Orașul în care s-a filmat "Patimile lui Hristos", la doar o oră și jumătate de România. Senzația pe care ți-o dă așezarea antică e tulburătoare REPORTAJ

Un recent proverb turistic spune că, atunci când n-ai bani de Bali, te mulțumești și cu Bari.

Bari e orașul în care, pe ritmurile lui Gianna Nannini și Edoardo Bennato microbiștii români au simțit pentru prima dată că visele pot deveni realitate. Un'estate italiana, cântat în 1990, e socotit și acum cel mai frumos imn din istoria Cupei Mondiale de fotbal. Bari va rămâne întotdeauna orașul în care Lăcătuș l-a executat pe celebrul Dasaev, în primul meci al României post-socialiste la un Campionat Mondial, și în care tricolorii au răpus balaurul sovietic, față de care politic fusesem doar un șervețel umed.

Dacă vrem să fim răutăcioși, Bari e și orașul în care Răducioiu a uitat în timp record limba română, deși istoria reală îl reține pe Radu drept rătăcit și în sens invers, pentru că, pus în fața unei întrebări directe, acum 33 de ani, Răducioiu a dat un răspuns de lemn. “Ce înseamnă Buon Natale”, l-au întrebat italienii. “Cum ce – Crăciun bun!”, a răspuns sigur pe el Raducioiu al nostru, care a mai recuperat pe parcurs golurile de memorie în ceea ce privește limba lui Eminescu și acum chiar o vorbește bine din postura de analist tv.

Orașul lui Aldo Moro și al caracatițelor bătute de ciment

Localnicii spun că dacă ar avea ieșire la mare, Parisul ar semăna cu Bari. Comparația e exagerată, însă cel mai important oraș din Puglia e vioi, nu foarte aglomerat, cu stil de viață ușor arhaic, conservat relativ bine de pe vremea Italiei regaliste. Până în 1946, după Al Doilea Război Mondial, Italia a fost monarhie, sub conducerea Casei de Savoia.

În istoria ei, Puglia, regiunea de sud -est a Italiei, în care se află Bari, a fost însă cunoscută pentru scena războiului punic din anul 216 î.e.n. încheiat cu victoria generalului cartaginez Hannibal asupra romanilor. N-am găsit, pentru simplu fapt că n-am căutat, urmele lui Hannibal pe aici, dar pot să vă spun, dacă vreți istorie, că Aldo Moro, fost prim-ministru și ministru de externe al Italiei, răpit și asasinat după 55 de zile, în 1978, e de loc din zonă și a absolvit Universitatea din Bari. N-ai cum să nu te lovești de el, întrucât piața centrală din fața gării, unde vin și de unde pleacă toate legăturile către aeroport, se numește Piazza Aldo Moro.

De ce este măcar plăcut Bari, deși merită mai mult decât această caracterizare? Pentru că are puțin, dar nu foarte puțin, din toate, inclusiv o faleză lungă și îngrijită, Lungomare, însorită mare parte din an, pe care riveranii fac jogging dimineața și seara. Bari are avantajul unei clime foarte bune, chiar și la final de octombrie, temperaturile depășind 25 de grade.

La unul dintre capetele falezei se află și o improvizată piață de pește. E și locul în care pescarii bat caracatițele de ciment pentru a le frăgezi, procedură inedita, dar care adună mulți curioși și gură-cască. Am asistat la un astfel de spectacol, la la standul pescarilor, unde doi dintre ei dădeau de ciment cu niște caracatițe cu o ciudă greu de imaginat. După ce le-au pocnit cu totul de ciment vreo zece minute, le-au luat la tocat și cu niște bâte de baseball, din acelea de țin taximetriștii în portbagaj, deoarece, dacă e bătută și apoi congelată, caracatița păstrează aspectul specific proaspăt în ceea ce priveşte consistenţa, textura, culoarea, mirosul şi gustul. Apropo de asta, se spune că la Bari se găsesc ceva mai bune senvișuri cu caracatiță.

Basilica di San Nicola adăpostește moaștele Sfântului Nicolae

Bari, oraș care odinioară avea renumele unui loc în care poți fi lejer jefuit, la fel cam ca tot ce înseamnă sudul Italiei, a fost pacificat în urmă cu două decenii și nu e prea agitat, nici scump (1 euro biletul de autobuz până la aeroport – 40 minute), nici extrem de diversificat (fără mulți africani, arabi, etc – cei mai mulți străini din Bari sunt georgieni, albanezi și români), care are mâncare bună (Buratta e născută aici, dar încercați și Orecchietele – niște paste în formă de ureche și Tielle - midii, cartofi, orez, ceapă băgate la cuptor), și vinuri aspre dar prietenoase (Primitivo și Negroamaro – Puglia e numită Pivnița Europei).

Între obiectivele de anvergură din oraș o poziție aparte o are Basilica di San Nicola, adică biserica Sfântului Nicolae, o construcție impresionantă dedicată patronului orașului, unde sunt moaștele acestuia.

E situată în Citta vecchia (sau orașul vechi), o zonă tipic italiană, cu străzi care sunt mai degrabă ganguri, și unde seara se stă la terase, se mănâncă și se bea vin, iar cântăreții zdrăngănesc din mandolină serenade sau canțonete.

Mădălina Ghenea zâmbește din vitrinele de pe Via Sparano

În centrul vechi se merge foarte ușor de la gară pe Via Sparano da Bari, principala arteră comercială pietonală a orașului, plină cu magazine de fițe – Hermes, Luis Vuitton, Gucci, Emporio Armani, Prada, dar și cu magazine pentru turiști simpli. Într-una dintre vitrine, am văzut-o pe Mădălina Ghenea zâmbind într-o reclamă la lenjerie intimă.

La Bari se găsesc și două teatre cunoscute, Petruzzeli și Margherita, un port cu feriboturi care trec în Albania și Muntenegru, multe clădiri istorice și o Universitate cunoscută și recunoscută pentru prestanța ei.

La fel ca toate orașele italiene, are și un bulevard mare, Corso Vittorio Emanuele II, numit așa după numele primului rege al Italiei unificate.

Una peste alta, chiar dacă Bari nu are etichetă de lux și nu sună la fel de poleit ca Roma, Milano, Torino, Bologna, Veneția etc, e un loc care are ce oferi.

Ajungi mai repede ca de la Comarnic la Bușteni

În plus, drumul de la București durează o oră și jumătate, cam cât stai în coloană de la Comarnic la Bușteni, iar biletele în extrasezon, adică exceptând intervalul iunie – iulie – august sunt extrem de accesibile. Am plătit în jur de 250 de lei cu Wizz Air, tichet cumpărat cu o lună înainte. Nici cazarea nu este extravagantă din punct de vedere al prețului, o cameră la un hotel decent fiind între 50 și 70 de euro pe noapte.

Bari nu este o destinație în care să ai ce vizita o săptămână, dar are și avantajul de a fi foarte aproape de niște locuri superbe, perfecte pentru a umple un sejur de câteva zile. Alberobello și Matera (neapărat de văzut), Polignano di Mare și Monopoli (interesante) ori chiar Lecce, supranumit Florența Sudului, accesibile cu autobuzul sau trenul. Italia stă foarte bine la infrastructură, drept pentru care nu este neapărat nevoie de mașină închiriată pentru a vizita aceste locuri.

Polignano a Mare, cel mai instagramabil loc din Puglia

Poliagnano a Mare e socotit cel mai instagramabil loc din Puglia, cu a sa plajă Lama Monachile care străpunge mijlocul orașului.

Poliagnano e micuț și frumos, are case și terase cocoțate pe stânci, cu vedere la golf, de unde se obțin imagini de sute sau mii de likeuri, dar cam atât. Sunt și restaurante așezate chiar în grotele de piatră și câteva viewpointuri de unde se poate surprinde golful din diferite unghiuri.

Nu e o destinație de plajă, deoarece aceasta este formată exclusiv din pietre, cataroaie și gropi, fiind destul de greu să mergi încălțat pe ea, darămite desculț.

Pitoresc și cu un farmec aparte la malul Mării Adriatice este și Monopoli, orașul alb decorat cu flori multicolore, cu bărci albastre și apă turcoaz spumoasă.

E la numai câțiva kilometri de Poliagnano și are o mulțime de biserici. Pe malul mării, străjuit de farul din port, se întinde castelul medieval care ascunde după zidurile lui orașul vechi cu străduțe înguste, case îngrijite, magazine cu tot felul de decorațiuni, bijuterii și haine, dar și restaurante și gelaterii artizanale.

Alberobello, orașul trullilor din povești

Foarte prietenos este și Alberobello (o oră cu autobuzul de Bari), orășelul în care oricine se poate simți copil. E un loc fascinant, aflat în patrimoniul UNESCO, foarte cunoscut datorită caselor sale cu acoperișuri țuguiate, denumite trulli. Aceste construcții, realizate încă din secolul 16, sunt făcute din piatră de calcar și acum, în mare parte sunt destinate turismului.

Te aștepți ca din căsuțe să iasă piticii din basme, ștrumfi, hobiți sau personaje de genul acesta. Doar că Alberobello este cât se poate de real, organizat impecabil turistic, cu un aer boem și vesel, în care simți că cineva îți șoptește la ureche o strofă din eterna poezie italiană “Dolce far niente”

Matera, orașul în care s-a filmat “Patimile lui Hristos”

Cu adevărat impresionantă este Matera, aflat la o oră și jumătate de Bari (se ajunge ușor cu trenul) socotit cel mai vechi oraș locuit în continuu din lume, dupa Petra (Iordania).

“Cine vede Matera, nu poate rămâne nepăsător, atât de expresivă şi emoţionantă e frumuseţea ei tristă”, sună una dintre cele mai cunoscute caracterizări făcute orășelului antic.

Matera chiar este unul dintre cele mai uimitoare locuri nu doar din Italia, ci din lume – un oraș sculptat în stâncă, cu locuințe săpate în piatră calcaroasă, amenajate în peșteri și grote, cu străduțele lui înguste și abrupte, care trec uneori peste acoperișurile caselor, văi adiacente pustii, cu imagini fantomatice, un râu aproape secat care creează un fel de defileu abisal, biserici rupestre săpate în piatră vulcanică, multe scări care urcă și coboară și te poartă ca într-un labirint plin de surprize.

E locul care l-a scos din minți de admirație până și pe Mel Gibson, care, în 2003, a decis să filmeze aici o parte din filmul „Patimile lui Hristos”, renunțând să mai caute sau să meargă în Israel sau Palestina.

Adevărul este că la cum arată orașul și când mai auzi și că scenele cu răstignirea lui Isus au fost filmate pe străzile din Matera și de fontă să fii că tot se strânge pielea pe tine.

Paradoxal, Matera a fost considerată o rușine națională de către autoritățile italiene, deoarece nu cu foarte mult timp în urmă, locuitorii de aici trăiau în aceleași grote în care au trăit și strămoșii lor cu mii de ani în urmă, doar că o făceau în mizerie, generând focare de infecție și boli ucigătoare, ceea ce a făcut ca rata mortalității în acest oraș să fie foarte ridicată.

În anii 1950, însă, guvernul a început să mute locuitorii, în mod forțat, din grote în case normale, iar apoi a dat startul unei modificări complete a orașului antic. Grotele au fost curățate, iar în ele s-au făcut restaurante, magazine, baruri și hoteluri care acum sunt luate cu asalt de zeci de mii de turiști, desi prețurile nu sunt tocmai amabile.

Chiar și așa însă, în ciuda faptului că a devenit loc de pelerinaj turistic, Matera păstrează totuși un farmec nealterat și oferă o panoramă urbană unică în lume, prin faptul că în mijlocul unui orășel italian normal se cască o prăspastie uluitoare către istorie și arhitectură antică.

Matera e spectaculoasă atât ziua cât și pe înserat, grație faptului că totul e piatră, ”sassi”, cum zic italienii, care atunci când vremea este frumoasă, devine de un auriu intens, și se modifică în cărămiziu pe măsură ce soarele coboară dincolo de orizont. Iar după ce se lasă întunericul, e de poveste.

Spre deosebire de Petra, unde intrarea e vreo 70 de euro, să vizitezi Matera e gratis (să intri în interiorul unor obiective costă totuși câțiva euro, dar pe dinafară totul e free).

Te costă doar 5,70 euro biletul de tren de la Bari, drum de aproape două ore, ai nevoie de niște încălțări serioase, pentru că pietrele sunt destul de alunecoase, măcar patru - cinci ore la dispoziție, dar poți sta și două zile, ceva bani de buzunar, deoarece prețurile la restaurante (există și cu stele Michelin), terase, suvenire nu sunt ieftine, și o minte odihnită pregătită să primească giga de informații despre orășelul care merită să-l vedeți cu ochii voștri!

Garantat, într-o Italie în care localnicii, în mândria lor guralivă, sunt capabili să jure că orice bolovan de pe stradă i-ar fi căzut din buzunar lui Iulius Cezar sau Marcus Aurelius și are valoare istorică, pietrele care au clădit Matera chiar reprezintă ceva impresionant.

Tot mai multe orașe din Italia s-au săturat de supraaglomerare. Măsurile anunțate în zone turistice îndrăgite de români

Veneţia a devenit joi primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori în cadrul unui experiment menit să descurajeze turiştii să sosească în perioadele de vârf,...

Vara vine mai repede în Capri. Una dintre cele mai selecte insule din Europa e îmbrăcată acum în galben și verde și înconjurată de albastru REPORTAJ

Pe o listă a celor mai exclusiviste locuri din Europa, demne de vizitat din martie până în noiembrie, insula Capri ocupă un loc de cinste. Este refugiul ideal după sau în timpul unui...