Se ivesc din cand in cand, dar cu o frecventa mare, stiri care nu ne lasa nicio speranta in a crede ca exista vreun loc in societatea romaneasca unde reforma sa fi reusit sa ne transforme lumea intr-un ceas elvetian.
De aproape 20 de ani incercam schimbarea, iar de vreo zece se vorbeste cu nonsalanta de primenirea clasei politice, fara ca cineva sa cuteze sa o si duca la capat.
Iar sansa de-a deschide calea reformei a murit, deocamdata, prin adoptarea unei legi care instituie votul uninominal fara sa se explice natiunii ca tot la liste se va ajunge pentru a-i impinge pe alesii nostri spre glorie.
Iar daca de sus, din topul iluziilor, nu se da nici un semnal, si se lanseaza in eter doar niste paiete obosite cu iluzie de diamant, nici nu se va petrece insanatosirea noastra, iar proastele obiceiuri se vor perpetua si mai vartoase, si mai adanci.
Exemplul cel mai bun de ochi inchis la nevoile reale ale societatii mi se pare numirea fostului consul general al Romaniei la Torino, Alexandru Gheorghe Dumitrescu, anchetat de Ministerul Afacerilor Externe in urma unor sesizari privitoare la nereguli referitoare la organizarea unui targ de locuri de munca, intr-un post bine remunerat la CFR: responsabil cu Comunicarea.
Ma rog, nereguli este tot ce a comunicat ministerul, dar de vreme ce l-a retras de la post (in urma unei demisii cerute expres), sigur nu e vorba despre parfum de roze.
Dupa principiul "noi si-ai nostri", nimeni nu piere, ci se restructureaza. Ori de cate ori s-a intamplat ca un barosan sa fie prins cu degetul in borcanul cu miere, in loc sa ajunga acolo unde se racoreste un om care a furat o sticla de apa minerala, este ajutat sa nu moara de foame.
I se gaseste rapid un post caldut - de multe ori se infiinteaza special pentru el - sau este tinut o perioada in conserva, ca sa uite opinia publica de unde-i stie numele. Si apoi este instalat in statiune.
Intamplator, numele lui Dumitrescu este cunoscut de multi romani care s-au plans de serviciile consulare. Un prieten de-al meu, Titi, si-a pierdut locul de munca din cauza ca a trebuit sa vina zilnic, timp de o saptamana, la Torino, pentru niste acte banale. Omul a facut atac cerebral si acum este paralizat.
La 50 de ani, a ajuns la mila rudelor, care-l paseaza din casa in casa pana cand va face, probabil, si infarct.
Indiferent ce domeniu a fost declarat prioritate nationala dupa revolutie, si s-au investit gramezi de galbeni pentru a fi supus unei reforme structurale, a ajuns pe lista de esecuri. Care creste de la legislatura la legislatura, de parca am fi blestemati.
Nimic, dar absolut nimic, nu ne indreptateste sa ne mandrim, in afara de olimpicii internatinali - o ciudatenie, pentru care statul nu are nici un merit.
Si, indiferent cat ne-am cazni sa gasim iesirea din blestem - ce usor ne amagim cu explicatii gen "fatalitate" - ne afundam tot mai tare in malul dens. Unde, insa, exista un avantaj: ne avem unii pe altii.
Cristian Mihai Chis
