Pe 10 februarie 2016, comandantul penitenciarului de la Ramnicu Sarat, Alexandru Visinescu, a fost condamnat definitiv la 20 de inchisoare pentru infractiuni contra umanitatii, la aproape doi ani si jumatate de la depunerea sesizarii penale catre Parchetul General, pe 30 iulie 2013.
Dincolo de problemele de incadrare juridica cu care ne confruntam in acel moment, nu din lipsa probelor, ci a legii interpretabile, cea mai mare dilema a noastra o constituia reactia procurorilor la anchetarea unor fapte petrecute acum mai bine de 60 de ani. Procurorii au raspuns pozitiv sesizarii noastre, iar profesionalismul acestora este demonstrat prin prisma deciziei istorice de zilele trecute.
Condamnare istorica: Tortionarul Visinescu, 20 de ani de inchisoare (Video)
Procesul a constituit o premiera pentru Romania postdecembrista. In momentul depunerii sesizarii penale, nu stiam care va fi deznodamantul acestui demers. Nu am avut bune practici pe care sa ne bazam, ci am avut curajul sa punem intrebari si sa deschidem un capitol ce parea inchis pentru altii. In vara anului 2012, dupa ce am indreptat hotararea de functionare a institutului, care nu mai permitea sesizarea parchetelor, am inceput sa strangem dovezile.
Pe una dintre listele venite de la autoritati am citit ca Alexandru Visinescu este in viata si ca isi duce linistit traiul intr-un apartament din centrul Bucurestiului.
In momentul in care am vazut adresa, m-am gandit ca poate, printr-o sinistra intamplare, in vara anului 2011, cand am expus in fata Palatului Sutu imaginile si povestile detinutilor politici de la Ramnicu Sarat, Visinescu le vazuse. Ma gandeam ca se strecurase printre curiosii veniti sa vada expozitia si, in timp ce povesteam despre destinele frante intre peretii penitenciarului, se uita la noi ranjind. Uitat de sistem si chiar de istorici, Alexandru Visinescu devenise omul fara chip, nimeni nu stia cum arata. Reusise sa se strecoare printre evenimentele ultimilor 26 de ani fara probleme.
Tanara care a pus umarul la condamnarea lui Visinescu: Viitorul e de partea noastra!
Curand aveam sa aflam ca Alexandru Visinescu nu era singurul comandant fara chip, ca el mai erau multi altii, care isi traiau linistiti batranetea fara ca sistemul sa stie despre ei sau sa ii intrebe despre crimele comise inainte de 1989, dar in acelasi timp le platea pensii considerabile. Iar fostii detinuti politici incercau sa isi duca viata de zi cu zi dupa zeci de ani de teroare si cu prea putin ajutor din partea statului.
Pentru a condamna o crima nu este niciodata prea tarziu
Peretii inchisorii de la Ramnicu Sarat pastreaza si acum tragedia acelor vremuri. Plimbandu-te printre celule, inca mai auzi tipetele detinutilor care se impotriveau loviturilor comadantului Visinescu. Inca il mai auzi pe Ion Mihalache strigand: "Fratilor, aici este Ion Mihalache. Ma omoara!". Sau ti-i imaginezi pe Corneliu Coposu si Ion Diaconescu indurand regimul din temuta Celula Neagra, acel loc in care clipele se scurgeau greu, iar bataile erau si mai crunte.
Ramnicu Sarat a fost fara indoiala un loc al terorii, un loc in care romani au torturat si exterminat alti romani fara niciun fel de remuscare. Iar dosarele de arhiva dovedesc zelul cu care comandantul Visinescu a perpetuat regimul criminal de la Ramnicu Sarat. Fila dupa fila, dosarele detaliaza abuzurile la care au fost supusi acesti oameni, fara ca ei sa renunte vreo clipa la onoare si crezul lor.
Alexandru Visinescu a ajuns dupa gratii - ce urmeaza pentru tortionar
Cazul Visinescu nu este Procesul comunismului, ci stabileste primul si cel mai important precedent pentru aducerea in fata instantei si a altor responsabili care se fac vinovati de crime si abuzuri in perioada comunista. Ororile comunismului nu s-au oprit in 1964, ci ele au continuat pana in 1989. Arhivele sunt pline de dovezi ale acestor abuzuri si asteapta sa fie scoase la lumina. Este de datoria institutiilor competente sa faca acest lucru.
Sentinta din 10 februarie a dat nastere la rumoare, stupoare, orgolii, replici dure si acuze. Daca unii au salutat decizia instantei, altii au spus ca este prea tarziu pentru dreptate si adevar sau ca responsabilii sistemului au scapat nepedepsiti. Da, si ei trebuiau condamnati, insa au fost salvati de indiferenta si neputinta noastra ca stat, care nu a rezolvat problema trecutului la timpul potrivit, la fel cum au facut alte state foste comuniste.
Zi de zi vedem cum acest trecut vine peste noi si ne macina. Credeam pana de curand ca generatiile actuale nu se vor mai lupta pe nedrept cu acest trecut dureros. Ca el va fi fost rezolvat. Insa decizia de zilele trecute a aratat ca greaua mostenire a ramas pe umerii generatiei mele, care nu a avut teama de a incerca sa gaseasca raspunsuri. Procesul Visinescu este o carte de istorie pe care o lasam generatiilor care vin dupa noi. Ce am fi putut noi sa le spunem lor despre comunism fara nicio condamnare? Ca poti ucide sistematic si sa scapi nepedepsit?
Procesul tortionarului Visinescu: Noi marturii zguduitoare
Alexandru Visinescu, artizanul si executantul "plin de zel" al unui program de persecutare brutala a detinutilor...
Procesul s-a derulat prin prezentarea unui probatoriu impresionant. De la un termen la altul, opinia publica a aflat detaliile unui regim de teroare aplicat fara mila de fostul comandant asupra detinutilor politici de la Ramnicu Sarat. La 53 de ani de la moartea marelui lider taranist, Ion Mihalache, in inchisoarea tacerii de la Ramnicu Sarat, Visinescu se intoarce la penitenciar, insa de aceasta data in calitate de condamnat, nu de comandant. Ce-i drept, nu la Ramnicu Sarat.
La ultima infatisare, comandantul s-a adresat instantei in lacrimi, cerand sa fie lasat sa moara, dar fara sa isi piarda gradul de locotenent-colonel. Pentru multi, gestul a parut uman si poate chiar i-a induiosat, vazand in Visinescu imaginea unui batran suferind. Altora, gestul le-a starnit furie, gandindu-se la batranii si tinerii care si-au gasit sfarsitul sub pumnul lui Visinescu. Cu toate acestea, doar instanta este cea care avea dreptul de a trage concluziile juridice ale acestui caz istoric, asa cum era si normal. Iar judecatorul a rostit o sentinta mult asteptata de victime si rudele acestora.
Un proces care a starnit orgolii
Firul istoric ne intoarce la momentul lansarii campaniei de aducere in fata justitiei a tortionarilor comunisti. Atunci, ca si acum, opinia publica, dar si istoricii, isi disputau parerile cu privire la acest demers. Daca unii spuneau ca este prea tarziu si nu mai vad rostul anchetarii acestor tortionari, altii doreau sa afle aceasta parte a istoriei nu din manuale, ci prin expunerea dovezilor de barbarie in instanta.
Cred cu tarie ca lansarea campaniei de aducere in fata justitiei a tortionarilor comunisti a demonstrat inca o data necesitatea dezbaterii asupra trecutului comunist, chiar si la 26 de ani dupa Revolutia din 1989. Multi dintre cei care astazi pun sub semnul intrebarii eforturile justitiei de a condamna crimele comunismului, precum si necesitatea unui astfel de proces, mai ieri se aratau dornici de a face dreptate victimelor.
Insa dincolo de aceste orgolii, procesul Visinecu era o necesitate pentru societatea romaneasca si el trebuie privit ca pe un efort de aflare a adevarului si restabilire a normalitatii.
Insa nu este suficient un singur proces, demersul trebuie continuat si intarit prin alte cazuri.
Adelina Tintariu, fost Director general adjunct al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.