Franta blocheaza Europa politica - De la cititori

In urma cu 5 luni, socialistul francez Francois Hollande a castigat presedintia Frantei cu o mare promisiune: aplicarea unui "nou" model de iesire din criza, bazat pe crestere economica, nu pe austeritate. Bugetul pentru 2013 alcatuit acum cateva zile de guvernul socialist de la Paris spune insa altceva: domnul Hollande s-a razgandit.

In aprilie-mai 2012, milioane de francezi au crezut promisiunea candidatului socialist intr-o solutie "miraculoasa" care va readuce cresterea economica in absenta oricaror sacrificii. Si l-au votat, concediindu-l nu numai pe Nicolas Sarkozy (pe care prea putini il regreta, ca individ), dar implicit si planul acestuia, destul de avansat, privind o mare intelegere franco-germana pentru salvarea Europei.

Acum, electoratul de stanga francez tocmai a fost servit. Bugetul Frantei pentru 2013 prevede "un efort fara precedent" pentru contribuabili, dupa cum afirma chiar liderii socialisti, cifrat la 30 de miliarde de euro. Ups! Parca in campania electoral nimeni nu a vorbit de asa ceva. Nu-i nimic, acum suntem dupa alegeri.

Franta are o datorie suverana de 2000 de miliarde de euro, iar liderii sai, cu vadita teama de reactia strazii in glas, cer un efort "fara precedent" pentru ca statul sa faca rost, in 2013, de 30 de miliarde suplimentare. Daca impartim cifrele, rezulta 67 de ani, asta fara a lua in considerare dobanzile, la care bancile sigur nu vor renunta.

Mai clar, doua generatii de francezi ar trebui sa faca eforturi "fara precedent", daca ar fi ca Franta sa iasa din situatia actuala, prin forte proprii. Norocul politicenilor europeni de astazi, inclusiv a celor francezi, este ca majoritatea electoratului prefera sa voteze dupa "impresii artistice", si tot mai putini se pricep la matematica, fie ea si elementara.

"Sfanta Treime" a austeritatii (socialiste) din Franta

Impartiali si echidistanti cum ii stim, socialistii francezi au impartit austeritatea pe care o pregatesc Frantei in 2013 in trei parti egale, de cate 10 miliarde fiecare. Prima parte ar trebui sa vina de la "marii bogati" ai Frantei. Celor care castiga peste 1 milion de euro anual, estimativ 1500 de persoane, le va fi impus un impozit pe venit de 75%. Dar si cei care castiga cel putin 150.000 de euro anual, estimativ 50.000 de persoane, vor plati un impozit pe venit de 45%.

Alte 10 miliarde se doresc a fi obtinute prin cresterea impozitelor pentru intreprinderile "mari", in categoria carora se afla ultimele bastioane ale industrialismului francez, precum producatorii de autoturisme, aeronave, nave maritime, electronica, echipamente nucleare sau armament.

In fine, 10 miliarde vor "reveni" economiilor impuse administratiei centrale (ministerelor), inclusiv armatei, si celor locale, de care depind "suburbiile defavorizate" din aproape toate orasele Frantei, locuite de cetateni a caror identificare pe baza unor indicatori sociali precum "etnia" sau "religia" este ilegala in Franta.

Francois Hollande a definit acest buget ca unul "de redresare". In campania electorala, domnia sa a vorbit insa doar de "crestere", condamnand virulent o austeritate pe care Nicolas Sarkozy nu indraznise niciodata sa o aplice, dar pe care guvernul socialist o impune astazi Frantei fara menajamente.

Putini isi mai fac azi iluzii cu privire la politicieni. Manevra socialistilor francezi ridica, totusi, o mare intrebare: cum ramane cu paradigma "cresterii fara austreritate" cu care practic au blocat procesul integrarii politice din Europa? Caci despre asta este vorba aici, in primul rand, nu despre Franta.

Urmeaza apoi intrebarile "mici". Chiar si-au facut socialistii francezi bine calculele? Nimeni, nicaieri, nicicand, nu i-a plans pe bogatasi, dar tot un calcul simplu arata ca bugetul pe 2013 presupune un impozit suplimentar de 6 milioane de euro pentru fiecare dintre acestia. Ce se va intampla daca multi vor prefera sa-si inchida afacerile si sa-si transfere banii in banci straine?

Mai grav, ce se va intampla daca industriile franceze nu-si vor putea plati "partea" de 10 miliarde? PIB-ul Frantei se mai bazeaza azi doar in proportie de 19% pe industrie, o cifra tragica pentru o tara care alaturi de Anglia si Germania a condus candva revolutia industriala mondiala.

Multe intreprinderi franceze isi delocalizeaza deja productia in tari din "Sud" si "Est", unde stabilitatea politica este satisfacatoare, forta de munca este mai ieftina, statul are autoritate reala, disciplina sociala este superioara, iar impozitele de 5, pana la 10 ori, mai mici. In epoca globalizarii, socialistii francezi (si europeni) ar trebui sa fie foarte atenti cu impozitele asupra muncii si capitalului, daca vor totusi sa mai ramana ceva industrie pe teritoriul Frantei (si Europei).

Iar in ce priveste economiile de 10 miliarde impuse autoritatilor central si locale din Franta, ce este pregatit domnul Hollande sa faca in cazul in care "tinerii defavorizati" din suburbiile franceze, neplacut impresionati de reducerea debitului din suzeta bugetara, ar decide sa ridice steagul rosu, verde, negru (sau orice "combinatie de trei luate cate doua" din aceste culori) al revoltei?

Paranoia franceza si integrarea europeana

Nicio alta tara din UE nu prezinta accentele politic-paranoide vizibile in Franta. Pe de o parte, "sensibilitatile de stanga" raman puternice, chiar virulente, apte de a valida la urne programe fanteziste. Pe de alta parte, politicienii francezi, in mod traspartinic, odata ajunsi la guvernare, devin subit gardienii inflexibili ai "suveranitatii nationale" a Frantei.

Adevarul este ca, de la De Gaulle incoace, elitele politice franceze joaca la doua capete, refuzand sa aleaga intre "suveranitate" si Europa, iar multi francezi refuza sa accepte idea ca "stanga" care da la toti fara sa ceara de la nimeni si-a incheiat existenta. Or, refuzul realitatii "din strada" reprezinta calea sigura spre paranoia.

Polonia, Cehia, Ungaria si Suedia resping propunerile Germaniei si Comisiei Europene de integrare politica a UE. Niciuna dintre aceste tari nu are forta Marii Britanii, singura care isi poate permite o cale proprie. Daca o fac, totusi, este pentru ca Franta le ofera ocazia sa se ascunda in spatele sau, prin politica pe care o face.

Decizia electoratului francez din mai 2012, de a readuce socialistii la putere, a luat Germaniei rolul de principal promotor al integrarii politice europene, transferandu-l de facto Comisiei Europene. Politicienii romani care ii dau castane saptamanal lui Manuel Barosso la A3 sau RTV ar trebui sa faca si ei (daca pot) un "mare efort" de a intelege mizele europene colosale, printre pateticele lor conflicte provinciale.

A fi astazi, in Europa, socialist, liberal, conservator, ecologist etc., este o proba de deruta istorica. Gravitatea momentului legitimeaza doar doua orientari, adecvate realitatii: federalismul si nationalismul (democratic). Europa nu va mai rezista mult blocata in proiect. Fie risca si merge inainte, fie risca si revine la drumuri deja batute.

O federatie europeana presupune provocari majore. Insa globalizarea, pe care niciun guvern national nu o poate controla sau opri, impune o alegere: integrare politica sau "moarte" geopolitica. Se poate reveni la modelul de secol 19 al statul natiune, cu riscul cert al prabusirii rapide si grave a nivelului de trai si cu riscul probabil de transformare a Europei intr-o colonie moderna a restului lumii.

Europa nu va relua "cresterea" economica decat prin re-industrializare si recastigarea competitivitatii produselor sale pe pietele globale. Bugetul Frantei pentru 2013 arata insa o gandire politica exact opusa atingerii acestor obiective strategice.

Similar, europenii nu vor scapa din capcana celor 14.000 de miliarde de euro datorati "pietelor de capital", daca nu vor echilibra forta acestora printr-un stat federal puternic. Altfel, "pietele" vor "executa" statele tot mai slabe si impotente, unul dupa celalalt. Europenii fie se salveaza impreuna, acceptand o suveranitate federala superioara, fie se prabusesc pe cont propriu.

Solutia se afla, mai mult decat oriunde, la Paris, pentru ca nici Germania, nici Bruxelles-ul, nu pot face marele pas inainte fara Franta.

Ciolacu susține reforma bugetară și regionalizarea teritorială: ”Să nu mai existe decalaje ca între Timişoara şi Bacău”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, 25 aprilie, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ....

Clotilde Armand ironizează PSD-ul după ce i-a cerut demisia: "Mai stau, să vă scot din minţi că nu mai puteţi fura"

Trimisă în judecată pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, Clotilde Armand, primarărița Sectorului 1 a declarat răspicat că nu va demisiona, aşa cum i-au cerut...