Ce ar putea aduce sfârșitul brusc imperiului lui Putin?

Experții nu au prezis căderea imperiului sovietic. Nici conducătorii săi. Milioane de oameni l-au doborât spărgând granițele închise și sfidând ceea ce anterior păruseră forțele invincibile ale statului. Privind retrospectiv pare inevitabil. Dar era de neimaginat pentru majoritatea oamenilor de la acea vreme – până când s-a întâmplat cu adevărat.

Acesta pare modelul aproape invariabil, fie în căderea imperiilor, fie în revoluțiile din interiorul statelor individuale. Nimeni nu se aștepta la o revoluție franceză care să-l ducă pe Ludovic al XVI-lea la ghilotină.

Nimeni nu se aștepta ca o rebeliune a clasei superioare la Palermo în 1848 să răstoarne întreaga Europă. Cine a crezut că sinuciderea unui comerciant stradal în Tunisia în 2010 ar putea duce la ceea ce s-a numit „primăvara arabă“? Imperiul german s-a prăbușit în 1918 la doar câteva luni după încheierea Primului Război Mondial.

În ciuda faptului că au ieșit victorioase din cel de-al Doilea Război Mondial, imperiile francez și britanic au început să se destrame exact în momentul în care Parisul și Londra plănuiau noi parteneriate coloniale.

În anii 1970, când revoluțiile păreau pe cărți – dar nu erau – cercetătorii în științe sociale au încercat modele predictive. Poate că dacă s-ar putea identifica punctul de vârf al nemulțumirii populare sau ar putea căuta semne revelatoare ale „așteptărilor dezamăgite”, s-ar putea anticipa sau preveni colapsul politic.

Asta nu a funcționat niciodată cu adevărat. Lenin, care știa puțin despre astfel de chestiuni, a dat un indiciu: „nu este suficient ca clasele de jos să refuze să trăiască în vechiul mod; de asemenea, nu este suficient ca clasele superioare să nu poată trăi în vechiul mod”. Statele – chiar și statele medievale și cele moderne timpurii, cum ar fi Franța lui Ludovic al XVI-lea – pot de obicei învinge disidența internă. Mulțimii care aruncau cu pietre aveau puține șanse împotriva soldaților și cu atât mai puțin împotriva gazelor lacrimogene, a tunurilor cu apă și a tancurilor.

Pentru ca statele și imperiile să eșueze, este nevoie de obicei de o forță externă

Deci, pentru ca statele și imperiile să eșueze, este nevoie de obicei de o forță externă care nu numai că le subminează prestigiul și capacitatea de a intimida, dar le slăbește capacitatea represivă. În cele mai multe cazuri, acesta este un eșec militar. Uneori efectul este clar și direct, ca atunci când imperiile rus și german au fost doborâte în 1917 și 1918 de proprii lor soldați care au refuzat să lupte și și-au abandonat conducătorii.

Uneori este mai indirect, ca atunci când britanicii și-au dat seama că, după un război epuizant, nu mai puteau guverna un imperiu uriaș și divers.. Viceregele Indiei, Lord Wavell, a concluzionat în 1946 că: „nu mai avem resursele, nici nu cred că avem prestigiul și încrederea necesare în noi înșine”. Francezilor le-a luat mai mult timp pentru a ajunge la această concluzie, iar apoi refuzul soldaților conscriși și a familiilor lor de a lupta în Algeria la începutul anilor 1960 a pus capăt viziunilor unei „comunități imperiale” franceze permanente.

În toate aceste cazuri, nu înfrângerea completă sau distrugerea fizică a forțelor armate a fost decisivă, ci percepția că lupta nu poate fi câștigată sau nu pentru mult timp. Soldații și polițiștii nu își vor risca de bunăvoie viața, sau viitoarele cariere, pentru o cauză pierdută și un regim discreditat. Vine un moment, adesea foarte brusc, când goliciunea Împăratului devine evidentă, iar jocul se schimbă. Ca în fraza lui Lenin, conducătorii „sunt incapabili” să continue ca înainte.

Rusia pare evident pe această cale: dar când ar putea veni momentul adevărului? A trecut prin asta înainte. În 1917, puternicul imperiu a fost slăbit fatal de Germania, iar în 1989, de rigorile Războiului Rece. A murit de două ori, dar a înviat destul de repede sub altă formă, sub alt împărat, chiar dacă lipseau bucăți mari (statele baltice, coloniile din Asia Centrală, dependențele est-europene). Si acum? Încercarea lui Putin de a recuceri o parte a imperiului va precipita dispariția sa definitivă?

China este acolo pentru a ridica posesiunile asiatice cucerite în secolul al XIX-lea, iar Japonia, Turcia și altele au, de asemenea, pretenții. Cea mai bună șansă a poporului rus de a avea un viitor mai strălucitor ar fi ca stat-națiune post-imperial democratic, respingând ambițiile imperiale ale lui Putin.

Un imperiu căzut lasă totuși o umbră lungă. O parte poate fi pozitivă, ca în cazul imperiului roman și chiar britanic: limbă, cultură, legi, infrastructură și instituții. Dar, de asemenea, lasă inevitabil haos, violență și lupte pentru putere. Nu există un rezultat nedureros, conchide The Telegraph.

Românii pregătesc scenariul negru al unui război: "Îmi fac bagajele și plec. Eu pentru gunoaiele de la conducere nu îmi risc nici măcar un deget"

Dacă Rusia ar decide să invadeze spațiul NATO, România ar fi o țintă ușoară. Scenariul de coșmar se bazează pe un raport al Centrului de Analiză a Politicii Europene, publicat în urmă...

Cel mai puternic om al lui Putin: Cum vor fi anihilate Statele Unite și de ce Siberia este o țintă pentru Occident

Nikolai Patrușev este al doilea cel mai puternic om de la Moscova, fiind practic mâna dreaptă a lui Putin. În prezent, șeful Consiliului de Securitate al Rusiei, Patrușev este un fost coleg...