După începerea războiului din Ucraina, în Rusia s-a produs un fenomen dezastruos: un adevărat exod al populației peste granițe. Analiștii au apreciat că aproximativ 1 milion de ruși au...
Problema vizelor (ii) Deciziile care ne afectează existența cotidiană: politica externă (partea a III-a). Câte ceva despre „Parteneriatul româno-american” și politica externă a SUA
Miercuri, 14 Iunie 2023, ora 09:00
1460 citiri
EPISODUL 3: Erori ale Statelor Unite în relația cu România: iii) chestiunea obligativității vizelor (ultima parte)
Totuși, în prezentul mai recent, partenerii noștri mai mari, bogați și puternici (denumiți plastic-argotic de un fost președinte, în limbajul caracteristic lui, „Marele licurici”) au decis ei înșiși reintroducerea pe agenda politică bilaterală (și a discuțiilor) a temei vizelor de intrare în SUA pentru români. Probabil surprinși (dar nu neapărat în mod plăcut) de atitudinea de vasali a politicienilor care, de bine de rău, ne reprezintă, și de nepăsarea lor amorfă față de cei care i-au ales (sunt sigur că, având de-a face cu fosta „oaia neagră” a Pactului de la Varșovia, americanii se așteptau, cel puțin inițial, la o atitudine mai bătăioasă din partea României) - dar dacă tu nu te consideri un partener pentru celălalt, e aproape imposibil ca el să te perceapă astfel. Posibil, de asemenea, plecând și urechea la sugestiile experților din interiorul și exteriorul Administrației care îi consiliază (pentru că, spre lauda lor, oameni politici americani au folosit aproape dintotdeauna și expertiza furnizată de specialiști care nu le sunt subordonați).
Temă pe care politicienii români o abandonaseră (în afară de omniprezentul plan declarativ-retoric și populist, cel pe care se preocupă de - ba chiar au și soluții pentru - aproape toate problemele cu care țara se confruntă). La acest nivel care a încercat la un moment să resusciteze chestiunea în mintea domniei sale și în scop de PR (sau dacă a încercat să o facă și în mod practic cu siguranță nu i-a ieșit) exclusiv ministrul de externe Bogdan Aurescu la ultima vizită omologului său în România. Chestiunea vizelor, deci, a fost (re) inclusă în zona priorităților politice ale ambelor state tot de americani. Din păcate la nivel decizional de rangul doi, și păstrând (pornind de la) aceeași marotă a „criteriilor tehnice” (mai exact a ratei/procentului refuzurilor). Care după cum am văzut nu a avut și nu are acoperire în modul în care politica reală privind ridicarea vizelor a funcționat și funcționează, fiind mai degrabă ceea ce s-ar numi în limbaj popular o „nadă pentru fraieri” (scuzați-mi vă rog limbajul neacademic).
Astfel, vorbim pe de o parte de o inițiativă legislativa a doi senatori, Richard Durbin (reprezentând statul Illinois) și Jeanne Shaheen (reprezentantă a statului New Hampshire), ambii democrați, ultima președintă a Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relații Externe al Senatului Statelor Unite (camera legislativă a Congresului SUA în care sunt reprezentate statele Uniunii și care se ocupă de probleme legate de apărare și securitate, politică externă și comerț exterior), depusă în Senatul American pe 15 martie a. c. și care propune includerea României în programul Visa Waiver. Program care, pe scurt, permite majorității cetățenilor din țările parte în program accesul fără viză în Statele Unite, pentru turism sau în scop de afaceri, pentru o perioadă 90 de zile 1.
Să nu ne entuziasmăm totuși prea mult. Inițiative similare privind România au tot fost depuse în Camera superioară a legislativului American, cel puțin una/Administrație americană, începând cu mandatul președintelui Bush Jr. și jalonând apoi mandatele Obama și Trump, (din păcate) cu rezultatele bine-cunoscute. Mai importante par declarațiile asistentului principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul de Stat al SUA, Dereck J. Hogan, care, primit fiind de prim-ministrul Nicolae Ciucă pe 13 martie 2023 a propus „acordarea de ajutor (tehnic) pentru includerea României în programul Visa Waiver” 2. Pentru aceasta, a declarat Hogan, el a venit însoțit de o delegație care să sprijine departamentele cu competențe în domeniu din cadrul guvernului român.
Sincronizarea temporală a celor două acțiuni menționate ne poate face să credem că de această data este vorba de ceva mai serios. Mai exact de o inițiativă preluată pornind de la sugestiile legate de România ale experților în problemele, politicile și specificitățile zonei noastre (a se vedea mai sus) la care s-au asociat probabil câțiva/mai mulți politicieni americani și la coagularea căreia a contribuit, posibil, și lobby-ul susținut/plătit de România 3. Astfel, inițiativa pare să fi fost îmbrățișată/însușită tacit de către administrație (prin intermediul Deartamentului de Stat), urmând probabil (inclusiv ca urmare a celor deja enumerate) să fie susținută de către (părți din) majoritatea și minoritatea din Senatul Statelor Unite 4, pentru ca propunerea legislativă să fie, într-un final, adoptată. Ulterior vizitei lui Dereck Hogan și depunerii inițiativei legislative pomenite s-a discutat (tot în mod tacit) chiar de un termen concret, în orizontul anului 2024, pentru suspendarea obligativității vizelor de intrare în SUA pentru români.
Iar abordarea tacită este cea mai favorizantă pentru autoritățile americane din două motive. Mai întâi pentru că așa numitele „criterii tehnice” invocate în prezent/trecut (2022) cu emfază (și vă rog să țineți minte predicția mea de acum, din mai 2023) nu vor fi cu siguranță întrunite, rata refuzurilor NU VA SCĂDEA SUB 3% (cum prevăd acestea), România urmând a fi admisă în Visa Waiver prin derogare (la fel ca Ungaria, Cehia, Polonia și mai toate țările acceptate relativ recent în program). În consecință, nu ar da deloc bine să fie pus în evidență faptul că atitudinea lui Anthony Blinken (implicit a șefului său, președintele Biden), s-a modificat (fără vreun motiv „tehnic” care să poată fi invocat) după ce inițial cei doi au comunicat public că România (din păcate) nu întrunește „condițiile tehnice” privind eliminarea vizelor pentru cetățenii săi.
În al doilea rând, amânarea repetată și lipsită de motive plauzibile a includerii României în program - gest care, conform unei definiții de dicționar, se numește discriminare sau arbitrariu - va cam anula orice rațiune plauzibilă de celebrare a evenimentului, cel puțin de către partea americană 5. Oricum, cursul pe care îl va lua în viitor atitudinea SUA față de România depinde și de cine va fi numit ambasador. Acesta este un alt capitol legat de care există, în opinia mea, o nevoie IMPERIOASĂ ca Statele Unite să efectueze o schimbare majoră/radicală privind anvergura, calitatea pregătirii și instruirea în detaliu în privința tipului de atitudini recomandate acestui personaj care le reprezintă în România. Excelența Sa, doamna ambasador Kathleen Kavalec, numită la post în România anul trecut (2022), a oferit deocamdată o prestație prea discretă pentru a putea formula evaluări întemeiate în privința domniei-sale 6. Nu voi intra, deocamdată, în mai multe detalii.
Chiar și așa, capacitatea Statele Unite, prin recunoașterea, implicită și tardivă, a comiterii unei erori, și încercarea de a o corecta constituie un exemplu pozitiv. Cum s-ar spune, mai bine mai târziu decât niciodată. Mai ales dacă îl contrapunem, de pildă, atitudinii ostile menținută până în prezent (ba chiar escaladată în trecutul apropiat) a Austriei - exemplul negativ din comparație. În vizita sa recentă din România, de la finalul lunii aprilie (a se revedea și partea a II-a a acestei analize) ministrul de interne austriac Gerhard Karner menține neschimbată retorica minciunii și a disperării cu care a blocat deja accesul României în spațiul Schengen pe 8 decembrie 2022. Retorică care încearcă doar să mascheze, de această data absolut inutil, pe plan intern (în Austria) incompetența și problemele/scandalurile cu care se confruntă guvernului unui partid (Österreichische Volkspartei/Partidul Austriac al Poporului - ÖVP/PAP) odinioară respectabil, dar care, din păcate, a luat-o demult la vale pe panta populismului ieftin.
Nerușinarea acestui personaj de a cita/folosi la București aceleași date (nereale, false) privind traficul pe o rută de migrație prin România (infirmate în mod ferm și repetat de studiile legate de migrația ilegală făcute de structuri specializate ale UE în Bulgaria, România și Austria) a devenit spuneam, inutilă. Aceasta pentru că, folosindu-se de ele în mod populist-electoral (și după respingerea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen), partidul său a pierdut deja la urne într-o rundă de alegeri (legislative, în landul Austria de Jos) din finalul lunii ianuarie a acestui an. Mai mult, cele zece procente cu care scorul obținut de ÖVP/PAP s-a diminuat față de alegerile precedente au fost câștigate tocmai de către principalii adversari populiști/cu tendințe de extremă dreaptă ai acestuia, reuniți în cadrul FPÖ/PLA (Freiheitliche Partei Österreichs/Partidul Libertății din Austria) - a se revedea și finalul părții a II-a a prezentei analize.
Mișcarea tactică, strict instrumentală și de uz intern bazată pe retorica minciunii și a diperării a guvernului austriac și a partidului care l-a format s-a dovedit net perdantă. Susținătorii cu atitudini anti-migrație din ÖVP/PAP, cei pentru care narativul care făcea din România și Bulgaria țapi ispășitori pentru numărul mare de imigranți ilegali care se regăsesc în Austria e fost elaborat cu dedicație (de către cancelarul Karl Nehammer, ministrul de interne Gerhard Kraner & Co.) nu a ținut. Cei vizați n-au „plecat după fentă”, n-au „înghițit nada” și au votat tocmai cu partidul populist rival (FPÖ/PLA). Cu toate acestea, și împotriva logicii, aceeași retorică dovedit perdantă este menținută și reluată fără modificări, generând o impresie absolut dezagreabilă de déjà vu. Și aceasta, îndrăznesc să cred, nu doar la nivelul României sau al Bulgariei.
Singurul tip de raționament plauzibil pe care mi-l pot imagina, deși lipsit de vreun temei rațional întemeiat, ar fi acela că odată ce a fost livrat un țap ispășitor clar identificat pentru opinia publică austriacă (România și „fluxurile de de migranți legali” pe care aceasta îi catapultează, probabil pe deasupra Ungariei, direct în Austria), stigmatizarea țării în discuție ar putea fi generalizată. Și legat de criza energetică serioasă prin care Austria a trecut/trece (din cauza faptului că s-a bazat aproape exclusiv pe țițeiul și energia electrică importate la prețuri convenabile din Rusia), și pentru sincopele economice (consecințe ale existenței unei economii globale și ale „competenței” propriului guvern), ba chiar și pentru marginalizarea pe care eventual o riscă în cadrul UE. Deoarece, desigur, dacă n-ar exista EMIGRANȚII ILEGALI VENIȚI DIN ROMÂNIA, care la rândul lor mănâncă, consumă resurse și în plus întinează imaginea unei sistem și ansamblu de politici care reprezintă întocmai chintesența valorilor și civilizației europene, Austriei i-ar fi mult mai ușor din toate punctele de vedere 7.
De aceea, în mod cumva uimitor, invitat la București, domnul G. Karner și-a permis să pluseze. Adăugând argumente care nu au nicio legătură cu speța aflată în dezbatere. Domnia sa a pomenit de existența unor rețele ilegale de trafic de persoane, ramificate în România și Austria. Care, în mod evident, există (din păcate),și conectează țara noastră nu doar de Austria ci și de alte state din Vestul Europei, precum și multe state UE între ele. Doar că traficul de persoane nu este în niciun fel echivalent cu migrația ilegală. El poate include, și include adeseori în rețelele sale, cetățeni care ar avea în principiu toate drepturile legale să se afle acolo unde se află, doar că au ajuns să desfășoare (majoritatea lor forțați fiind de către traficanți) activități ilegale, printre ele în top aflându-se munca forțată sau prostituția (clandestină) - ambele într-un regim echivalent sclaviei.
Iar în exemplul dat, cu destulă lipsă de tact, de către ministrul de interne federal al Austriei, și reflectând o realitate cu implicații criminale mult mai grave decât migrația ilegală, traficanții și complicii lor sunt români și austrieci, iar victimele sunt cetățeni români care ajung să fie lipsiți de drepturile de bază. Iar dacă ne uităm la cine beneficiază, pe lângă traficanți (probabil în majoritate români) putem identifica în mod clar angajatorii austrieci (patronii de bordeluri printre ei), care încalcă legea chiar (în ultimul caz chiar dacă nu este vorba de bordeluri clandestine), făcându-se complici la lipsirea de libertate a unor semeni sau la limitarea acesteia pentru PROFITURI MAI MARI. În plus, mai există o categorie de care e bine să nu uităm, și care reprezintă cel puțin niște complici indirecți la această formă de criminalitate: clienții respectivelor prostituate, care probabil din rațiuni de prețuri de dumping, „recurg la serviciile” unor persoane (o parte minore) care au ajuns obligate să presteze ceea ce în prezent tinde să să fie numită „muncă sexuală” (!) prin confiscarea actelor, amenințări, bătăi, șantaje asupra familiilor lor rămase în țară practicate de către proxeneții-infractori care le controlează. Clienți care se se regăsesc, desigur, în rândul cetățenilor exemplari austrieci și ai Uniunii Europene.
Însăși îndrăzneala ministrului Gerhard Karner de a ridica o asemenea problemă la București arată modul absolut defectuos în care vizita a fost pregătită de partea română, și relevă faptul că ar fi fost nu doar la fel de „eficient”, ci chiar mai bine pentru toate părțile dacă ea nu avea loc. Desigur, în persoana ministrul-plagiator (ministru de interne și ministru de stat) Lucian Bode cu greu poate fi găsit, de către oricine, un partener, cu toată bunăvoința de care respectivul/respectiva ar da dovadă. Competența domniei sale (încercând să o evaluez cu maximă indulgență și bunăvoință, dar totuși ca urmare a propriilor prestații) se ridică maximum la cea necesară unui șef de filială comunală de partid (mă refer la comunele rurale) sau de șef de scară (fie, președinte de bloc) din urban. Discursurile domniei-sale și ale omologului austriac de pe parcursul vizitei celui din urmă, prin intermediul cărora s-au proiectat viziuni și realități absolut paralele, au reflectat acest lucru din plin.
Toate vizitele de acest nivel sunt pregătite (și dacă domnul Bode nu cunoștea acest lucru, cu siguranță i-a fost comunicat, iar preparativele au fost efectuate de către aparatul din subordine al ministerului) prin discuții exploratorii preliminare. Dacă în cadrul acestora nu s-a ajuns la niciun acord, fie și minimal, ce rost a mai avut deplasarea ministrului austriac de interne la București? Cele afirmate de cel din urmă nu i-au au servit cu siguranță la nimic nici ministrului Bode, nici guvernului și nici PNL-ului (cu atât mai puțin la nivel de popularitate sau pe plan electoral). Iar dacă cumva (extrem de puțin probabil totuși, pentru că acest fapt ar fi făcut vizita sa inutilă) Gerhard Karner, odată ajuns la București, a schimbat direcția mesajului transmis cu 180 de grade, acestuia i se putea răspunde extrem de prompt și ferm, fără a încălca cutumele diplomatice, dar transmițând totuși un semnal față de discursul său lipsit de argumente credibile, dezarticulat logic și sfidător față de partea română.
Mai întâi, orice reiterare a vechii „plăci stricate” prezentate de delegația austriacă în plenul Consiliului JAI (Justiție și Afaceri Interne) de pe 8 decembrie anul trecut, și respinsă de către acesta în ansamblul său trebuia blocată din start/tăiată din rădăcină în mod repetat, mai întâi în cadrul întrevederilor preliminare care au precedat vizita (ca o precondiție a desfășurării deplasării lui Kaner la București) și/sau ulterior, dacă era necesar, inclusiv în public (la conferința comună de presă). Apoi, legat de speța rețelelor de trafic de persoane invocată de ministrul de interne Kraner puteau/trebuiau fi pomenite strict (contra-)punctele enumerate de mine mai sus. Chiar dacă ministrul român de interne se prezintă (ghinionul nostru!) cum am văzut mai sus, cunosc faptul că Ministerul dispune și de o serie de profesioniști bine pregătiți și onești 8 care merită tot respectul. Să nu confundăm, totuși, Ministerul cu ministrul.
În plus, consider că ar fi fost extrem de inspirat ca în replica data ministrului Kraner preferabil chiar de către ministrul Bode, consiliat corespunzător anterior (mergea și un răspuns citit de pe niște foi, la o adică) acesta să-i pomenească omologului său de existența în România a unei mafii extinse a lemnului, în legătură cu cel puțin o mare firmă austriacă de prelucrare a masei lemnoase, activitatea „în cooperare” a componenților acestor entități ducând nu doar la defrișări masive și ilegale sau comerț clandestin ci chiar și la crime propriu-zise (omucideri). Aceste aspect, desigur, ar trebui să intereseze și organele polițienești și Ministerul federal de interne al Austriei, iar problema fiind veche și i se puteau cere titularului celui din urmă (pe loc) răspunsuri privind măsurile întreprinse de către acesta pentru contracararea acestor activități. Mai mult, se putea face (tot public) precizarea că, în pofida acestor acțiuni profund detrimentale intereselor României și care au nemulțumit în mod serios opinia publică din tară, lor nu li s-a răspuns prin blocarea raporturilor comerciale cu Austria sau cu alte măsuri exagerate sau arbitrare 9.
În final, dacă nu se ajungea la niciun acord, în locul ținerii de discursuri paralele (inclusiv la finalul vizitei) întrevederile oficiale interministeriale trebuiau întrerupte de către partea română. Un gest serios, chiar grav, la limita normelor și cutumelor diplomatice, dar nu în afara acestora. Ministrului populist Kraner nu trebuia să i se permită să debiteze discursul legat de „drumul lung pe care România îl mai are de făcut”. În niciun caz nu la București. Întâlnirii trebuia să i se pună capăt cu motivul clar (și invocat public) că Austria încalcă, repetat și la un moment ulterior respingerii aderării României la spațiul Schengen, cu rea voință evidentă (și regretabilă) nu doar criteriile și regulile privind apartenența și alăturarea la acesta, ci și principiile și normele generale ale Uniunii Europene, și chiar valorile fondatoare pe care s-a bazat crearea acesteia.
Discriminării practicate, sub formă de desconsiderare/obrăznicie (ca să nu ne ferim să spunem lucrurilor pe nume), de către Austria era cazul și merita să i se pună capăt, cel puțin pe moment, în acest fel. Iar responsabilitatea tratării cu un membru care încalcă flagrant regulile UE (fapt declarat în mod explicit, în trecut și mai recent, de către lidershipul acesteia) trebuia plasată de către reprezentanții României în „curtea” Uniunii și a ansamblului statelor membre, care trebuie să facă presiuni asupra statului care nu respectă regulile jocului și să-l aducă la ordine. Nu este în niciun fel cazul ca aceste castane, înfierbântate în mod iresponsabil și inutil de populiștii care formează guvernul austriac, să fie scoase din foc de către autoritățile românești. Și nici nu este drept cei care-și frig mâinile cu ele să fie cetățenii români.
La nivel personal-instituțional, adică la acela în care orice instituție este reprezentată și parțial materializată de/într-un lider, austriecilor trebuia să li se dea o lecție pentru a fi descurajați (a li se induce frica, dacă doriți o exprimare mai frustă) de a-și purta și replica populismul de ordin intern oriunde, oricum, față de oricine și exprimat prin intermediul oricărui tip de aberații aleg/binevoiesc. Îmi veți spune că frica nu e bună, eu voi fi (și sunt) de acord cu dumneavoastră, dar vă voi spune că fără un astfel de semnal nu-i vom putea opri. „Conflictul” nostru, trebuie să înțelegem cu toții aceasta, nu e cu o țară sau cu o societate și nici măcar cu un sistem politic, ci cu o clică partinică. De aceea măsuri de tipul boicotului, embargourilor etc, dincolo de faptul că ar fi dificil de pus în practică ar fi nu doar inutile și dăunătoare, ci abia acelea ar capacita, în mod posibil, societatea austriacă și cetățenii acestei țări împotriva unui acces al României în Schengen.
La fel, diversele concesii făcute Austriei (opusul boicotului și embargoului), prin acreditarea unor reprezentanți ai instituțiilor din acest stat ca observatori pe lângă instituții similare din România (Poliție, Poliția de Frontieră, posibil și Autoritatea Națională a Vămilor) au sens doar s-a urmărit să se dea un semnal de transparență totală, și să se evidențieze astfel lipsa de temei a faptelor și datelor invocate de reprezentanții Austriei în Consiliul JAI din 8 decembrie anul trecut, și în preajma acestuia. Dacă semnificația acestor concesii nu este cea pomenită (ele fiind premise DUPĂ verificările repetate făcute de reprezentanții UE privind securizarea frontierelor externe ale acesteia din România), iar acest lucru nu a fost făcut cât se poate de clar din primul moment pentru partea austriacă, autoritățile române au comis o greșeală majoră, intrând singure în jocul populist-electoral de uz intern al guvernului Österreichische Volkspartei/Partidul Austriac al Poporului (ÖVP/PAP) al Austriei.
Lucru pe care acestea n-ar fi trebuit să-l facă niciodată, soluția fiind, după cum spuneam, folosirea tuturor „căilor de atac” permise/a pârghilor disponibile în cadrul UE, prin demersuri direcționate către structurile de conducere ale acesteia (Comisie, Consiliu, Parlament) și adresate inclusiv Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), EVITÂND disputele sterile și inutile cu Austria (ba poate chiar și limitând contactele autoritățile austrice, ca urmare a lipsei lor evidente de fair-play) și EVIDENȚIIND CÂT MAI PE LARG ȘI REPETAT ÎNCĂLCAREA REGULILOR SCHENGEN ȘI A NORMELOR ȘI PRINCIPIILOR UE DE CĂTRE GUVERNUL AUSTRIAC. Într-o situație cum e cea prezentă, doar milogeala față de Austria (indiferent sub ce retorică ai masca-o) reprezintă o soluție mai proastă decât proiecțiile de sumă nulă legate de embargouri și boicot. Dar cam asta e - când titularul de la Interne e ca și cum n-ar fi, n-ai de unde să ceri prea mult și pace. În această privință nu putem decât să sperăm într-o aliniere mai favorabilă a plantelor, eventual a portofoliilor, și să ne punem nădejdea în Uniunea Europeană în ansamblul ei.
Revenind la Statele Unite, toate erorile comise de SUA față România, prin intermediul politicii externe a acesteia, s-au datorat și se datorează unei atenții insuficiente (inexistente/marginale) acordate față de zona din domeniul socio-uman și al relațiilor internaționale numită „studii de arie” . Și mai exact, ignorării de către decidenții americani a filo-americanismului care, în România, comparat cu statele vecine cel puțin, este poate unul mai cu vechime și mult mai profund/mai puțin conjunctural. Pentru a nu mai menționa faptul, constatat în mai multe sondaje de opinie care comparau atitudinea pro sau anti-americană în mai multe state, că filo-americanismul românesc era/este mai intens și mai răspândit.
Să sperăm că ultimele evenimente nu sunt întâmplătoare, și că socul invaziei Ucrainei de către Rusia a reprezentat totuși un sunet de goarnă deșteptătoare „din somnul cel de moarte” (chiar și gradual/în etape) și pentru Statele Unite. Cred că trebuie să nădăjduim (și ar fi cazul ca aceasta să se fi petrecut) că autoritățile acestui stat au realizat că un parteneriat nu înseamnă doar apărarea partenerului mai puțin puternic (și făcând parte din aceeași alianță) în eventualitatea unui atac, la schimb cu sprijinul acordat în timp de către acesta sub diferite forme, ci și a-l trata în mod echitabil pe toate planurile.
Iar metoda cea mai eficientă și viabilă de a-ți asigura susținerea acestuia nu constă în a da curs reflexelor (remanente probabil din perioada în care SUA se aliau cu diverși dictatori de dreapta) de a subordona în mod obscur politicienii și a controla în mod netransparent serviciile de informații/secrete ale statului în cauză, ci în a promova, în relațiile bilaterale, acele politici publice care să-ți asigure simpatia, aprecierea și sprijinul cetățenilor și a societății civile din țara respectivă. Aceasta mai ales dacă în rândurile acestora a existat (cum este cazul în ceea ce privește România) o atracție/fascinație cu o vechime considerabilă față de Statele Unite.
____________________________________
1Pentru aceasta, cetățenii țărilor membre ale Programului Visa Waiver trebuie ca anterior călătoriei planificate în SUA să obțină o aprobare de principiu prin intermediul Electronic System for Travel Authorization/Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor al Administrației americane (ESTA). Aceasta, odată obținută. este valabilă timp de doi ani, sub rezerva revocării sale. Chiar și așa, la rigoare decizia finală pentru acceptarea accesului pe teritoriul Statelor Unite este luată, în cazul fiecărui vizitator al țării, de către ofițerii Ofițerii Serviciului vamal și de protecție a frontierelor din SUA.
2Formula folosită fiind citată de presa românească în ansamblul ei.
3Evident, din fonduri publice. Din păcate sau din fericire, adesea - sau poate prea des - (și) așa se inițiază și adoptă inițiativele legislative în Congresul american.
4După alegerile legislative federale (parțiale) din noiembrie 2022, din cele 100 de locuri/mandate, Camera superioară a Congresului SUA (Senatul) are în prezent o (fragilă) majoritate democrată (51 de mandate), formată cu sprijinul a 3 senatori independenți. Camera reprezentanților în schimb e dominată de o majoritate republicană.
5Privind autoritățile române, sau mai exact politicienii noștri aflați la putere acum sau într-un viitor apropiat, cred că „surprizele” pe care ni le-au făcut prea mulți dintre ei legate de populismul, ipocrizia, lipsa de verticalitate și coerență ori cantitatea de nerușinare de care au dat dovadă nu ne lasă loc de foarte multe speranțe legate de un firesc sau o decență a conduitei lor. Cel puțin, cum ziceam, în prezent și în viitorul apropiat.
6 Doamna ambasador evitând în același timp (cel puțin deocamdată) să pășească în capcane (faux pas) pe care predecesori ai domniei sale reușeau să și le (să îi) treacă la activ aparent fără eforturi deosebite și cu naturalețe. Un fapt (un pas mic înainte) care în sine este îmbucurător.
7Se reiterează astfel oarecum, într-o formă adaptată/adăugită, enunțul lansat de un alt manipulator infinit mai diabolic (criminal chiar, și îmi cer scuze pentru alăturarea politicienilor austrieci la personajul infam la care mă refer) dar în felul său cu mult mai talentat decât domnii Nehammer, Kanmer et eiusdem farinae, și anume un oarecare dr. Josepf Goebbels: „dacă ai găsit o minciună, repet-o cât mai multe dăți și ea va fi crezută”.
7Care, în plus, sunt aproape sigur că în forul lor interior îmi împărtășesc opinia despre șeful lor ierarhic, între altele și pentru că ei duc „în spinare”, printre diverși sinecuriști promovați politico-nepotistic, întreaga greutate a activității dintr-un „departament” al guvernului extrem de important pentru ansamblul politicilor publice și datorită impactului avut de acestea asupra societății în ansamblu.
9De fapt, și din păcate, pentru multă vreme acestor acțiuni ilegale și masive nu li s-a răspuns, din partea autorităților românești cu (aproape) nimic, pe linia măsurilor legate de respectarea legii și ordinii. Sau cu aproape nimic eficient. Dar aceasta este desigur o altă discuție.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.
După ce Congresul american a aprobat săptămâna aceasta un mult așteptat ajutor militar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Rusia a jubilat că armamentul occidental avansat nu va putea...
Comentarii
Adaugă primul comentariu
Parteneri Ziare.Com
DigiSport.ro
Top stiri din Actualitate
