Noul presedinte al Iranului: un om de paie sau o mana de fier?

Zilele trecute s-a ales un nou presedinte in Iran, poate punctul cel mai fierbine al lumii, la aceasta data.

Le Figaro il caracterizeaza pe acest Hassan Rohani, de 64 de ani, ca fiind un religios moderat si partizanul politicii de destindere spre Occident, chiar daca s-a format in spiritul revolutiei islamice.

Toate puterile intr-o mana

Este greu de spus cam ce prevesteste asta, intrucat intr-adevar noul presedinte s-a pronuntat nu o data pentru rezolvarea conflictelor pe cai diplomatice. Nu-i este straina cultura occidentala, cunoaste lumea, vorbeste mai multe limbi, se pare ca este un om mai cultivat si mai putin brutal decat predecesorul sau.

Pe de alta parte, daca tinem seama de organizarea statului islamic Iran, este usor sa observam ca puterea presedintelui este limitata, ca sa nu spun chiar simbolica. Mahmud Ahmadinejad se dadea mare, dar nu vorbea de fapt niciodata in nume propriu. El era omul de paie al unei ierarhii fundamentaliste, care ii tinea spatele, ca sa para o mana de fier.

Se pune intrebarea fireasca: va putea noul presedinte sa-si impuna propriile opinii de deschidere spre restul lumii? Structura statului islamic Iran arata ca raspunsul este mai complicat decat ar parea la prima vedere.

Mai intai, presedintele nu sta in fruntea statului. El este manuit cu abilitate din umbra. In frunte sta ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, persoana aproape sacra si aleasa pe viata. El concentreaza singur in mainile sale toate puterile statului: legislativa, executiva si judecatoreasca. Acelasi Khameney stabileste politica generala si este comandant suprem al Armatei. Mai mult, nu se poate.

Butoiul cu pulbere

In dreapta lui, sta Adunarea Expertilor, formata din 86 de clerici alesi din 8 in 8 ani si Consiliul Inteleptilor. Desi presedintele s-a schimbat, cei care stabilesc si hotarasc ce are el de facut au ramas aceiasi. Ei sunt telecomanda presedintelui, fara ei n-are acces la butoanele tarii.

S-ar parea deci ca partida e pierduta, daca n-ar exista si detalii nuantate. Precedentele arata ca Hassan Rohani are de multa vreme un concept propriu, pe care cauta sa-l impuna cu tact celor din jur. In perioada 2003-2005, el a pledat cu oarecare succes la timpul sau pentru suspendarea programului de imbunatatire a uraniului.

Tintea in doua directii: dezghetul relatiilor cu lumea din afara si reducerea cheltuielilor, pentru hrana celei dinauntru. Dar opinia lui n-a fost multa vreme ascultata.

Astazi, instalarea noului presedinte are loc intr-un moment cand imaginea societatii din Iran are o oarecare asemanare cu imaginea societatii din Romania in 1989: toata lumea rabda de foame, dar aplauda.

Nici ayatollahului, nici Consiliului Inteleptilor sau Adunarii Expertilor nu le poate scapa amanuntul ca sub ei se afla un urias butoi cu pulbere, care trebuie ferit de scantei.

Mintea cea de pe urma

Daca cei din frunte sunt intr-adevar intelepti si experti, prin memorie li se poate usor perinda filmul revolutiilor din Europa Orientala, al Primaverilor Arabe sau al conflictelor sangeroase din Afganistan si Irak, unde dictatorii, consilierii si inteleptii de tot felul au platit pana la urma cu capul.

Intamplator, pe presedintele ales, il leaga vechea prietenie de peste 30 de ani cu ayatollahul Ali Khamenei. Nu este de neglijat faptul ca, intre cei doi, poate exista o serioasa baza de dialog sincer.

Aceasta ar fi baza cea mai buna pentru ca Hassan Rohai sa primeasca mana libera, sa dezghete relatiile externe, sa duca tratative cu Occidentul, sa scuteasca tara de embargouri si, mai ales, sa reduca uriasele cheltuieli pentru pregatirea unui razboi ipotetic.

Ar fi o mare sansa pentru noul presedite ales. Populatia ar vedea ca, in bazarul alimentar din Teheran, vor incepe sa reapara branzeturile disparute demult, carnea, fructele si legumele, ajunse pentru iranieni la fel de necunoscute pe cat erau de inexistente la noi, in '89.

In acest ceas al doisprezecelea, noul presedinte are ocazia sa aplice vechea noastra zicala: da-i, Doamne, romanului mintea cea de pe urma. Ramane de vazut daca zicala o stiu si iranienii. Daca n-o stiu, e vai de ei, dar si de multi altii.

Cum se votează cu urna mobilă. BEC a stabilit regulile pentru alegeri

Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, 26 aprilie, măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând, între altele,...

Traian Băsescu, despre actuala clasă politică: ”Comparaţi-l pe Ciolacu, ca şi calibru, cu Năstase, pe nea Nicu, cu Stolojan sau Crin Antonescu”

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii...