Editorial: Politicienii nu mor niciodata. Numai Lascarica

Gura mare, glande salivare din belsug, atropina injectata in ochi, ca sa dilate pupila si sa dea impresia de atentie sporita, si in inima, sa-i reduca frecventa ca sa para mai milosi, idei delirante fixe, o memorie buna, ca sa tina minte toate minciunile, sau mai putina, suplinita de un portofel alimentat de stat, ipocrizie, paiete si ode.

Adaugati tara rupta in fund, usor de impresionat, alegerile, ocazia prestatiei artistice, niste handicapati sentimental, incapabili sa puna limita visului, si veti avea portretul si habitatul politicianului roman.

Pret de cateva respiratii, au disparut. Jurnalele au intepenit si cate zece minute pe vestea mortii lui Gheorghe Dinica, si ne-am amintit de ce ne era dor de copilarie, adolescenta, tineretea invadate de comunism, in care iubeam aproape religios un personaj inghesuit in decoruri de carton suspendate de firele cerului. Am devenit maturi si am luat actorul cu noi, pe care l-am infipt de-acum si mai adanc in inima smulsa din piept.

Dar cele zece minute s-au scurs si am plonjat din nou, cu un sut in fund, in sondaje, replici, acuzatii, minciuni si campanii cu foarte multi bani.

Caci politicienii nu mor niciodata. Sunt tot slujitori ai scenei, ca asta-i lumea, un blitz monstruos, dar teatrul lor este de prost-gust. Stim cu totii, si facem un compromis pe care nu-l marturisim, de teama sa nu parem idioti. Ne taie capul ca trebuie sa alegem ceva, si cand nu ne mai taie, nu mai mergem la urne.

Dar ramanem prizonierii lor, indiferent ce optiune am avea. Chiar daca ne sustragem. Si ei sunt tot mai multi, si mai verbali, in timp ce actorii ni se desira sub ochi. Pierdem mereu cate-o farama din trup, si in locul ei cresc doi, trei candidati, cu alaiul lor de aspiranti si de consilieri.

Destinul conspira sa ne imputineze rasul, ni-l smulge din viata pe Gheorghe Dinica si ni-i lasa pe cap pe cei care i-au inspirat personajele. Pe cap, in cap, sub perna, in nari, in televizor, pe scena spitalului, ne-au inconjurat. Am ramas cu ei, si nu mai pot sa visez sa fac ceea ce imi doresc de multi ani: sa-l intalnesc pe actor si sa-i cer iertare ca, elev fiind, l-am necajit teribil intrebandu-l de ce joaca doar roluri negative, e, cumva, un om rau?

Mai sunt cativa, pe care-i vom pierde lin, dar la fel de brutal, pentru a ne trezi intr-o zi ca-i cautam cu disperare si, dupa ce ne vom roti capetele pana la durere, nu vom descoperi decat chipuri care zambesc din afise electorale.

Suntem tot mai singuri si mai fara haz. Ne fortam sa ne cultivam samburi de copaci in vine, iubim cate-o clipa in care ne scarpinam intre umeri dorindu-ne sa ne creasca acolo macar o aripa, dar campia e goala, si pamantul crapat. Ramanem numai noi si ei. Si intr-o zi, fericiti ca gasim, totusi, iesirea, ne vom transforma in ei. Fara actori. Pe o scena goala, in care ne inghesuim cu totii sa mancam.

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, și-a depus candidatura la șefia unui consiliu județean din Moldova

Filiala Vaslui a PNL și-au adus tot efectivul la Biroul Electoral Județean (BEJ) Vaslui, pentru depunerea oficială a candidaturii lui Nelu Tătaru la conducerea Consiliului Județean Vaslui....

Surpriză la o primărie din România. Doi soți candidează unul împotriva celuilalt: ”N-am crezut că poate să aibă atâta nebunie”

O situație cu totul atipică a apărut în cursa electorală pentru primăria Gogoșu din Mehedinți. Actualul primar candidează pentru un nou mandat, însă are un rival la care nu se aștepta....