Cum au condus Putin și acoliții săi societatea rusă spre nebunia militaristă. ”Amenințarea nu se limitează la Ucraina”

La începutul lunii martie, a făcut înconjurul lumii un videoclip în care o rusoaică în vârstă spunea despre ucraineni: „Trebuie să-i ucidem pe toți, dar și pe copiii lor. Sunt un putregai care s-a răspândit și nu ne plac. Ei nu sunt nici frați, nici surori pentru noi.”

Cuvintele ei, care reflectă în mod clar propaganda televiziunilor ruse, exprimau o dorință înfiorătoare de violență. Astfel de opinii nu sunt deloc izolate – într-adevăr, mulți susținători ruși ai războiului sunt în favoarea soluțiilor radicale pentru a rezolva „chestiunea ucraineană”.

Cum poate fi explicată brutalizarea unei întregi părți a societății ruse? Cum au putut să fi ieșit la suprafață violența, cruzimea și agresivitatea care sunt de obicei suprimate în natura umană?

Astfel de oameni sunt dispuși să renunțe la confort și chiar la stabilitatea lor, cândva prețioasă, de dragul victoriei asupra unui inamic fabricat de propagandă, întruchipat de Ucraina și Occident.

Pentru a înțelege motivele din spatele acestei schimbări, trebuie mai întâi să ne întoarcem nu la populație în sine, ci mai degrabă la cei care au ajuns la putere în timpul tranziției post-sovietice, deoarece mediul lor social, comportamentul și caracterul lor sunt semnificative.

Analizând ascensiunea naziștilor la putere, sociologul istoric Norbert Elias a scris că forțele care au ajuns la putere în Germania au fost capabile să „brutalizeze” societatea. Aceste forțe au respins democrația, au fost mistuite de ură față de politicienii din Weimar și au fost conduse de setea de răzbunare națională.

Deși paralelele directe funcționează rar în istorie, se poate spune că, în urma crizei din anii 1990, au ajuns la putere și în Rusia grupuri cu etos autoritar și militarist. Aceste grupuri au reușit să zdrobească rădăcinile slabe ale unei democrații rusești în curs de dezvoltare și au rezistat activ urmăririi unei dezvoltări pașnice a țării, scrie The Moscow Times.

Prăbușirea Uniunii Sovietice a spart vechea structură socială

Prăbușirea Uniunii Sovietice a spart vechea structură socială și a declanșat noi procese de mobilitate socială. În lupta pentru a controla industriile deținute anterior de stat și noile proprietăți capitaliste, așa-numiții „antreprenori violenți” au început să se ridice în vârf – grupuri precum bandele de stradă, veteranii de război și grupurile criminale organizate care au folosit cu succes violența pentru profit și progres.

Aceste grupări s-au luptat între ele pentru putere și proprietate la fiecare nivel al societății, iar bătăliei pentru resurse i s-au alăturat oamenii legii, angajații Ministerului de Interne și FSB, care a lucrat ocazional în tandem cu grupuri criminale.

Tiparele comportamentale care s-au format în acest mediu s-au bazat pe primatul forței. Până la începutul anilor 2000, odată ce principalele bătălii pentru bunuri au încetat, părea că țara era treptat pregătită să pornească pe o cale de dezvoltare pașnică. Odată cu întărirea statului, redresarea economică și intrarea țării în sistemul de legături și instituții globale, violența ar fi trebuit să dispară.

Dar asta nu s-a întâmplat. După ce au fost instalați la Kremlin de către anturajul lui Elțin la sfârșitul anilor 1990, Putin și asociații săi – care trecuseră prin bătăliile din deceniul precedent – ​​au perceput puterea pusă acum în mâinile lor ca pe un instrument personal de control și acumulare de avere. Acum, ei erau șefii.

Acest grup nici nu înțelegea și nici nu avea nevoie de democrație, pe care o vedeau ca un proces haotic și greu de gestionat. Mai mult decât atât, înainte de ascensiunea lor la putere, Vladimir Putin și cercul său erau figuri de rangul doi – nu deosebit de bine educați, cu un șir de eșecuri în urma lor, împovărați de nesiguranțe și resentimente.

Chiar dacă la început mulți dintre ei nu au îmbrățișat ideologia naționalistă și chiar ar fi putut fi considerați orientați spre Occident, ei s-au îndreptat treptat către naționalism. Așa cum a fost cazul lui Hitler și asociaților săi, ideologia naționalistă a dat atât autorităților, cât și maselor un sentiment de putere și superioritate.

Răzbunarea împotriva democraților care „au distrus țara” și apoi împotriva Occidentului era de mult așteptată, prinzând contur după protestele din Piața Bolotnaia din 2011 și anexarea Crimeei trei ani mai târziu.

Anexarea Crimeei a fost o „victorie” primită cu entuziasm de populație, care s-a dublat ca una asupra celor care au avut în vedere dezvoltarea pașnică a Rusiei. Cei care s-au bucurat că „Crimeea este a noastră” nu și-au dat seama la acea vreme că aveau în față un război major.

Acumularea în continuare a puterii militare și ascensiunea unui etos militarist nu au făcut decât să întărească ambițiile Kremlinului. După cum a spus Serghei Karaganov, unul dintre principalii ideologi ai lui Putin, cu puțin timp înainte de începerea invaziei Ucrainei: „Procesul de restabilire a statalității ruse, a influenței ruse, a puterii ruse, care se desfășura de destul de mult timp, a ieșit pur și simplu la suprafață. … Acum, pe măsură ce puterea noastră, în special forța militară, s-a acumulat și situația geopolitică s-a schimbat, am simțit că avem dreptul să luăm lucruri, nu să le cerem.”

Încrezători că aveau acum puterea militară necesară, cei mai înalți membri ai Rusiei au fost în sfârșit gata să se răzbune pe un Occident pe care îl considerau slab și incapabil să riposteze cu hotărâre.

Războiul din Ucraina este punctul culminant al unui proces care a introdus violență în societatea rusă și a marginalizat forțele care susțin dezvoltarea pașnică a țării. Contrar așteptărilor de la începutul anilor 2000, autoritățile ruse nu au monopolizat violența, ci au difuzat-o pe scară largă, fie prin folosirea unor grupuri naționaliste și paramilitare, represalii extrajudiciare împotriva jurnaliștilor și adversarilor politici, fie prin glorificarea armatei în grădinițe și școli, notează The Moscow Times.

Cultul eroului, al sacrificiului și al morții

„Toate semnele arată că Rusia devine o țară din ce în ce mai totalitară și mai închisă, și că guvernul este dispus să facă absolut orice, inclusiv să-și reformeze în totalitate cultura și economia - nu doar în scopul de a susține acest război, întrucât, în prezent, argumentul pe care îl oferă este că Rusia se află în permanent război, iar amenințarea nu se limitează la Ucraina”, apreciază istoricul canadian Ian Garner.

„Într-o anumită măsură, propaganda Kremlinului este eficientă. Problema cu care se confruntă opoziția din Rusia- în condițiile în care se poate estima că între 15% și 20% din populația rusă resimte un puternic disconfort în raport cu războiul dus în Ucraina - este faptul că nu are un lider pe care să îl urmeze, după ce statul s-a ocupat de opozanți, încarcerându-i și intentându-le procese pentru defăimare. Există și un segment radical al populației - poate de aceeași mărime ca opoziția - dar care, în schimb, este mai activ și mai plin de avânt, întrucât rușii din acest grup sunt animați de sentimentul că iau parte la un „soi de conflict apocaliptic în cadrul căruia Rusia este nevoită să poarte un război împotriva Occidentului, al liberalilor, al homosexualilor, al ucrainenilor și al tuturor lucrurilor care cumva îmbolnăvesc Rusia”, spune acesta.

Fostul președinte al Rusiei, după ajutorul dat de SUA Ucrainei: ”Un vot al nenorociților veseli”

Cu o situație pe frontul contra invadatorilor ruși tot mai dificilă și mai vulnerabilă, Ucraina a primit sâmbătă seara, 20 aprilie, și o veste bună. Camera Reprezentanților din Congresul...

Românii pregătesc scenariul negru al unui război: "Îmi fac bagajele și plec. Eu pentru gunoaiele de la conducere nu îmi risc nici măcar un deget"

Dacă Rusia ar decide să invadeze spațiul NATO, România ar fi o țintă ușoară. Scenariul de coșmar se bazează pe un raport al Centrului de Analiză a Politicii Europene, publicat în urmă...