Siria: Va curge sange

Presedintele sirian Bashar al-Assad a recurs, luni, la "modelul Tienanmen" pentru a inabusi protestele populare pe care nu le-a putut potoli cu promisiuni goale de reforma si nici cu lunetisti care trag cu munitie de razboi.

Ca si autoritatile chineze in 1989, Assad a trimis tancuri si mii de soldati in orasul Deraa, la aproximativ o luna de la inceperea protestelor, declansate dupa ce regimul a arestat cativa scolari ce au mazgalit cateva graffiti-uri antiguvernamentale, scrie Time.

Sute de sirieni au fost ucisi pana acum de regimul de la Damasc, dar trimiterea tancurilor peste populatia revoltata este o evolutie simbolica, scrie sursa citata. Expertul Joshua Landis de la Universitatea Oklahoma, specialist in Siria, spune ca nu exista niciun motiv militar pentru a folosi tancurile impotriva demonstrantilor neinarmati: scopul acestei actiuni este pur si simplu de a intimida printr-o demonstratie de forta a unui regim dispus sa-si utilizeze armele de foc in loc sa renunte la putere.

Pe scurt, regimul spera ca o demonstratie brutala de forta sa puna capat revoltei populare. Probabil ca aceasta va ramane singura sa optiune daca nu va ceda puterea pentru instituirea unui regim democratic.

Mai mult, regimul pare sa calculeze ca poate strange suficient sprijin intern din partea intereselor etnice, de secta si clasa, protejatele sale, pentru a rezista presiunii internationale. Cum nici Occidentul nu pare foarte decis in legatura cu Assad, probabil ca presedintele sirian calculeaza ca aceste optiuni ii permit sa treaca cu bine peste aceasta perioada, pentru ca mai apoi sa ofere ceva reforme, in termenii dictati de el, mentinand in continuare controlul.

La fel cum regimul lui Saddam Hussein s-a bazat pe minoritatea sunnita din Irak pentru a popula structurile administrative si de securitate, care la randul sau a fost motivata sa isi pastreze statutul privilegiat in fata majoritatii siite, regimul Assad se bazeaza pe secta alawita (12% din populatie) pentru fortele de securitate. In plus, mai are si sprijinul clasei de mijloc sunnita si crestina, asa ca se poate dezlantui impotriva oraselor sunnite sarace si conservatoare.

In afara de baza alawita, Assad se asteapta ca centrele de putere din Siria si din afara tarii sa conchida ca indiferent cat de odios este regimul sau, este preferabil unui regim necunoscut care l-ar putea inlocui.

Landis subliniaza ca revolta nu a reusit sa atraga clasa de mijloc si cea bogata din principalele orase, care prefera stabilitatea haosului. Acelasi lucru se poate spune si despre Occident. Analistul Rami Khouri sustine ca, dintr-un punct de vedere geopolitic, marii actori internationali se raporteaza la Siria ca la o banca "prea mare ca sa cada".

Se vehiculeaza, e drept, avertismente cu sanctiuni, insa acestea, chiar daca ar fi adoptate, au slabe sanse sa afecteze calculul de putere al Damascului.

Nimeni nu se asteapta ca puterile din Vest sa reactioneze impotriva lui Assad asa cum au reactionat impotriva lui Moammar Gaddafi in Libia. Ciudat, avand in vedere ca Assad este liderul arab cel mai apropiat de Iran, gazduieste Hamasul si intretine capacitatea militara a Hezbollahului, regimul sau este inca in razboi cu Israleul si a fost acuzat de Irak ca ar alimenta insurgenta sunnita de acolo.

Toate aceste "calitati" ale lui Assad nu inseamna nici pe departe ca puterile occidentale il vor plecat - secretarul american de Stat Hillary Clinton il numea, doar in urma cu cateva saptamani, "reformist".

Indepartarea sa ar fi un risc geopolitic major: puterile occidentale si multi sirieni se tem ca o cadere a regimului Assad ar dezlantui un razboi civil sectarian care s-ar putea revarsa si in Irak si Liban. Se tem ca Fratia Musulmana ar deveni cel mai puternic grup de opozitie. Chiar si pentru israeliani, Assad este raul mai mic si se crede ca Damascul efectiv restrange miscarile Hezbollahului.

In acelasi timp, insa, scara la care se petrec evenimentele in interiorul Siriei sugereaza ca nu vor fi la fel de usor inabusite ca revolta din Hama, in 1982, cand a avut loc o insurectie a Fratiei Musulmane. Disperarea economica si sociala a prea multor sirieni a fost mai puternica decat teama.

Drept rezultat, spune Landis, Opozitia va pune rapid mana pe arme, asa cum s-a intamplat in Libia. Rezultatul, insa, cel putin pe termen scurt, ar putea fi foarte diferit. O revolta armata ar putea fi condusa de cel mai bine antrenati in lupta opozanti ai regimului, islamistii.

Cel putin pe termen scurt, elitele urbane vor evita sa se amestece intr-o confruntare atat de violenta. Pe termen lung, calculele elitelor se vor schimba in fata posibilitatii unui colaps economic, ceea ce va duce, in cele din urma, la caderea regimului. Insa pana atunci va curge mult sange.

Atacuri cu drone și rachete asupra forţelor americane din Irak și Siria. Ce implicații ar avea Iranul

Forţele americane din Irak şi Siria s-au confruntat cu două atacuri separate cu rachete şi drone explozive în mai puţin de 24 de ore, au declarat luni surse de securitate irakiene şi...

Alin Nica vrea un nou mandat pentru şefia CJ Timiș, din partea Alianţei Dreapta Unită, după ce a plecat din PNL. „PSD doreşte să ţină România în sărăcie”

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura pentru un nou mandat la şefia administraţiei judeţene, susţinut de Forţa Dreptei Timiş, care face...