Daca este adevarat ca scumpirea cu o vigoare haiduceasca a carburantilor este un test facut de companiile petroliere, care vor sa descopere pana unde pot intinde nervii romanilor, dupa cum afirma consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, ei bine, si-au gasit clientii. Inghitim tot, nu degeaba arata peisajul public atat de jalnic.
In ritmul acesta, benzina poate sa ajunga la 7 lei, sau chiar la 10, treaca de la mine, si mamaliga tot nu se va transforma in dinamita. N-avem in mentalul colectiv gena revoltei - sa nu-mi spuna careva de revolutie, ca-l mananc!
Am vazut in povestea cu protestele de la pompa, cele cu plata cu saculeti cu monede, un mugurel de simt civic, dar se vede treaba ca a fost o joaca, o tentativa de socializare, si mugurelul a fost doar o gustare de dimineata pentru rapitori. Atata puteti? Atata! No bine, ce buna e rama!
Daca in materie de politica, romanii nu pot experimenta schimbarea decat la urne, ca asa umbla democratia pe pamant, si trebuie sa ne tinem de dansa ca si cand ne-ar picura fericire pe rani (uite ce-am ajuns sa spun, ce tembel!), in materie de scumpire de carburanti aveau la indemana nivelul urmator: boicotul!
Au existat tentative. De pilda, un grup media din Cluj, condus de un pusti bolund pe nume Liviu Alexa, a facut un sondaj ca sa afle care este sirul de benzinarii unde vor romanii sa incerce sa coase panza de paianjen pe pompa, a iesit ca trebuie inceput cu austriecii (normal!), insa cand au trebuit ardelenii sa presteze cu flit, s-au muiat.
Aia n-au dat faliment in capitala Transilvaniei, isi vad de scumpiri fortand restul companiilor sa faca la fel (in Romania capitalista nu exista conceptul sa vinzi ieftin si mult) si noi ne plangem, fireste, de cata nesimtire zace in ei.
Ideea lui Mircea Badea, cu boicotul total impotriva unei companii pana este silita sa coboare semnificativ pretul, pentru a le forta si pe celelalte sa-i urmeze, mi s-a parut bestiala.
La cata audienta are omul, m-as fi asteptat sa treaca prin scafarlia romanilor si ideea ca simplitatea duce uneori la explozie.
Dar probabil ca nu ne pasa suficient, sau am ajuns la nivelul de sus al impotentei. Doar n-or fi guvernantii din alta plamada decat corpul muncitoresc. Nu am atins punctul critic, si nici nu-l vom experimenta vreodata.
Am invatat pe bancile scolii ca destinul nostru este sa vina unii sa ni se catere in cap, sa ne smulga dintii si sa aiba pretentia sa le multumim. Daca tot spui unui copil ca e idiot, pana la urma incepe sa se comporte in consecinta. Gandesti mic, faci mic, nici nu-ti trece prin minte ca exista alta optiune.
Dar cantam, nene, cantam cu jale, cu lacrimi de crocodil, se moaie codrul unde ne ascundem de cata durere zace in noi. Poporul vegetal al Anei Blandiana si-a inconjurat radacinile in jurul propriului gat si a lasat doar un orificiu pe unde sa incapa trei felii de salam intre doua pite. Nici macar un fluier stricat.
Aa, se scumpeste petrolul, au crescut accizele? E adevarat. Dar profitul cunoaste acelasi fenomen. Pentru cine se indoieste, sa caute pe google cat au castigat austriecii in 2010 comparativ cu 2009. Sau mai bine nu. Va urma o tura de nervi. Si este o realitate deja, nemultumirea romanilor nu contine samanta. E o balada. Balada unui mort.
