teză din cartă.
• 146. Pe scurt, în cazul în care nu ar fi reținută interpretarea articolului 49 alineatul (1) ultima teză din cartă pe care o propunem, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la inexistența unor cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale între anii 2018 și 2022 ar fi stabilit un standard național de protecție a principiului retroactivității lex mitior mai ridicat decât cel prevăzut de acest articol din cartă.
• 147. Este adevărat că aplicarea acestui standard național poate genera un risc de impunitate pentru persoanele care au fost judecate pentru fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum am analizat și cum a subliniat deja instanța de trimitere.
• 149. Desigur, interesele financiare ale Uniunii merită să fie protejate, însă acest lucru nu poate avea întâietate în fața apărării unui drept fundamental precum cel reprezentat de principiul retroactivității legii penale mai favorabile.
• 150. Într‑o comunitate de drept precum Uniunea, drepturile fundamentale nu sunt mai puțin importante decât interesele financiare ale acesteia. Cu alte cuvinte, interesele financiare ale Uniunii nu pot fi protejate cu prețul unei încălcări a drepturilor fundamentale.
• 151. În cazul în care aplicarea articolului 325 TFUE și a normelor care îl pun în practică este deficitară, iar în unul sau mai multe state apare un risc sistemic de impunitate, Uniunea dispune de alte mecanisme juridice pentru a reacționa, precum acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor. Nu considerăm compatibilă cu valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE reducerea nivelului de protecție a principiului lex mitior pentru a proteja mai bine interesele financiare ale Uniunii.
• 152. În consecință, supremația dreptului Uniunii nu ar produce efecte în acest caz, iar instanța de trimitere nu ar trebui să lase neaplicată jurisprudența Curții Constituționale pentru a asigura respectarea articolului 325 alineatul (1) TFUE și a Deciziei 2006/928. Dimpotrivă, ea trebuie să respecte această jurisprudență pentru a menține standardul mai ridicat de protecție a principiului lex mitior din dreptul român, care, prin însăși natura sa, profită autorilor infracțiunilor.
• 153. Această soluție este de asemenea cea mai compatibilă cu principiul legalității incriminării și cu cerințele sale privind previzibilitatea și precizia legii penale aplicabile (96). Deciziile Curții Constituționale, completate cu cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au clarificat regimul de întrerupere a prescripției răspunderii penale prevăzut la articolul 155 alineatul (1) din Codul penal din 2009 după o perioadă în care au existat îndoieli în rândul instanțelor de drept comun. Lăsarea neaplicată a acestei jurisprudențe ar introduce noi incertitudini în ceea ce privește întreruperea prescripției răspunderii penale între anii 2018 și 2022”, se arată în concliziile depuse de avocatul general al CJUE.

Peste 5.000 de dosare penale închise în urma „marii prescripții”

Potrivit site-ului ReJust – portalul de jurisprudență al CSM – în ultimul an, de la data emiterii deciziei CCR la zi, un număr de 5.302 de procese penale au fost închise pe rolul instanțelor, urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție.

Reamintim că legislația din România avea două articole care reglementau termenele de stingere a răspunderii penale:

• Art. 154 Cod penal (prescripția generală)
• Art. 155 Cod penal (prescripția specială).

Primul prevedea, de exemplu, că faptele pentru care pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani se prescriu în 5 ani, cele pentru care pedeapsa este de la 5 la 10 ani se prescriu în 8 ani și tot așa.

Al doilea prevedea că „îndeplinirea oricărui act de procedură” în cauză comunicat suspectului sau inculpatului întrerupe termenul prescripţiei, un nou termen începând a curge de la data respectivă.

Acest articol a fost găsit neconstituțional de către judecătorii CCR, printr-o decizie din 2018.

Cum Parlamentul nu a făcut nimic să pună în acord legea cu exigențele CCR, în 2022 a venit o a doua decizie care a statuat că vreme de 4 ani, între 2018 și 2022, România nu a avut legislație pe întreruperea termenului de prescripție.

„Marea prescripție” – mai degraba opera Înalte Curți, decât a CCR

Această hotărâre a CCR din 26 mai 2022 a fost confirmată de ICCJ în toamna anului trecut. Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept de la ICCJ a statuat că toți judecătorii vor aplica prevederile prescripţiei generale.

Așadar, „Marea prescripție” nu este neapărat opera Curții Constituționale, ci a Înaltei Curți, care a interpretat decizia instanței de control constituțional în așa fel încât efectele acesteia se aplică retroactiv, nu doar pe viitor așa cum prevăd normele de drept.

Un complet condus de judecătorul Daniel Grădinaru – actualul șef al CSM – a fost cel care făcut posibilă interpretarea deciziei privind prescripția ca lege mai favorabilă, în ciuda faptului că hotărârile CCR nu sunt legi, au explicat pentru Ziare.com surse din magistratură.

Pe de altă parte, instanțele întrebau Înalta Curte, în toamna anului tracut, dacă este o omisiune sau o eroare din partea unui judecător a se pronunța cu privire la incidența prescripţiei după condamnarea definitivă a unui inculpat.

În dispozitivul Decizia nr. 82/2022, judecătorii ICCJ explicau de ce unii condamnați pot scăpa de pedeapsă – chiar dacă este definitivă – urmare a hotărârii CCR, pe când alții nu.

Cheia întregii chestiuni – așa cum se desprinde din conținutul deciziei ICCJ – este diferența dintre omisiunea unui judecător de a aplica prescripția și eroarea unui judecător de a nu o aplica.

Înalta Curte a explicat că dacă judecătorul a omis să ia în discuție incidența prescripţiei cel condamnat ar mai avea o șansă, pe calea contestației în anulare.

Dar, în cazul în care inculpatul a invocat prescripția, dar judecătorul i-a respins argumentul din eroare, atunci nu se mai poate face nimic, deoarece s-ar aduce o atingere principiului autorității de lucru judecat.

La această decizie s-a referit avocatul general al CJUE atunci când a susținut că este „inacceptabil” ca unii să scape, iar alții nu.

Singura metodă prin care judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu se poate retrage din dosar. Avocat: „E o presupunere”

Procesul lui Vlad Pascu va continua cu aceeași judecătoare, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu, cerere...

Liderul PSD îi răspunde lui Clotilde Armand: ”Să-și ia un avocat bun”

Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat joi, 25 aprilie, la declaraţiile primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, transmiţându-i acesteia să îşi ia un avocat bun pentru că ”a încălcat...