Toți oamenii președintelui. Care sunt apropiații lui Vladimir Putin care i-ar putea administra lovitura finală

Timp de aproximativ 12 ore, sâmbăta trecută, Vladimir Putin a părut că poate fi răsturnat de la putere nu de protestatari pașnici pro-democrație, nici de alegeri, ci de o revoltă din partea unuia dintre grupurile înarmate pe care le-a înființat pentru a fi un instrument al dictaturii sale.

Adevărul inevitabil este că, așa cum menținerea la putere a lui Putin se bazează pe bărbații cu arme, la fel și mijloacele de a o slăbi. Care sunt facțiunile rusești cel mai bine plasate pentru a prelua puterea – și în care Putin are îcredere, se întreabă The Telegraph?

Șerghei Șoigu, ministrul Apărării

Actualul ministru al Apărării este câștigătorul evident al revoltei eșuate de sâmbătă.

El controlează armata, marina și forțele aeriene – cea mai puternică dintre „corporațiile înarmate” despre care Alex Gabuev de la Centrul Carnegie Eurasia crede că va menține echilibrul de putere atunci când Putin va muri. El este, de asemenea, un operator politic strălucit și un supraviețuitor care a rămas în fruntea guvernului rus încă dinainte de venirea lui Putin la putere.

Longevitatea sa se datorează parțial deciziei de a nu contesta ascensiunea lui Putin la putere în 2000 – ceva pentru care Putin l-a răsplătit cu căldură.

Cu toate acestea, o serie de dezastre militare de atunci i-au pătat marca. „Dacă în ianuarie anul trecut și m-ai fi întrebat cine l-ar putea înlocui pe Putin, aș fi spus fără îndoială Șoigu”, spune Mark Galeotti, expert în serviciile de securitate ruse. „Acum, nu poate fi rege. Dar un regizor, dar asta este o altă întrebare.”

De luni de zile, Șoigu a fost atacat cu cruzime nu numai de Prigojin, ci și de o vastă rețea de bloggeri „patriotici” ultra-naționaliști și pro-război, care îl acuză pentru moartea inutilă a zeci de mii de soldați ruși.

Asta i se potrivește lui Putin, al cărui model de guvernare presupune ca subalternii să-și asume vina pentru orice nu merge bine.

Dar victoria lui Șoigu în lupta pentru putere cu Prigojin este dovada că abilitățile sale politice rămân ascuțite și că își păstrează accesul la Putin, adevărata monedă a puterii în Rusia contemporană.

Un motiv poate fi că gafele tactice de pe câmpul de luptă nu sunt neapărat gafe politice de la Kremlin. „A avea un ministru al Apărării incompetent este o caracteristică, nu o problemă”, spune Gabuev. „Este un om de stat oribil, dar este o modalitate rezonabilă de a te asigura dacă ești îngrijorat de amenințările interne.”

Dacă Șoigu este încă în post, el va avea un loc la masă când elita va încerca să stabilească ce să facă după moartea lui Putin. Dar șansele lui de a acționa independent astăzi împotriva șefului sunt mici. „Întregul clan care l-a susținut și l-a înconjurat a dispărut”, spune Nikolai Petrov, un observator veteran al politicii interne a Rusiei, în prezent la SWP, un think tank german de politică externă. „Șoigu e terminat”, crede acesta.

Cea mai mare slăbiciune a lui Șoigu este că nu este soldat. Chiar înainte ca războiul din Ucraina să-i expună incompetența, puțini dintre cei 1,15 milioane de soldați, marinari și aviatori ai Rusiei ar fi fost suficient de dedicați pentru a-l urma în încercarea de a ajunge la putere.

Putin numește de obicei persoane din afară în astfel de posturi exact din acest motiv, spune Petrov. Dar nu același lucru este valabil și pentru ofițerii de carieră.

După cum a recunoscut în această săptămână Serghei Markov, un analist politic rus apropiat de Kremlin, există foarte mulți soldați ruși care împărtășesc dezgustul lui Prigojin față de înaltul comandament.

Ei nu au susținut revolta, iar Markov insistă că armata rămâne devotată luptei cu „neonaziștii din Ucraina”. Dar și soldații știu mai bine decât oricine altcineva cât de dezastruoasă este invazia și tocmai au văzut cât de ușor este să conduci o brigadă sau două pe autostrada M4 până la Moscova.

Dacă ar trebui să numiți un ofițer cu profil public pentru a acționa, acesta ar fi Serghei „Armagedon” Surovikin, comandantul Forțelor Aerospațiale.

Un general luptător, popular în rândul trupelor și respectat – chiar dacă este extrem de brutal – de inamici și aliați deopotrivă, Surovikin este probabil singurul general rus care a ieșit din dezastrul din Ucraina cu un fel de credibilitate publică.

Retragerea sa din Herson în noiembrie 2022 a fost una dintre puținele operațiuni rusești bine executate ale războiului. Poate că nu este o coincidență atunci că generalul Surovikin este acum dispărut și se spune că este arestat.

În timpul ultimei sale apariții – într-un mesaj video în care făcea apel la Prigojin și Wagner să pună capăt revoltei – el nu purta însemnele de grad și a vorbit cu o voce neobișnuit de grea și lentă, care i-a făcut pe unii să speculeze că era beat sau drogat.

Centrul Dossiere, o agenție de investigații finanțată de Hodorkovski, a susținut că a obținut documente care arătau că generalul Surovikin era un membru „VIP” secret al Wagner.

S-ar putea să mai fie epurați și alți revoltaţi. Dar armata Rusiei nu are o istorie fericită de intervenții politice.

Armata, infiltrată de FSB

Ultima dată a fost în 1953, când mareșalul Gheorghi Jukov, eroul celui de-al Doilea Război Mondial, l-a arestat personal pe Lavrenti Beria, șeful poliției secrete detestat universal, gata să-i succedă lui Stalin. KGB-ul și succesorii săi și-au învățat lecția. Armata de astăzi este complet infiltrată de Serviciul Federal de Securitate, secțiunea care se ocupă de contrainformațiile militare, și care are ca sarcină detectarea neloialității.

„De la arestarea lui Beria, ideea a fost că armata – frați de arme care se cunosc cu toții și se cred eroi – este o entitate politică naturală și, prin urmare, trebuie desființată”, spune Gabuev.

„De aceea, spre deosebire de generalii din armatele occidentale sau chiar din armatele asiatice, care trebuie să fie la masă pentru a-i sfătui pe lideri în chestiuni politice complexe, comandanții ruși au o misiune mult mai restrânsă și o educație mult mai restrânsă.

„În Rusia, educația militară și calitatea rafinamentului sunt foarte, foarte diferite. Din nou, aceasta este o caracteristică, nu o eroare. KGB-ul a încercat să se asigure că acești oameni nu au nicio idee cum să conducă statul, așa că nu încearcă. ”

Aleksander Bortnikov, șeful FSB

În august 1991, moscoviții s-au trezit și au văzut Lacul Lebedelor când au deschis televizorul, deși tancurile erau pe străzi.

Conducerea KGB-ului, hotărând că Mihail Gorbaciov devenise mai mult o amenințare pentru Uniunea Sovietică decât un atu, îl arestase pe șeful Uniunii Sovietice. La fel ca revolta lui Prigojin, lovitura de stat din 1991 a eșuat în cele din urmă. A fost prost planificată, a ocolit majoritatea forțelor armate și a fodt complet ruptă de starea de spirit a publicului. Dar FSB, care poate apela la 80.000 de angajați, rămâne cea mai puternică agenție armată din Rusia. Cu sarcini de contrainformații, combaterea terorismului, controlul frontierelor și operațiuni de informații externe în țările din fosta Uniune Sovietică, se consideră garantul suprem al statului rus. Ea are chiar și propriile forțe speciale, inclusiv unitățile Alfa și Vimpel.

Aceștia sunt „siloviki” – „oamenii serviciilor de forță”, înrădăcinați în lumea spionajului și influenței. Putin are încredere în ei. El est, până la urmă, unul dintre ei și printre principalii beneficiari ai celor 23 de ani la putere.

Dar dacă – și este un mare dacă – conducerea superioară a FSB a decis că Putin a devenit o povară, ar putea foarte bine să acționeze pentru a-l înlătura. Nikolai Patrușev, secretarul consiliului de securitate și fost șef al FSB „este tribuna fantasmelor”. „El are putere asupra gândirii lui Putin și este puternic pentru că are acces la liderul de la Kremlin. Dar autoritatea lui personală scade dramatic de îndată ce Putin iese din scenă”, spune Galeotti.

Aleksander Bortnikov, șeful FSB, deține mai multă putere directă ca controlor al „corporației armate”, susține Gabuev. Însă nu-l depășește nici pe Putin, nici pe Patrușev.

El și Patrușev sunt, de asemenea, la fel de dependenți de Putin ca și el de ei. În ultimele 16 luni, ei au avut eșecuri catastrofale pe linie de informații, iar în orice altă țară ar fi fost demiși.

Ei au prezentat o imagine complet înșelătoare a situației din Ucraina înaintea invaziei, ducând direct la un dezastru militar. Iar al doilea departament al FSB nu a reușit să oprească revolta lui Prigojin.

Desigur, pentru a evita încredințarea de prea multă putere unei singure organizații, există agenții „silovik” rivale – inclusiv Garda Națională, „garda pretoriană” responsabilă de securitatea personală a lui Putin. Dar nu există nicio îndoială că, în ciuda eșecurilor sale, FSB rămâne cea mai formidabilă agenție din țară. Dacă s-ar întoarce împotriva lui Putin, el s-ar lupta să supraviețuiască.

Imediat după revolta lui Prigojin, Putin s-a limitat la adrese video. Șoigu a tăcut. Șefii FSB-ului și ai altor agenții de forță au rămas, așa cum este obiceiul lor, în umbră.

Vikor Zolotov, șeful Gărzii Naționale a Rusiei

Dar Vikor Zolotov, șeful Gărzii Naționale a Rusiei, radia în timp ce răspundea întrebărilor reporterilor de la Kremlin. Nu, spuse el, revoltații nu ar fi luat niciodată Moscova. Da, aveam informații anticipate despre complot. Este important, a adăugat el, că revolta a scos la iveală slăbiciunile forței sale care vor fi acum rezolvate.

„Avem artilerie și mortiere, avem elicoptere de luptă, dar nu avem tancuri și alte arme grele cu rază lungă de acțiune. Le vom introduce ”, a spus el.

Deși oamenii săi au fost trimiși – în mod dezastruos – în Ucraina în primele etape ale războiului, adevărata sarcină a lui Zolotov este să învingă insurecția internă.

El comandă aproximativ 200.000 de oameni și răspunde nu ministerului Apărării, nici FSB, nici chiar ministerului de Interne, ci lui Putin însuși. Cu tancuri, Rosgvardia, așa cum este cunoscută, va face acum saltul final de la forța de securitate internă la armata adecvată – și, prin urmare, un potențial intermediar de putere.

Zolotov, o veche gardă de corp a președintelui din Sankt Petersburg, este adesea ridiculizat de observatori ca fiind depășit de funcție – un prim exemplu al obiceiului lui Putin de a promova loialitatea în detrimentul profesionalismului. „Un bodyguard bun pur și simplu nu este neapărat un bun comandant”, spune Petrov, înainte de a explica ascensiunea lui Zolotov la înalte funcț

ii. „Unul dintre lucrurile pe care adesea nu le știm este motivul – posibil un incident din anii 1990 – Vladimir Putin decide că are încredere absolută în cineva.” Astăzi, Zolotov nu trebuie să fie subestimat. „Este prost, dar nu este un idiot.”

Aleksei Diumin, guvernatorul regiunii Tula

Și este doar unul dintre foștii bodyguarzi ai lui Putin puși în roluri proeminente într-o remaniere din 2016. Altul este Aleksei Diumin, guvernatorul regiunii Tula și, spun unele voci din Moscova, o stea în devenire de urmărit. Cu toate acestea, acești este puțin probabil să se revolte.

„Planul, în măsura în care îl putem reconstrui, a fost să le oferim acelor ofițeri care erau absolut necunoscuți de publicul larg o experiență ca politicieni publici și manageri civili, iar ulterior să îi folosească pentru a conduce corporații mari și puternice”, spune Petrov. Diumin, presupune el, este pregătit pentru slujba lui Șoigu. „Sunt ca copiii lui Putin. Fără el, ei nu au deloc perspective.”

Sângerosul lider cecen Ramzan Kadîrov

Șeful Ceceniei, în vârstă de 46 de ani, este loialul suprem al lui Putin, a fost unul dintre primii oficiali de seamă care a denunțat public insurecția lui Wagner și a trimis trupe pentru a o opri.

La fel ca Prigojin, Kadîirov este un monstru creat de Putin. Atâta timp cât păstrează Cecenia tăcută, în interiorul Federației Ruse și loial președintelui, Kremlinul îi permite să conducă republica ca o feudă personală.

El ajunge să ucidă cu impunitate acasă și în străinătate și – unic printre liderii regionali strict controlați ai Rusiei – are o armată privată.

Regimentul 141 Special Motorizat A A Kadîrov, numit după tatăl decedat al lui Ramzan, Ahmat, face parte din punct de vedere tehnic din Garda Națională rusă sub conducerea lui Viktor Zolotov. În realitate, este format din loialiști ceceni ai lui Kadîrov și răspunde exclusiv liderului cecen.

Același lucru este valabil și pentru batalionul frate, 249 Sud, Unitatea specială de răspuns rapid „Ahmat”, Unitatea mobilă cu destinație specială „Ahmat-Groznîi” și Regimentul de poliție cu scop special „A A Kadîirov”.

În iunie, Kadîrov a anunțat că va trimite încă patru batalioane etnice cecene pentru a lupta în Ucraina. În total, probabil că are peste 10.000 de oameni.

Dacă Putin moare sau este grav slăbit, loialitatea lui Kadîirov poate fi pusă la încercare. Unii din Moscova, în special din FSB, cred că o altă rebeliune cecenă este în cele din urmă inevitabilă.

Zvonurile spun că el deține și un contingent puternic înarmat la unul dintre hotelurile mai mari din centrul Moscovei, o poliță de asigurare pentru a-și proteja interesele în capitală.

În cazul dispariției lui Putin, aceștia ar putea acționa rapid – dacă nu pentru a-l instala pe Kadîirov însuși, atunci în favoarea oricărei facțiuni sau persoane pe care o alege să o susțină.

El este clar strategic în gândirea lui. În Ucraina, trupele sale au fost ridiculizate ca soldați „TikTok” din cauza pasiunii lor pentru videoclipurile de auto-promovare pe rețelele sociale și a talentului ciudat de a evita orice luptă reală.

Dar există o justificare pentru asta, explică Galeotti: „Kadîrov este de fapt foarte atent cu luptătorii săi. Aceștia sunt băieții care, în cele din urmă, îl țin la putere acasă. Deci dorește ca ei să meargă și să moară în Ucraina?”

Ei ar fi, de asemenea, depășiți numeric de armată, FSB și alte părți ale gărzii naționale – iar Kadîrov este temut și antipatic în mod universal.

Petrov nu este sigur că asta contează. „Prigojin însuși, chiar și la apogeul popularității sale, nu a fost iubit de majoritatea rușilor. Nici Stalin nu a fost când a început să preia puterea. Dacă există o persoană suficient de hotărâtă și suficient de capabilă pentru a prelua puterea, există mass-media controlată de stat pentru a o face populară.

„Ceea ce a demonstrat revolta Wagner este că într-o luptă intra-elite, nu neapărat cea mai mare forță militară va domina, ci cea mai rapidă.”

Sistemul de guvernare al lui Putin depinde de rivalități gestionate 23 de ani și care l-au servit bine.

Disidența unuia este înăbușită din fașă de inamicii care preferă status quo-ul. Toți înțeleg că niciunul dintre ei nu l-ar putea înlocui vreodată pe Putin în sistemul actual, așa că are sens să-l țină acolo.

Weekendul trecut, sistemul a funcționat – dar încet, imperfect și în detrimentul expunerii slăbiciunilor fundamentale. Întrebarea, spune Galeotti, este cum va răspunde atunci când următorul lucru va merge prost.

„Ar putea fi un colaps dramatic pe front, iar trupele ucrainene vor intra în Crimeea. Poate că Vladimir Putin va fi grav bolnav și nu poate guverna. Ar putea fi o criză în cascadă care se răspândește de la o regiune la alta”, spune el.

„Există o gamă întreagă de lebede negre care ar putea veni fluturând peste Kremlin. Ideea nu este care va fi criza, ci că va fi o criză.”

Majoritatea observatorilor Rusiei cred că dispariția lui Putin va combina elemente de farsă și tragedie, cum ar fi un scenariu Armando Iannucci, mai degrabă decât să semene cu o lovitură de stat atent planificată. La fel ca după moartea lui Stalin, când va veni punctul critic pentru Putin, agenții de putere supraviețuitori ai Rusiei – inclusiv Bortnikov, Șoigu, Zolotov și Kadîrov – vor încerca să încheie un fel de înțelegere.

Mikail Mișustin, premierul rus

În mod ciudat, adevărații săi beneficiari ar putea să nu fie niciunul dintre oamenii puternici enumerați mai sus. Conform constituției ruse, Mikail Mișustin, premierul rus, va prelua automat funcția de președinte interimar dacă Putin moare sau este în incapacitate de a conduce.

El nu comanda nicio armată. Dar el este responsabil de birocrația civilă a Rusiei și niciunul dintre bărbații cu arme nu ar putea spera să conducă fără el.

Dar dacă, vine ceasul, Patrușev trimite un semnal secret ofițerilor FSB și familiile celorlalți puternici sunt în acel moment arestate? Și dacă Zolotov le-a ordonat oamenilor săi să facă la fel? Sau dacă, între timp, Kadîrov le-a spus oamenilor săi să ocupe turnul de televiziune de la Kremlin și Ostankino?

Și există și alte scenarii. Prigojin și mercenarii Wagner au fost învinși, dar sunt încă în libertate. Companii militare private mai mici luptă în Ucraina. Naționaliștii radicali precum Igor Strelkov, fostul colonel al FSB care a condus prima invazie a Ucrainei în 2014, abia și-au ascuns visele de a profita acasă de haosul în stil 1917. Ei ar putea exercita influență dacă ar putea aduna un „Freikorps” de susținători înarmați care se întorc de pe front.

Serviciile de informații ucrainene susțin în prezent două grupuri militante ruse care atacă regiunea Belgorod. Unul, Corpul Voluntarilor Rusiei, este condus de un neo-nazist. Celălalt, Legiunea Libertatea Rusiei, este formată din dezertori și prizonieri de război sătui de actualul regim. Și ei ar putea avea planuri în Rusia post-Putin.