The New York Times: Coșmarul din Liban ar putea fi viitorul Israelului

Pe 12 septembrie, Curtea Supremă a Israelului va analiza dacă acapararea puterii judiciare de către prim-ministrul Benjamin Netanyahu este legală. Netanyahu a refuzat în mod repetat să se angajeze să respecte o decizie adversă, așa că, dacă instanța hotărăște împotriva coaliției sale, Israelul va intra într-o criză judiciară totală, scrie Thomas L. Friedman în The New York Times.

Șefii armatei, Mossad, Shin Bet și poliția vor trebui să decidă cui îi sunt loiali – unei coaliții politice angajată într-un putci judiciar sau unei Curți Supremă care își păstrează independența.

Dar chiar dacă instanța decide că nu are putere să-și mențină autoritatea, Israelul se va afla în continuare într-o criză totală. Pentru că Netanyahu și coaliția sa de extremă-dreaptă de naționaliști evrei și evrei ultra-ortodocși au încălcat deja contractul social de bază care a ținut Israelul împreună în ultimii 75 de ani - „trăiește și lasă să trăiascăv și pe altul”.

„Știu multe despre acest principiu. Am trăit în două țări din Orientul Mijlociu de la sfârșitul anilor 1970 până la sfârșitul anilor 1980 – Liban și Israel – care și-au menținut stabilitatea ani de zile respectând acest principiu. Până nu au mai făcut-o“, scrie Friedman.

Libanul și Israelul au două trăsături mari în comun: sunt cu adevărat mici ca geografie și incredibil de diverse ca populație - diverse din punct de vedere religios, diverse din punct de vedere etnic, diverse din punct de vedere politic, diverse din punct de vedere lingvistic, diverse din punct de vedere educațional.

„Trăiește și lasă să trăiască și pe altul”

Când democrația ta este cu adevărat, foarte mică și cu adevărat, foarte diversă, există o singură modalitate de a menține stabilitatea - toți actorii diverși trebuie să respecte principiul „trăiește și lasă să trăiască și pe altul”. Sau, așa cum au descris-o libanezii de fiecare dată când o facțiune de acolo a încălcat acest principiu, a cufundat țara în război civil și apoi a trebuit să restabilească echilibrul între secte, „nici un învingător, nici un învins”. Toată lumea trebuie să respecte anumite limite.

Totuși, în ultimele două decenii, miliția șiită pro-iraniană din Liban, Hezbollah, al cărei nume înseamnă „partidul lui Dumnezeu”, a distrus acest principiu. Și-a folosit superioritatea în arme și luptători și sprijinul Iranului pentru a-și impune autoritatea tuturor celorlalte partide și secte libaneze. În loc de „nici un învingător, nici un învins”, Hezbollah a impus principiul adesea asociat cu dictatorii africani – „ e rândul nostru să mâncăm ”, adică democrația ducă-se naibii, este rândul nostru să obținem mai mult decât partea echitabilă din resursele statului, neținând cont de nicio autoritate independentă (cum ar fi un sistem judiciar).

Cu toate diferențele dintre Liban și Israel, coaliția lui Netanyahu este echivalentul „Partidului lui Dumnezeu“ și a decis că acesta este rândul său să mănânce – chiar dacă a câștigat alegerile din noiembrie trecut cu doar 30.000 de voturi din 4,7 milioane exprimate . Așa că a încălcat principiul „trăiește și lăsă să trăiască și pe altul” și a început imediat să transfere sume fără precedent de bani noi către școlile religioase ultra-ortodoxe – fără a le solicita să predea matematică, științe, engleză sau educație civică democratică – și să numească miniștri cu cazier judiciar. Toate acestea au fost făcute în timp ce încercau să neutralizeze capacitatea Curții Supreme de a opri orice.

Acest tip de acaparare de resurse/putere este fără precedent în politica israeliană și este cu atât mai înfiorător când este făcut, parțial, de partide ultra-ortodoxe ai căror membri plătesc cel mai puțin impozit și servesc cel mai puțin în armată, scrie autorul.

Până acum, cu excepții ocazionale, toată lumea își cunoștea limitele – secularul știa cât de mult să-i preseze pe religioși să deschidă restaurante în ziua de Sabat, ultraortodocșii știau cât de mult să-i preseze pe seculari cu privire la drepturile LGBTQ. Coloniștii din Cisiordania au urât acordul de la Oslo, dar nu au încercat niciodată să demonteze Autoritatea Palestiniană, care guvernează anumite părți din Cisiordania. Chiar și Curtea Supremă devenise mult mai echilibrată ideologic în ultimii ani între conservatori și liberali, în ciuda declarațiilor înșelătoare ale lui Netanyahu care spuneau contrariul.

Rupând acel echilibru prin forță - datorită unui avantaj politic minuscul, tranzitoriu, în Parlament - Netanyahu și coaliția sa au încălcat ceva mult mai important decât o lege. Ei au încălcat norma nescrisă care ține Israelul împreună. Este greu de văzut cum țara va fi vreodată la fel.

Dacă Curtea Supremă declară că nu are autoritatea să oprească lovitura judiciară a lui Netanyahu sau dacă Netanyahu refuză să respecte o hotărâre împotriva acapararii puterii, sistemul israelian — deja se fracturează deoarece atât de mulți rezerviști din armată și forțele aeriene refuză să mai servească un guvern pe care îl consideră acum dictatorial, nu democratic - ar putea scăpa complet de sub control, crede Friedman.

Cosmarul scenariului Beirut

Autorul și eseistul israelian Ari Shavit spune că Israelul va deveni „o dictatură electivă — o altă Ungarie, Polonia sau Rusie. Asta pentru că moștenirea politică evreiască nu poate suporta autoritatea prin absolutism și pentru că dreapta radicală din Israel nu are suficientă putere pentru a-și impune voința liberalilor.”

Adevăratul pericol, a susținut el, este că Israelul va coborî în haos și se va dezintegra.

„Spectrul care se profilează este Libanul”, a adăugat Shavit. „Vecinul nostru din nord a suferit o mare ruptură când ordinea sa intertribală delicată s-a prăbușit.” Și acum, în Israel, „compromisul istoric care a permis comunităților sale extrem de diverse să trăiască împreună în pace – cu dreapta controlând puterea politică în majoritatea ultimilor 20 de ani, iar centrul și stânga deținând stăpânire în tribunale, mass-media și universități. — s-a prăbușit.”

„Ca și în zilele distrugerii Primului și al celui de-al Doilea Templu fracționismul ne sfâșie și amenință că vor distruge națiunea magnifică pe care am construit-o aici. Deci, coșmarul care mă zguduie să mă trezesc la orele mici nu este Budapesta sau Varșovia, ci Beirut,” spune Shavit

„După ce am trăit personal acel coșmar din Beirut la sfârșitul anilor 1970, pot confirma că este o posibilitate prea reală pentru Israelul de astăzi. Îl spargi, îl pierzi - și nu îl poți recupera“, conchide el.

Fosta președintă a Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, îi cere premierului Netanyahu să demisioneze: ”E un obstacol în calea păcii”

Fosta președinte a Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, democrata Nancy Pelosi, a condamnat abordarea premierului israelian Benjamin Netanyahu față de războiul din Gaza și a spus că...

Armata Israelului anunță că debarcaderul construit pentru a primi ajutoare umanitare va fi funcțional la începutul lui mai

Armata israeliană şi-a exprimat sâmbătă speranţa că speră că debarcaderul construit pentru a facilita livrarea de ajutor umanitar către Fâşia Gaza, asediată şi bombardată de Israel,...